FIRUL VIETII

15

O clipa am stat nemiscati. Am inchis ochii si am ascultat. Era o feerie de zgomote. Frunze fosnind sub adierea vantului, falfait de aripi, cantec de pasarele. Cea mai frumoasa simfonie. Am simtit cum ma invaluie vraja padurii. Stiam acum de ce iubisem padurea.

- Asa-i ca poti iubi padurea din nou? Am dreptate?

- Mhm. E frumoasa cand sunt cu tine. Va mai trece ceva vreme pana sa iubesc padurea asa cum am iubit-o. Ultima luna mi-a adus numai necazuri.

- Nici nu vreau sa te mai stiu singura in padure! Exclama el, manand calul pe cararea ingusta.

- Si ce treaba ai aici? Nu vad nici un muncitor.

- Trebuie sa verific un alt palc de arbori. S-ar putea sa fie nevoie sa-i tai saptamana viitoare.

Am mai inaintat pe carare o bucata de vreme, admirand frumusetea salbatica ce mi se parea vag cunoscuta. Aveam impresia ca am mai trecut pe aici. Da! Uite acolo stanca aia ce semana cu un chip de om. Am mai trecut pe aici, si, ca o confirmare a gandurilor mele padurea s-a deschis in fata mea si am patruns in poiana micuta si luminoasa in care am fost cu el cand am aflat trecutul lui. Am simtit privirea lui urmarindu-mi reactia.

- Da! E acelasi loc...sopti el. E poiana mea...si de acum inainte e poiana noastra.

Descaleca si ma lua in brate, ajutandu-ma sa cobor. Inainte de a-si desprinde mainile de pe talia mea, ma tinu o clipa, doar o clipa, lipita de trupul lui, inspirand adanc, apoi imi dadu drumul.

- Aici ai tu treaba? Am intrebat eu ironic.

- Mhm! Azi aici am treaba, zambi el, luand cosul de picnic si asezandu-l in iarba moale. Azi am treaba sa te iubesc pe tine.

- Doar azi vrei sa ma iubesti?

El facu abstractie de comentriu meu.

- Azi, vreau sa fie a noastra. Doar noi doi. Singuri. Ti-e frica?

- De tine? Sa-mi fie frica de tine?

- Nu asta am vrut sa intreb. Ti-e frica sa fim doar noi doi, aici in padure?

- Nu...nu simt nici un pic de frica. E atat de frumos aici, atata liniste...imi place. Doar ca imi aduc aminte cum am stricat eu data trecuta...

- Nu te mai gandi. Lasa ce a fost acolo in trecut. Nu vreau sa te mai gandesti la ce a fost.

Se apropie de mine si-mi mangaie fata cu doua degete, de la tampla pana sub barbie.

- De cand te-am vazut prima data, in timp ce ma indreptam spre masa unde stateai singura am visat sa te aduc aici. Data trecuta asa a fost sa fie. Daca nu avea loc discutia aia, acum inca eram terorizat de gandul la cum vei reactiona cand vei afla ce om am fost. Acum sunt linistit. Ai aflat trecutul meu, ai aflat chiar si faptul ca am avut-o pe Eva si totusi esti aici, langa mine. Ai ramas cu mine. Aseara mi-ai facut o bucurie imensa cand mi-ai dat vestea ca nu mai pleci. Cu atat mai mare mi-a fost bucuria cu cat nu ai asteptat pana sa avem noaptea noastra. Asa stiu sigur ca ai ramas din iubire pentru mine.

- Dragul meu inca te mai indoiesti?

- Nu. Nu m-am indoit nici o clipa de cand mi-ai spus prima data, dar imi place sa adun dovezi. Cum te simti? Te doare ceva?

- Nu...nu ma doare nimic. Sunt bine. Iti multumesc ca m-ai adus. Am avut nevoie de asta. Nici nu am stiut cata nevoie am avut de clipa asta.

A luat o patura ce atarnase la saua calului pe care l-am calarit eu si a intins-o pe iarba, langa cos, apoi s-a apropiat din nou de mine, fara graba, de parca ar fi vrut sa prelungeasca clipele. M-a ridicat in brate si m-a dus pe patura unde m-a asezat incet. In jurul nostru nu mai era decat iarba inalta. A scos din cos un casetofon mic si a apasat pe un buton. In acea clipa ne-a invaluit sunetul magic al clapelor unui pian, acompaniat de viori. Era sublim. Am inchis ochii pentru a intra in atmosfera de basm creata de Cris. Trilul pasarelelor din padurea ce ne inconjura protectoare, impletit cu vuietul vantului printre frunze si acordurile pianului era de vis. M-am lasat pe spate pe patura, si el s-a intins langa mine, pe o parte cu capul sprijinit in cot si cu mana peste talia mea.