FIRUL VIETII

7

Cand am deschis ochii, soarele rece de decembrie m-a facut sa clipesc des si privirea mi s-a oprit pe chipul lui de inger.

- Buna dimineata, mamico! Zambi el, asezandu-se pe marginea patului, cu un buchet mare de trandafiri rosii in mana.

- Buna dimineata, taticule! L-am salutat cu vocea usor ragusita. Unde sunt copiii nostri?

- Urmeaza sa-i aduca, in curand...nu te speria! Totul e bine.

- Pe tine cum de te-au lasat inauntru?

- Haide, draga mea! Doar nu ai crezut ca vei avea acelasi regim ca si celelalte!

- Cris! Ce ai facut iar?

- Nimic! In orice spital exista si camere private in regim hotelier...Atata tot! Aici eu pot fi cu tine si cu copiii nostri! Cum te simti iubire? A fost greu? Intreba cu vocea joasa, incruntandu-se.

- Banuiesc ca nu a fost mai greu decat alte nasteri! Dar deocamdata, nu ma gandesc sa mai trec prin asa ceva! am recunoscut eu coborand privirea.

- Asistenta mi-a spus ca ai fost foarte ascultatoare...si e mandra de tine! surase el vesel. Dar eu nu ma mir! Tu intotdeauna esti cuminte! Uite ce cadou mi-ai facut tu de Craciun! Sopti el, intinzandu-se sa ma sarute. Multumesc, iubire! Acum vreau sa ne hotaram ce nume le dam.

- Tu te-ai gandit la un nume? Am intrebat eu curioasa, ridicand din nou privirea.

- Nu! Am crezut ca te-ai gandit tu!

- Pai, eu m-am gandit, dar nu stiu daca esti de acord.

- Ia sa vedem, la ce te-ai gandit? Zambi el dulce.

- Pe baietel, as vrea sa-l cheme Darius Eduard, si pe fetita, Daria Eva...

- Si cu numele tau cum facem? intreba el, incruntandu-se usor...

- Nu conteaza...imi place cum suna numele lor asa...oricum nici al tau nu este...

- Oh! iubire, sunt de acord...si mie imi place cum suna! Abia astept sa le spunem prietenilor nostri. Eduard va fi in culmea fericirii. Nu va incapea in el de mandrie ca vestitul Cris Reyn ii da prenumele lui primului nascut. Oh! Doamne, Mili, sunt foarte fericit. M-am temut atat de tare pentru tine! Am fost terifiat. De zile in sir m-a ingrozit gandul ca tu vei trece printr-o nastere...M-am temut ca ceva se va intampla si eu o sa-mi pierd mintile...M-am temut ingrozitor ca ceva nu va fi bine, iar tu imi vei reprosa ca te-am oprit atunci...

- Cristian! Ai innebunit? Cum sa gandesti asa? Asta au insemnat ingrijorarile din privirea ta? Uluitor!

- Ssssst! Sssssst! Draga mea...nu te agita. A trecut! Gata! De acum tu vei fi bine! Asta este tot ceea ce conteaza!

In acel moment usa s-a deschis incet, si o infirmiera draguta si-a facut aparitia cu doi bebelusi in brate...

- Buna dimineata...A sosit timpul sa va cunoasteti! Zambi ea intelegator.

Am intins bratele spre ei, simtindu-mi inima batand nebuneste! Oh! Doamne, ce senzatii, ce sentimente si ce trairi m-au cuprins din toate partile.

- Trebuie sa va arat cum sa-i puneti la san...Doriti ca taticul sa iasa din salon?

L-am privit o clipa si am surprins dorinta lui de a ramane, asa ca m-am hotarat repede. Nu avea de ce sa-mi fie rusine! Doar era tatal copiilor, si va avea privelistea asta, de cateva ori pe zi, asadar ce mai conta ca ma vedea acum si nu mai tarziu...Pentru ca eram hotarata sa-i alaptez, indiferent de transformarile prin care eu voi trece. Stiam ca sanii mei vor cobori, si niciodata nu voi mai putea iesi in public fara sutien, asa cum o facusem pana sa raman insarcinata...Stiam ca va trebui sa mananc mai mult, si mai consistent pentru a le asigura toate substantele nutritive necesare unei bune dezvoltari, si asta va duce la deformarea trupului meu, insa nimic nu mai conta cand era vorba de copiii mei. Am intins mana spre el si am soptit, simtind ca obrajii imi iau foc: