FIRUL VIETII

4

- Nu! insa nu pentru ca nu ar fi vrut! Dar a ajuns prea tarziu la el. Era mort deja...spre norocul meu...daca il gasea viu, afla motivul pentru care toti trei am fost in pericol...deci nu imi strici nunta! Altfel esti un om mort! I-am soptit eu la ureche...

Toata acesta discutie am purtata-o zambind fortat. Cris era cu ochii pe noi...Melodia s-a terminat si ne-am oprit din dans. Nimeni nu a observat nimic...insa il simteam pe Cris ingrozitor de incordat...

- Haide, Cris, sa iesim...sa terminam cu asta si sa ne distram mai departe...e seara noastra...l-am luat de brat zambind, apoi l-am luat si pe tatal lui de brat si ne-am indreptat impreuna spre o iesire mai retrasa...i-am facut semn Maiei sa ramana pe loc.

Racoarea serii m-a facut sa ma infior si Cris mi-a pus sacoul lui pe umeri. Ne-am indepartat de zgomotul si muzica ce razbatea din cort.

- Cris, ai acum ocazia sa afli ce te roade de sase ani de zile...te rog...nu o irosi. Te vei intreba mereu, stii bine, doar mi-ai spus-o, si de-acum va fi mai greu pentru ca iti vei reprosa ca ai avut ocazia sa afli si nu ai vrut ...te rog, vorbeste cu el! E aici, acum! Te rog, Cris, pentru noi...va las singuri...dar nu plec departe...nu uita ca e nunta noastra...vreau sa fie bine...mi-ai promis ca va fi bine!

M-am intins spre el si l-am sarutat pe obraz...apoi m-am indepartat ingrijorata, ridicandu-mi usor rochia, sa nu o tarasc prin iarba si sa o murdaresc...stiam ca exista un risc real sa degenereze situatia...

L-am vazut pe Eduard iesind si el din cort, cautandu-ne. I-am facut semn cu mana si atunci cand m-a observat s-a indreptat grabit spre mine...

- Emily, unde-i Cris?

- Acolo...Eduard, mi-e frica...Cris a adunat atata ura! Insa trebuia sa-i scot cumva din cort...

- Nu cred sa fie mai rau! Intr-adevar, pericolul a fost acolo in cort, cand l-a vazut prima data. Daca atunci nu a izbucnit, inseamna ca situatia nu e atat de rea...ai facut bine acolo...a fost cea mai buna idee...

- Daca ii spune ceva ce il v-a face sa izbucneasca? E atat de iute la manie! Si atat de aprig si atat de periculos!

- De unde stii tu asta?

- Am mai trecut prin situatii limita...l-am vazut in actiune...

- Crezi ca ar fi cazul sa intervin?

- Deocamdata nu. Trebuie sa aiba ocazia sa vorbeasca! Daca nu afla acum niste raspunsuri nu va mai avea liniste!

- Nu puteti sa lipsiti mult din sala, stii asta!

- Mai lasa-i putin. Hai sa facem altfel! Pot sa am incredere in tine? Esti tu atent sa nu degenereze toata povestea, si eu ma duc in sala. Asa nu dam atat de tare de banuit? Daca macar eu voi fi acolo. Le dau maxim o ora, si vin dupa Cris...

- E bine. Du-te linistita...am eu grija...

- Multumesc!

M-am indepartat cu inima stransa, privind inapoi, incercand sa vad prin intuneric...am intrat in cort zambind...Maia mi-a intalnit privirea...si s-a apropiat repede...

- Unde sunt, Mili? Nu trebuia sa-i lasi singuri! Ma intreba ingrijorata.

- Nu sunt singuri...Eduard e in zona. Nu mai puteam sa stau si eu...oamenii ne-ar simti lipsa si s-ar intreba ce s-a intamplat...trebuie sa fiu macar eu in sala...

- Trebuie sa vorbesc cu Cris! Fetele nu trebuie sa stie! Agitatia ei era extrema.

- Nu, Maia! Nu! lasa-i sa vorbeasca...eu trebuie sa-mi vad de musafiri...