FIRUL VIETII

3

Biserica era arhiplina, si oamenii erau curiosi sa ma vada...s-au ridicat in picioare privind culuarul principal din mijlocul bisericii, ghirlande minunate de trandafiri albi atarnau greu pe spatarele bancilor...Cristian inca nu ma putea vedea mai era nevoie sa fac cativa pasi. Am inaintat incet, la distanta de domnisoarele de onoare...am strans degetele involuntar in bratul prietenului lui Cris...

- Sssst, Sssst, Emily, sopti el incet. Calmeaza-te, respira adanc...din doi pasi ne va vedea...

- Nu mai pot de emotii...am raspuns eu incet.

- Zambeste...oamenii se uita la noi...

Am inspirat adanc, inchizand o clipa ochii...apoi i-am deschis. Voiam sa-l gasesc pe Cristian. Simteam nevoia uriasa sa fiu in bratele lui...si, in sfarsit, l-am vazut. Oh! Chipul lui...a trecut de la asteptare, la emotie cand m-a vazut si la consternare cand l-a vazut pe Eduard. Zambetul cu care m-a intampinat pe mine, s-a stins treptat, ochii lui frumosi s-au marit, de uimire...l-am vazut inghitind de cateva ori, incruntandu-se, muscandu-si buza usor, abia abtinandu-se sa faca un pas, macar unul, spre noi. Ochii lui i-a cautat pe ai mei si in momentul in care privirile s-au intalnit, nu s-au mai dezlipit pana am ajuns in dreptul lui... Eduard a dat mana cu mirele meu, strans, barbateste, Cris a zambit, clatinand surprins, din cap, apoi Eduard mi-a luat mana, inclestata pe bratul sau si mi-a asezat-o in mana lui Cris, zambind...

Cristian s-a intors zambitor spre mine, mi-a luat minile intr-ale sale, si m-a privit intens...

- Esti un vis! Sopti el. I-am zambit larg si i-am strans usor degetele, ca raspuns.

- Putem incepe? Intreba preotul...

Ne-am intors spre preotul care astepta ingaduitor...si ceremonia a inceput...simpla, frumoasa...

Asa cum am inceput aceasta carte nu sunt religioasa dar sunt credincioasa, am simtit magia juramintelor rostite in casa Domnului si le-am luat in serios...am rostit clasicul juramant cu voce tremuranda, cu privirea scufundata in albastrul ochilor lui...si atunci cand am simtit inelul rece incojurandu-mi inelarul mainii stangi am stiut ca doar moartea va putea sa ne desparta...nici un om de pe pamant nu va avea puterea asta...si atunci cand am auzit expresia "poti sa-ti saruti mireasa", am simtit ca am urcat in rai...am simtit ca Dumnezeu mi-a iertat acest an in care ne-am iubit fara sa fim sot si sotie...Cristian a avut dreptate...a fi mire si mireasa, a trece prin aceast moment, e foarte important...iti gasesti linistea sufleteasca...stii ca nu mai gresesti iubindu-te fizic cu partenerul tau, nu mai ai tendinta sa iti spui "de aceea nu m-a ajutat Cel de Sus". Aveam binecuvantarea Lui.

Cristian mi-a inconjurat talia si s-a aplecat sa ma sarute...buzele lui extraordinare le-a cuprins pe ale mele. Am crezut ca va fi un sarut scurt si dulce, insa el altceva a avut de gand. A prelungit clipa feerica, uitand de noi, si ne-am oprit doar atunci cand lumea a inceput sa aplaude...ne-am desprins, zambind usor jenati...ne-am intors spre multime...toata lumea zambea, toata lumea aplauda...

Cris, m-a luat de brat si a facut primi pasi spre iesirea din biserica, uitandu-se la mine...clatinand din nou capul...

- Emily...de cand ai pregatit asta? ma intreba el la ureche...

- Dupa ce ne asezam la mese, iti povestesc...i-am raspuns incet...

Cortul era imens...si stralucea in amurgul serii. Organizatorii s-au intrecut in finete si eleganta...

- Iti place, iubire scumpa? Ma intreba Cris, in timp ce ma dirija spre masa noastra...

- E un adevarat palat! Am exclamat eu socata de-a dreptul...foarte, foarte frumos...imi place...