FIRUL VIETII

7

- Mili, scumpa mea, Sara e moarta! Am vazut-o! Nu mai poti sa faci nimic s-o aduci inapoi! Nimic! Doar s-o plangi, si ai tot dreptul sa faci asta, si te voi intelege...Mili, te rog acum ce te-am rugat si ieri: lasa-ma in sufletul tau! Nu ma goni! Nu iti cer s-o scoti pe ea ca sa imi faci loc mie. Avem loc amandoi acolo in sufletul tau. Am nevoie de tine, si nu vreau sa fac pe durul! Am impresia ca este mai greu pentru mine decat pentru tine. Tu duci cu tine o durere mai mare decat as putea eu sa-ti provoc...Stiu asta! Insa pentru mine, tu esti cea mai importanta! Tu esti totul! Nu vreau sa te pierd pentru nimic in lume! Iarta-ma pentru tot! Si pentru ca nu am asteptat, si pentru cum m-am purtat...Stiu ca mi-ai spus ca nu ma vei ierta niciodata ...dar vreau sa cred ca nu ai gandit serios asta. Hai sa tragem linie! Sa nu ne gandim la ce s-a intamplat ieri si azi. Daca imi promiti ca incerci sa faci asta, iti promit ca nu iti voi mai reprosa niciodata faptul ca ai ales sa ma treci prin iad, si in schimb, iti dau ce iti doresti! Promit! Iti dau cat timp vrei cu ea! Iti cer doar sa nu ma indepartezi de tine, pentru ea. Ce spui de targul asta? Poti macar sa te gandesti la el? Vreau doar sa ai grija de tine, acolo...Nu vreau nimic mai mult.

- Cris, nu imi doresc nimic altceva decat sa fiu acolo, fac orice pentru asta! Orice! Chiar daca vrei sa rad, sa glumesc sau sa ma culc cu tine...

L-am simtit tresarind, si in primul moment nu am inteles de ce, dar mai apoi mi-am dat seama de grozavia ce-o spusesem. Oh! asezasem in aceeasi oala cele mai mari chinuri la care m-ar putea supune in acele momente cu ceea ce, eram sigura, ca isi dorea el.

- Scuze, nu asa am vrut sa sune, am murmurat eu strangand apoi buzele.

- Stiu...Si mai stiu ca nu ai fi in stare acum de asta, susura el, stiu ca ai face-o din obligatie...stai linistita. Nu iti voi cere pana cand nu vei fi pregatita...imi doresc doar locul meu in inima ta.

M-a indepartat usor pentru a-mi prinde privirea, imi mangaie obrajii, stergandu-i de lacrimi, asa cum facea intotdeauna, apoi continua:

- Mili, trebuie sa ma crezi ca va fi bine, sau cel putin, va fi suportabil dupa o vreme...apoi din ce in ce mai usor, pentru ca intr-un tarziu, sa te impaci cu ideea si sa iti traiesti viata frumos...Vei vedea ca am dreptate. Si tu ai dreptate! Nu am cum sa simt intensitatea durerii tale, dar sa stii ca timpul este un bun medicament in orice durere a sufletului. Deci! Sa revenim. Pot sa am incredere in tine? Esti de acord cu conditiile mele? M-ai inteles ce-ti cer?

Am aprobat doar din cap. Obtinusem ce-mi dorisem. Cum sa nu fiu de acord?

- Bine, iubire, dar azi nu mai mergi acolo. Trebuie sa te odihnesti, iar eu trebuie sa vorbesc cu cineva sa-l rearanjeze, dar maine, poti merge sau te duc eu. E bine asa?

- Vreau sa ma duci azi, am indraznit eu sa soptesc cu sfiala.

- Mili, draga mea! Sper ca m-ai inteles! Primeaza siguranta ta si sanatatea ta! Acum ai nevoie de odihna. Ai parcurs pe jos douazeci si patru de kilometri prin ger. Talpile ti-s pline de bataturi, trebuie sa prinzi puteri! Incepi de maine! La primul semn ca sanatatea ta nu mai suporta, cu toata parerea de rau, va trebui totusi sa-ti fac un program. E frig afara. Azi noapte ai fost pe cale sa faci hipotermie...asta este conditia mea, iti amintesti? Trebuie sa ai grija de tine. Sa mananci, sa te imbraci gros si sa incerci sa te echilibrezi...

Am clatinat din nou capul. Cererile lui erau rezonabile. Va trebui sa fiu atenta cu mine. Nu ma voi putea infometa, sau nu voi incerca sa ma imbolnavesc intentionat pentru a grabi intalnirea cu fetita mea. Ar fi tot un fel de sinucidere. Nu voi risca nimic ce ar putea sa ma indeparteze pe veci de Sara.