FIRUL VIETII

FURTUNA

Am intrat repede in casa. Totdeauna, m-am temut de furtuni. Cand eram mica ma ascundeam sub masa, sau sub pat ori de cate ori era o furtuna. Acum m-am ascuns in camera, pe intuneric, in varful patului. Inca nu ajunsese furtuna peste sat, doar se lumina cerul din cand in cand. Am auzit-o pe Eva intrand in casa.

- Mili, unde esti?

- Aici, in camera.

- De ce stai pe intuneric?

- Totdeauna m-am temut de furtuna.

- Asa este vara, Mili. Cu furtuni.

- Stiu, dar tot mi-e frica.

- Vino in camera de zi sa stai cu mine. Vino. Cristian mi-a spus ca ai nevoie de o crema.

- Te-ai intalnit cu Cris?

- Da, se grabea spre casa. Azi a fost excelent. Mili, nici nu imi aduc aminte de cand nu l-am mai vazut la baraj.

- Da, Eva. Apropos, cum l-ai linistit pe Gabriel?

- Mili, nu a fost cazul sa il linistesc. A doua zi a realizat si el ce a facut. Pe cand am vorbit cu el, si i-am spus ca s-ar putea sa veniti si voi, era mustrat de constiinta, si mi-a promis ca nu va spune si nu va face nimic ce sa ne strice ziua. Si s-a tinut de cuvant. Asa cum ti-am spus. Nu o sa va tulbure nimeni relatia. Sunt convinsa de asta. Totul depinde de voi.

- A mai spus ceva Cristian, cand te-ai intalnit cu el?

- Trebuia sa-mi spuna?

- Nu, dar am avut o discutie mai serioasa cu el, si s-a panicat putin...nu stiu cat am reusit sa-l linistesc.

- Cristian s-a panicat? Nu se poate!

- Ce putin il cunoasteti! Inauntrul lui e foarte sensibil. Poti fi sigura de asta. E mereu pe muchie de cutit. Am impresia ca se teme. Se teme foarte tare de ceva. E mereu in alerta. Prima data s-a temut ca imi vei spune ceva ce ar putea sa ma indeparteze de el, acum se teme ingrozitor ca as putea pati ceva, sau ca as putea fi cu altcineva, sau ca trecutul lui o sa il bantuie...deodata, un fulger puternic a brazdat cerul, luminand satul, pentru o fractiune de secunda. A fost urmat de un tunet puternic si asta a fost doar inceputul. Furtuna s-a dezlantuit fioroasa si puternica. Vantul sufla violent.

Am stat cu Eva, in camera de zi pana s-a linistit furtuna. Apoi m-am intors in camera mea, si m-am culcat. Am avut un somn agitat, plin de cosmaruri. Umblam prin galerii subpamantene, drumuri spre iad, pline de tot ce e mai scarbos in lumea asta. Intunericul ma cuprindea din toate partile, brazdat doar de fulgere scurte. Si imi era foarte frig. M-am trezit speriata, dar cand mi-am amintit ce am visat, am pus totul pe seama furtunii care a lovit in noaptea aia zona satului si pe faptul ca spatele ma ustura serios si aveam frisoane. Spre dimineata vremea s-a linistit si cerul s-a limpezit. M-am trezit brusc auzind zgomote. Puternice. La inceput nu am realizat ce se intampla, apoi am inteles ca cineva era la usa. Am sarit din pat. Nu putea sa fie nimic bun la ora aceea a diminetii. Nici nu am realizat ca eram in pijama cand am iesit val vartej din camera, aproape ciocnindu-ma de Eva.

- E cineva la usa, Mili.

- Da stiu am auzit si eu.

Am descuiat usa si m-am trezit cu Cristian inaintea mea, cu fata ingrozita, cu privirea pierduta, cu parul ravasit, tremurand. Cand a vazut cine e, Eva a intrat in camera ei.

- Cris! Am tipat eu. Ce s-a intamplat?

- Nu o gasesc, Mili! Nu o gasesc. Si e frig afara! Si e intuneric!