FIRUL VIETII

15

A fost asa cum a spus Cristian. Examenele nu mi s-au parut atat de grele. M-am speriat degeaba. Vinovati au fost si profesorii. Tot anul scolar, profesorii nu au facut altceva decat sa ne repete cat de grele sunt examenele, si, la sfarsit, mai grea a fost emotia decat examenul in sine. Insa saptamana de foc a trecut, si acum asteptam cu nerabdare rezultatele examenelor scrise. Cand in sfarsit a sosit ziua de Duminica ardeam de nerabdare sa vad rezultatele.

- Vai, Cris, te rog sa te uiti tu! Eu nu am curajul...

- Ramai aici! Ma duc eu...

A iesit din masina, si s-a indreptat grabit spre avizier. Colegii mei de clasa a XII-a se ingramadeau, care mai de care sa vada mai repede rezultatul, insa Cris a reusit sa-l vada intr-un timp record, pentru ca deja se intorcea zambind larg.

- Haide, Mili, trebuie sa vezi cu ochii tai! Spuse el deschizandu-mi portiera. Felicitari! Am stiut ca poti! Niciodata sa nu te mai subestimezi. Vino!

Mi-am muscat buza usor. Emotiile erau foarte mari. In timp ce ne apropiam, am vazut colegi fericiti sarind de fericire, imbratisandu-se, dar si colegi dezamagiti, cu lacrimi in ochi.

- Emily, Emily, felicitari, esti tare! ma intampina Adrian. L-ai intrecut pe Andrei!

- Nu se poate! Am exclamat eu, neincrezatoare. Nu am avut cum sa-l intrec pe Andrei. Imposibil!

Am grabit pasii, aproape tragandu-l pe Cris dupa mine. Sigur nu au vazut bine! Andrei era de departe, cel mai bun din clasa noastra! M-am apropiat de gramada de tineri, cu inima bubuind, insa stiam ca nu mai aveam de ce sa-mi fac griji pentru inima mea. Eram sanatoasa! Inima mea era puternica din nou. Cand am ajuns in fata listelor, mi-am cautat infrigurata numele, undeva la mijlocul listei. Cam acolo am considerat eu ca este nivelul meu. Numele meu nu era nicaieri in acea zona. Am ridicat incet degetul, urmarind numele. Au fost noua clase de a XII-a, asadar erau pe aceste liste inscrisi aproximativ doua sute saptezeci de copii. Cris era in spatele meu, inconjurandu-mi talia.

- Unde sunt? Nu ma gasesc! Am intrebat eu panicata.

- Iubire, nu te uiti unde trebuie! Sopti el si intise mana peste a mea. Mi-o lua usor si mi-o dirija spre inceputurile listei. Uite, aici esti tu!

Am citit numele. Da! Era numele meu. Al treilea pe lista! Al treilea pe lista din sute de copii.

- Nu se poate! E o greseala! Am soptit eu...9,85? Eu? M-am intors spre Cristian care ma privea mandru.

- Da, iubire! Asta e media. Geografia te-a tras putin in jos.

L-am imbratisat strans. Lacrimile mi-au inundat ochii de bucurie.

- Hei, doar nu plangi acum! Mili! Hei! Nu plange! Te rog...am simtit degetele lui stergandu-mi lacrimile, care se prelingeau incet...Mili, de ce plangi?

- Plang de bucurie ca nu te-am dezamagit...am soptit eu.

Cristian ma lua de mana si ma trase spre masina. Dupa ce a trantit portiera, s-a intors spre mine si m-a privit, incruntandu-si fruntea.

- Te rog spune-mi ca nu ti-ai facut griji pentru mine! te rog, Mili! Vorbeste!

Mi-a ridicat barbia, fortandu-ma sa-l privesc.

- Incredibil! Emily, asta a fost grija ta! Ce voi spune eu! Trase el concluzia atunci cand mi-a vazut ochii. Stranse buzele, nervos. Ai crezut ca voi fi dezamagit daca nu iei Bacalaureatul! Sau daca nu iei bacalaureatul cu nota mare. Pentru ca banuiesc ca nu ai indraznit sa te gandesti ca nu il vei lua. Oh! Scumpa mea! Nu pot sa cred! Nu stiu cum s-a intamplat asta! Tu sa-ti faci griji? insa banuiesc ca prin cuvintele mele si incredrea mea in tine atat de vadita, te-am facut sa gandesti asa! Imi pare rau daca asa ai simtit...foarte rau imi pare! Acum nu mai am ce face! Fapta-i consumata! Azi trebuie sa ma tin de cuvant. Megem in Maramures.