FIRUL VIETII

7

A trecut mult timp pana sa-i aud pasii in mijlocul camerei de zi, insa nu m-am ridicat, cu toate ca-mi venea sa alerg in bratele lui puternice. Nu aveam voie s-o fac...Daca avea nevoie de libertate, ii voi da oricata libertate isi doreste. Imi voi incuia sufletul, imi voi acoperi ochii si voi incerca sa nu vad nimic. Incercam sa ma conving ca totul se va rezolva, ca totul va reveni la normal...Ca vom fi din nou o familie, ca noi doi vom fi unul. Nu se putea ca el sa nu-si revina...Nu se putea ca eu sa astept la nesfarsit sa ma doreasca. Dar mai stiam ca exista posibilitatea ca el sa ramana in acea perioada...cu acele dorinte de atunci, iar eu sa nu mai exist pentru el...

I-am simtit prezenta in bucatarie. A ramas nemiscat in pragul usii...Tacut...Nu mi-am ridicat privirea. Ochii imi erau tot pe ceasca de cafea, de parca acolo ar fi ascuns raspunsul. Acolo ar fi leacul pentru mintea lui blocata.

- Imi pui si mie o cafea? intreba el incet, obligandu-ma sa-l privesc. Ochii ii erau cenusii, un cenusiu inchis, tradandu-i starea de spirit...Hm! El nu cunostea amanuntul asta. Eu i-l dezvaluisem candva. Am inghitit in sec, incercand sa-mi impun sa par calma, incercand sa-mi ascund trairile...Dorinta insuportabila, dureroasa...

M-am ridicat incet, fara sa ma grabesc, si i-am pregatit cafeaua, in timp ce el se aseza, usor stingher pe un alt scaun...Privea in jurul lui si as fi dat orice sa aflu ce era in mintea lui in acel moment...Am inspirat adanc si m-am intors spre el incercand sa zambesc cat mai natural.

- A mai ramas ceva in bucataria asta din acea perioada?

- Aproape nimic...murmura el. Parca nu este caminul meu...Acolo, de exemplu era suportul pentru ustensilele de bucatarie. Dulapul era din pal, verde deschis. Perdeluta de la fereastra era tot verde...Aveam podea de lemn, lustruit, lacuit cu trei straturi. Mama a vrut gresie verde, dar nu am vrut eu...era prea mult verde. Adora culoarea asta, spre necazul meu...

- Daca vrei sa schimbi ceva aici, nu am nimic impotriva...

- Nu, nu cred ca m-ar ajuta...Stii, imi place camera de zi. Erau multe lucrusoare mici care ma enervau. De exemplu mileurile, ma scoteau din sarite. Si culoarea peretilor imi place acum...Eu am hotarat-o?

- Impreuna am hotarat totul...

A intins bratul nebronzat in miez de vara, si si-a asezat palma peste pumnul meu strans, atat de strans incat imi simteam unghiile in carne...In acel moment am simtit parca, o unda electrica strabatandu-mi trupul atat de incordat, incat aveam impresia ca voi exploda din clipa in clipa. Am incercat sa-mi retrag mana, insa el isi stranse degetele lui lungi retinandu-ma...Mi-am muscat buza, concentrandu-ma pe durerea ce mi-o pricinuisem, pentru a nu ma gandi la cum m-as simti daca degetele lui ar fi peste tot pe pielea mea infiorata...

- Emily...lasa buza aia! In curand va curge sange. Vad ca iti este foarte greu sa ma ai pe-aproape...Oh! Vocea lui era joasa, aproape soptita, si imi patrunse in creier, chinuindu-ma si mai tare.

- Cristian, suntem doar prieteni...Asa am hotarat...las-o asa! i-am raspuns, reusind sa-mi retrag pumnul de sub palma lui calda...Tot ce iti cer este sa nu incerci sa te apropii mai mult de mine, daca nu esti hotarat sa ramai...

- Bine! Ai dreptate! Ramanem la aranjamentul nostru. Vocea lui isi revenise. Era din nou Cris cel sigur pe el. Unde sunt copiii?

- La matusa mea. M-am gandit ca ar fi mai bine sa le iei pe rand. Nu vreau ca ei sa afle vre-odata aranjamentele noastre. Nu este un exemplu bun pentru ei. Daca esti pregatit sa-i vezi, ii chem. Cu Darius iti va fi usor, insa Daria e ingrozitor de independenta si impulsiva...O sa te rog sa ai rabdare cu ea...