FIRUL VIETII

2

Vocea lui era in continuare joasa, monotona, insa nu ma putea pacali. Era speriat. Nu am fost in stare sa-i raspund. Stiam ca are dreptate. Cuvintele lui au strapuns pojghita mintii mele, ajungand acolo unde trebuie.

M-am asezat incet pe marginea patului, cu capul plecat.

- Da, draga mea, stii ca am dreptate...Stii ca nu te pot lasa sa renunti la el...daca riscul sa te pierd din nou este atat de mare!

Cristian ingenunchease in fata mea, luandu-mi mainile, mi le stranse usor, apoi le duse la buze, sarutandu-mi tandru fiecare deget in parte...gest repetat de el uneori, in momente de cumpana...Gest ce reprezentase renasterea mea...la inceputurile noastre, in camera de zi a Evei...cand simtisem din nou fiorii iubirii si al pasiunii...

- Emily, ingerul meu, avortul nu e o solutie...Poate asa simti acum. Frica te impinge spre asta! Dar esti tanara, ceasul tau biologic ticaie in continuare, va veni totusi o vreme cand iti vei dori sa ai un copil...Draga mea, vei suferi mult mai tare...Sunt sigur. Nu vei avea nici macar un mormant pentru el...Asta iti doresti? Mili, e mult prea devreme sa suporti un avort, psihic vorbind...Te rog, Mili, gandeste-te...Nu o face! Nu renuntala el! Este copilul nostru! Vom avea grija, de va fi nevoie vei sta numai in casa! Nu ar fi un vis implinit sa il tii in brate? Iti aduci aminte cat ti-ai dorit un copil? Mili, nu-l omori cu buna-stiinta. Iubire, e o minune, un miracol...

- Eu nu simt ca ar fi o minune, Cris, e un cosmar care se repeta...daca nu m-a invins prima data...ma va invinge acum...Am soptit eu incet.

Cristian si-a culcat capul in poala mea si mi-a inconjurat strans talia, disperat.

- Emily, te implor! Nu-mi omori copilul! Cu Sara a fost un accident! Nu trebuie sa fie la fel! Nu este ca si cum ar fi o boala genetica ce ar fi un pericol pentru copil! A fost un accident nefericit! Vocea lui era gatuita de suparare. Poate si de lacrimi...Nu aveam cum sa fiu sigura, nu-i vedeam chipul. Mi-am asezat palmele pe capul lui, ingropandu-mi degetele in parul lui...mangnaindu-l sfasiata de durere...Il faceam din nou sa sufere...

- Cris, daca pastrez sarcina, si ceva se intampla, nu voi rezista...de data asta mi-ar fi fatal...stiu asta! Din momentul in care el ar misca in mine, nu ar mai exista cale de intoarcere...Nu as rezista!

- Dar nu poti sa-l omori acum, gandindu-te ca, daca nu o faci acum, poate sa se intample mai tarziu! E absurd sa gandesti asa! Daca nu ai fi atat de socata, daca ai putea gandi limpede, ai recunoaste si tu ca am dreptate!

- Cris, nu mi-l doresc! Nu mai imi doresc copii! Am raspuns eu cu incapatanare.

- Ba da! Ti-l doresti! Doar ca ti-e frica sa nu se repete...

Cris se ridica repede si se aseza langa mine, pe marginea patului, ma intoarse spre el si ma privi insistent, incruntat.

- Iubire, stii ca nu te voi lasa sa iti omori copilul. Trebuie sa te linistesti si sa incepi sa gandesti! Tu nu vrei sa faci asta! Esti suparata, esti socata, dar cand socul iti va trece, vei fi de acord cu mine...daca peste doua luni tot asa gandesti ca si acum, mai vorbim...Acum, hai sa iesim, sa facem o plimbare, apoi servesti masa. Stomacul ti-e gol! Trebuie sa mananci...

- Cris, stii ca am luat tratamentul tot acest timp. Daca...Am mai incercat eu un argument solid pentru a renunta acum la sarcina. Nu peste doua luni! Daca nu o faceam acum, ar fi fost prea tarziu...

- Tratamentul pe care il iei nu afecteaza fatul! Sunt sigur de asta! Daca nu ma crezi, il intrerupi!

- Cum? Ai fi de acord sa intrerup tratamentul? Esti nebun?! Am exclamat eu disperata din nou. Daca revine Sara? Esti dispus sa risti sa ajung din nou acolo?