FIRUL VIETII

4

- Prin ce ai trecut tu, nu se poate uita, dar nu mai poti face nimic sa schimbi asta. As fi dat orice sa nu treci prin asa ceva, nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva. Dar s-a intamplat, Emily. Si imi inchipui ce e in sufletul lui acum. Locuiesc cu el intr-o casa. E copilul meu...am fost martora la toate framantarile lui. Am suferit alaturi de el. Ca bucurii nu tare a avut, saracu de el. Nu vreau sa te fac sa-ti fie mila de el. Dar eu am dreptul sa imi fie mila de el. Sunt mama lui. O lunga perioada de timp nu a mai fost capabil de sentimente. Nici bune, nici rele...de cand te cunoaste pe tine s-a trezit la viata. Traieste. Pune pasiune. L-am auzit razand, Emily, el nu a mai ras de cand a plecat tatal lui. Nu vreau sa fie iar cel care a fost inainte de a te cunoaste pe tine...stiu ca, daca tu pleci el va muri pe dinautru. Si sunt sigura ca va fi mai rau decat a fost inainte de a te cunoaste pe tine. Acum, cand a gustat din ceea ce ar fi trebuit sa fie daca nu pleca sotul meu, cand a gustat din iubire, cand a gustat din pasiune... cand se va gandi ce ar fi putut sa fie...daca nu te tara in cosmarul asta...pentru ca sunt sigura ca la asta se gandeste, asta e cosmarul lui. Eu sunt impartita in doua. Pe de-o-parte sunt fericita pentru ca te-a tarat in asta, si te rog sa ma ierti, dar asa mi-am recapatat copilul. Altfel sunt sigura ca nu o mai gaseam niciodata pe Baby, pe de alta parte, inima mea plange pentru el, si sufera odata cu el. O am pe Baby dar il pierd pe el. Stiu, sunt egoista. Dar am o scuza: sunt mama. Si as face orice pentru copilul meu. Vei vedea cand vei avea proprii copii.

- Am si eu mama, care daca afla ce s-a intamplat, vine dupa mine cu primul tren.

- Daca afla! Sunt convinsa de asta. Dar daca nu afla, tu poti sa il salvezi pe fiul meu. Daca il iubesti, o sa il salvezi!

Ultimele cuvinte le-a spus cu atata hotarare, incat eram pe cale sa-i spun ceea ce stiam. Chiar am deschis gura sa ii arunc in fata ca stiu de unde a pornit tot acest calvar. Ca sotul ei, tatal copiilor ei a provocat totul. Ca fiul ei e in pericol tot timpul, ca fetele ei sunt in pericol sa treaca cel putin prin ceea ce am trecut eu, daca nu mai rau. Dar ceva din ochii ei m-a oprit. Durerea si suferinta din ochii ei frumosi m-au oprit sa-i spun.

- Emily, nu iti cer sa ramai cu el pentru totdeauna, dar te rog, te rog, te implor da-i timp.

Am inspirat adanc, si am inchis ochii. Era o lupta in mine. Trebuia sa imi raspund la cateva intrebari...trebuia sa raman singura sa-mi limpezesc gandurile.

- Maia, nu pot sa iti promit nimic...prima data imi trebuie mie timp. Iti dau vineri un raspuns. E bine asa? Nu spun nu, acum, cer doar timp.

- Ai dreptate, si esti o fata inteleapta...stiu cu cine semeni...iti mai cer ceva. Nu, nu te speria, nu e mare lucru. te rog sa nu ii spui lui ca am fost aici. Nu vreau sa stie. Vineri vin sa te duc in sat. Indiferent ce hotarasti, nu iti face griji cu transportul. Macar atata lucru sa fac si eu. Oricum nu iti voi putea multumi vreodata indeajuns pentru ce ai facut tu.

Cu umerii plecati femeia a dat din cap, si a iesit, lasandu-ma singura cu gandurile mele. Aveam o hotarare grea de luat. Ce simteam eu in acest moment? Ce eram sigura ca simt in acest moment?

Eram sigura ca ma tem. Eram sigura ca simteam repulsie numai la gandul ca cineva sa ma atinga. Si mai eram sigura ca il iubesc pe el. Ceea ce simteam pentru el nu s-a schimbat. Dar va fi indeajuns? Oare fara atractia fizica dintre noi va fi de-ajuns sa putem sa ne pastram vie iubirea ce ne lega?

Mi-au venit atunci in minte argumentele doctorului psiholog. El era sigur ca imi voi reveni. Puteam sa-l contrazic? Nu nu puteam. Si daca imi voi reveni si nu voi fi langa Cris? Nu o sa imi para rau? Nu o sa regret toata viata mea? Dar o sa aiba el rabdare cu mine? O sa incerc. Macar o vreme. Doctorul a avut dreptate. Prima zi toate gandim la fel. Depinde doar de mine pe ce cale o iau maine. Daca ma duc acasa si ma ingrop in depresie, de dorul lui, o sa mor, sunt sigura de asta. Nu mai puteam fi fata care a fost inainte, asa cum nici el nu putea fi cel care a fost inainte de a ma cunoaste, sunt sigura. Mai bine iau viata in piept si raman, si incerc sa imi revin, sa ma apropii de fata care eram. Eram o fire puternica. Acum, pe patul de spital mi-am dat seama ca sunt mai puternica decat am crezut. Macar voi incerca. "Multumesc domnule doctor psiholog. Chiar esti bun!" Am adormit zambind pentru prima data de cand am trecut prin cosmarul asta.