FIRUL VIETII

29

- Cristina, da-te la o parte! Cris isi facu loc si se apropie de mine cu o sticla plina cu apa si imi uda fata, gatul si pieptul. Haide, scumpa mea, respira adanc, asa, respira...

Incetul cu incetul, ritmul inimii si-a revenit, transpiratia a incetat, si puteam sa respir din nou normal...

- Asa...esti bine, acum esti bine...imi mangaie cu dosul palmei fata umeda...era incruntat si suparat...e timpul sa te duc acasa...Alex, iti raspunde chipul ei la intrebarea de acum ceva vreme? Emily, nu mai este ce a fost acum cateva luni. O buna bucata de vreme nu va mai fi prima la sport...nici nu are voie sa mai faca sport...ar trebui sa mergem... e tarziu si noi avem un drum destul de lung pana acasa...

Au urcat in masina si am pornit spre oras. Cristina era neobisnuit de tacuta, ceea ce era iesit din comun...m-am asteptat sa comenteze, sa puna intrebari, sa-l provoace pe Cris sau sa il atace din nou pe Mihai cu ironiile ei. Curand am ajuns in parcarea blocului, Cris a oprit motorul masinii si si-a rezemat capul de volan, pentru o secunda.

- Cris? S-a intamplat ceva? L-am intrebat privindu-l atenta...

- Nu, Emily, slava Domnului ca nu s-a intamplat nimic! Ar trebui sa pornim...esti in stare sa cobori sa-ti iei ramas bun de la ei?

- Da...pot sa cobor...am inghitit in sec de cateva ori...a sosit clipa cand trebuia sa ma rup de tot ce cunosteam pana atunci. Abia in acea clipa am realizat ce insemna asta.

- Bun! Pana vorbesti cu ei, eu voi urca sa o aduc pe Irina. M-a rugat aseara sa nu plecam pana nu te mai imbratiseaza o data...

M-a sarutat pe frunte, mi-a mangaiat fata cu doua degete, in timp ce ma privea intens. Apoi s-a intors si s-a indeptat spre scara blocului.

- Uau! Cat de autoritar poate sa fie! Sopti Alex. E ingrozitor de intimidant! Mili, imi pare rau ca nu am avut sansa sa ma apropii de tine! adauga el apropiindu-se de mine, luandu-mi mana si tianand-o intr-a lui. Imi pare rau ca nu am avut destul curaj sa iti spun ce simt pentru tine...stiu ca nu pot sa te opresc acum, dar faci o greseala imensa, Mili!

- Alex, inceteaza...Stii ca nu ar fi fost nimic intre noi...e nevoie de doi intr-o relatie...

- Da, dar nici nu am avut ocazia sa incercam...si acum e prea tarziu...el a pus stapanire pe tine...sopti el, doar pentru mine...

- Iti faci rau! Si ii faci rau Simonei...te iubeste, stii asta, nu? Nu o chinui...daca nu simti nimic pentru ea, da-i drumul, Alex...

- Simona, stie adevarul...

Mi-am intors privirea spre fata bruneta, care ne privea cu ochii tristi...

- Stie, si totusi e cu tine? Doamne, Alex, nu puteti continua asa!

- Am sperat sa vii acasa pe cand incepe scoala...m-am hranit cu gandul asta...apoi, brusc, imi lua fata in palme si izbucni disperat: Mili, nu pleca! Te rog, nu pleca!

Mi-am pus mainile peste incheieturile lui si mi-am eliberat fata, facand un pas in spate. Durerea din vocea lui m-a rascolit pana in strafundul sufletului. Si simteam ca ma doare durerea lui...si stiam ca nu puteam sa-i alin durerea. Stiam ca nu as fi simtit niciodata pentru Alex, ceea ce simteam pentru Cris. Chiar daca nu l-as fi cunoscut pe Cristian, nu l-as fi putut iubi cu atata intensitate pe Alex, chiar daca ar fi reusit sa se apropie de mine. Cristian era destinul meu.

- Alex, incearca cu Simona. Cu mine nu ai fi avut sanse...am soptit eu coborand privirea...

- Alex, e randul meu sa-mi iau ramas bun, se baga Cristina in discutie...Mili, ai grija de tine! Scrie-mi cat poti de des...