FIRUL VIETII

7

- Mili, trebuie sa ma duc pana acasa. Nu lipsesc foarte mult. Poti sa ramai doar cu Eva?

- Da, cred ca da...

- Nu ti se va intampla nimic, incearca sa te linistesti! Vin repede...

- Ai grija. Cris, el e afara undeva...am soptit eu.

- Sa nu indraznesti sa iti faci griji pentru mine!

- Are o arma...am spus cu glasul stins.

- Nu va intra in sat! Sunt sigur de asta...se apleca spre mine si privindu-ma atent dadu sa ma sarute pe obraji...apoi s-a oprit. Nu indraznea sa mearga mai departe. Imi mangaie grijuliu fata cu dosul palmei...am inchis ochii... asteptand senzatia de greata...care insa nu veni. Am deschis ochii. Si am expirat. Abia atunci am realizat ca-mi tinusem respiratia...i-am zambit stins...stia prin ce trec. Si chinul meu era chinul lui...cum sa-l feresc de asta? Daca nu imi puteam stapanii emotiile nu puteam sa il protejez pe el. Trebuia sa fiu mai puternica. Cris merita asta. Trebuia sa fiu mai puternica. Avea dreptate. Bestia nu ar avea curajul sa vina in sat.

- Fi cuminte! Odihneste-te. Vin cat de repede pot. Acum te rog sa mananci.

- Bine, o sa incerc.

A iesit din camera si eu am ramas singura. Dar era ziua. Nu aveam de ce sa-mi fie frica. M-am ridicat, anevoie. Inca mai aveam dureri. Am deschis usa si m-am indreptat spre bucatarie.

- Mili, ce faci, tu trebuie sa fii in pat!

- Eva, vreau o oglinda! Vreau sa vad cum arat...

- Cris, o sa ma certe...

- De cand ti-e tie frica de Cristian? Am zambit eu...

- A lasat instructiuni clare. Fara oglinzi!

- Chiar atat de rau e?

- Nu mai e asa de rau cum ai fost. Vanataile se retrag repede. Dar el tot nu vrea.

- Stii ce mi-a cerut azi? Sa ma duc sa stau la el.

- Si ce e rau in asta? ai mai fost la el acasa...Mili, are o firma de condus. Nu poate sa faca asta de aici. Nu se poate imparti in mai multe locuri...

- Are o firma si eu acum aflu?

- Ups. Am crezut ca stii...sa nu ma dai de gol! Dar trebuie sa intelegi de ce ti-a cerut asta.

- Eva, cred ca mi-e foame.

- Asta e bine. Hai in gradina. La aer te vei simti mai bine...

Am iesit in curtea din spate... era o dupa-masa atat de linistita...aerul proaspat mi-a facut foarte mult bine. Am stat intinsa pe banca ore bune. In jurul orei cinci Cristian a revenit. Era agitat, foarte agitat...

- Cris, ce s-a intamplat?

- Mili, probabil o sa crezi despre mine ca sunt crud si fara suflet, si ca nu ma gandesc la suferinta ta, dar vreau sa vii cu mine. Acum!

- Ma sperii! Cris, te rog...despre ce este vorba?

- Vreau sa vii cu mine in padure. Sunt sigur ca vei rezista drumului. Trebuie sa vezi ceva! Trebuie sa te eliberezi de tot cosmarul asta. S-a terminat. Trebuie sa vii cu mine.

Ma uitam la el ingrozita. In padure. La ora asta! Nu. Nu aveam puterea.

- Asta ai facut de cand ai plecat de langa mine? am soptit eu. Te-ai dus in padure? Cristian, te-ai dus in padure? Am inceput sa tremur.

- Da. Si acum vei merge si tu. Trebuie sa vezi ca sa treci peste asta.

- Nu ma duc. Nu ma poti forta sa ma intorc acolo, Cristian!