FIRUL VIETII

RAI

Cand am citit si ultimul cuvant, ultima fraza terminata inainte de accidentul care mi l-a smuls din brate, m-am ridicat hotarata: Cristian trebuie sa citeasca asta! Aici sunt raspunsurile. Toate raspunsurile... Chiar si acelea pe care nu le-am stiut niciodata! Nici macar nu le-am banuit...

Le-am impachetat frumos si cu grija, si am iesit grabita din birou. Am fost cat pe ce sa ma ciocnesc de barbatul din fata mea.

- Scuze, am mormait eu, incercand sa ajung la masina.

- Emily?

M-am intors brusc, privindu-l mai atent. Vocea imi era vag cunoscuta...

- Alex?! Ce cauti tu aici?

- Pe tine...Am venit sa-mi iau ce-mi apartine...El nu s-a tinut de cuvant...

- Alex, nu iti apartin si nu ti-am apartinut niciodata. Nu am vreme sa discut cu tine...Trebuie sa ajung undeva urgent.

- Stii ca nu imi mai scapi, Mili...murmura el.

- Alex, nu acum, te rog. Ne intalnim maine, la o cafea sa-ti explic...dar nu acum. Vocea mea se caznea sa fie calma.

- Promiti?

- Da...maine ne intalnim si discutam.

- Bine...zambi el brusc inveselit.

Am urcat repede in masina, si am demarat cu rotile scartaind. Am ajuns in parcarea blocului inalt de zece etaje...Masina lui era parcata intr-un colt, deci era acolo. Am urcat cu liftul si m-am grabit sa imi scot cheile. Am deschis usa, incet...Mirosul greu, inchis, de alcool statut si fum de tigara m-a izbit inca de la primul pas la fel ca in acea indepartata zi de patru septembrie. Ah! Uimitoare coincidenta! Azi e patru septembrie...ziua lui de nastere...

Am inaintat incet, privind scarbita in jurul meu. Din paradisul in care transformasem eu acest apartament, au ramas doar foarte putine lucruri. Aveam din nou impresia ca sunt intr-un bordel mizerabil. Muzica razbatea din dormitorul nostru si pe sub usa se vedea lumina...M-am apropiat incet, si am apasat clanta...

- Oh! asta a fost singurul sunet pe care l-am putut scoate, in momentul cand l-am vazut culcat, gol, in patul mare cu lenjeria purpurie si lucioasa, patata de alcool si fond de ten ieftin...Gol, cu o femeie goala in brate...

Am ramas tintuita in cadrul usii, privindu-i...Nu stiu cum sa descriu ceea ce am simtit in acel moment. Scarba, durere, soc, suflet sfasiat...impuls criminal, gelozie fara margini...paralizie, minte goala...Auzeam gemetele ei, sfredelindu-mi sufletul...

Le-au trebuit cateva momente pana sa ma observe...

- Hei, ce-i cu asta aici?! Sari femeia. Ea fusese prima care ma observase. Cris isi intoarse capul spre usa, si abia atunci ma vazu si el.

Ceea ce a fost mai dureros, nu a fost faptul ca i-am surprins in toiul actiunii. Nu! Cel mai dureros a fost ca el nici macar nu s-a sinchisit sa se opreasca. M-a privit fix in ochi, continuand sa se miste inauntrul ei, cu degetele pe talia ei, ranjind cu buza de sus, dezvelindu-si dintii. Asta mi-a fost lovitura de gratie...Am scapat caietele lui pe jos, am trantit usa cu zgomot si am alergat pe scari in jos...nebuna...Nebuna de durere...cu imaginea lui in fata ochilor...cu ranjetul lui plin de satisfactie...cu...Habar nu am cum am ajuns acasa...Stiu doar ca am lasat masina, am sunat-o pe Eva, i-am spus sa vina sa ia copiii si am iesit fugind din casa...Fara telefon, fara acte, fara nimic altceva la mine...