FIRUL VIETII

MAIA

Totul a fost ca un vis pana cand am fost supusi la o noua incercare. S-a intamplat atat de brusc si atat de traumatizant. Tot ce insemna liniste si confort s-a evaportat in momentul in care am surprins-o pe Maia plangand in gradina alba, intr-o zi rece de iarna la un an de la nasterea copiilor.

- Maia! Ce s-a intamplat? am intrebat-o, insa ea nu-mi raspunse, in schimb isi ingropase fata in palme.

M-am apropiat in graba de ea, si i-am cuprins umerii.

- Maia, spune-mi ce te roade? Ce s-a intamplat?

- Acum vin de la doctor, murmura ea...Mili, am cancer in ultima faza...

Oh! Cuvintele ei au cazut ca un traznet! Maia nu poate fi bolnava. Nu fusese bolnava in cei cinci ani si jumatate de cand ea exista in viata mea...nici macar o raceala. Si acum ea imi spune printre suspine ca este bolnava, sufera de o boala incurabila...Am inghitit de cateva ori, incercand sa-mi gasesc cuvintele. Spre rusinea mea, si in acele clipe m-a interesat doar iubirea mea. Sotul meu, si deci, indirect persoana mea.

- Cristian stie?

- Cum sa stie daca acum am aflat si eu?

- Maia, trebuie sa existe o cale de vindecare! Mergem la alt doctor! Tu nu esti bolnava! Nu asa arata un om bolnav! Nu poti sa fii bolnava...Maia...Am izbucnit eu, incepand sa tremur...

- Mili, e o forma agresiva de cancer...nu exista nici o solutie...Nimic...doar cateva saptamani...vocea ei era un murmur slab in continuare...Nu stiu cum sa le spun lor, Mili. Sunt mult prea tineri sa treaca prin asa ceva...

- Maia, trebuie sa fie un tratament pentru asta. Il vom gasi!

- Din pacate e mult prea tarziu. E in metastaza! Si nu vreau sa ma operez. E un chin inutil...si o amanare a inevitabilului... si o agonie mai lunga...Mili am nevoie de tine!

- Ce pot eu sa fac, Maia?

- Sa imi promiti ca vei avea grija de ei! Ca nu ii vei lasa sa ma planga mult!

- Maia, te rog, nu iti pierde speranta...

- Nu am ce-mi pierd, draga mea. Nu exista nici o speranta...il am in mine de cel putin trei ani. Mili, nu stiu daca vom mai avea ocazia sa fim doar noi doua, singure...din momentul in care se va afla, sunt sigura ca nu ma vor mai lasa singura...Vreau sa-ti multumesc pentru tot ce ai facut pentru noi...

- Dar ce am facut eu? Maia! V-am incurcat viata, pe Cris l-am chinuit, pana ce l-am adus in pragul disperarii si al nebuniei...De cand am venit eu, el a suferit, si, sunt sigura ca si tu odata cu el!

- Draga mea fata, cat de mult gresesti...De cand ai venit tu, Cristian a inceput sa traiasca...Eu stiu cel mai bine...Pana sa te intalneasca a fost in intuneric, sunt sigura ca ti-a spus si el asta...Nu inteleg de ce nu-l crezi! Tu esti raza lui de soare...Tu esti raza noastra de soare...de cand ai aparut tu, totul a fost atat de viu in viata noastra...si totul a culminat cu nepoteii mei...Cris mi-a spus ce greu te-a convins sa pastrezi sarcina...Nu te supara pe el ca mi-a spus...O face din obisnuinta si uneori pentru ca nu are incredere in el...mereu a fost pe muchie...si uneori se subestimeaza, asa cum o faci tu acum. Stiu ca te-ai hotarat sa pastrezi sarcina doar pentru el...Stie si el...Iti multumesc pentru fiul meu, si pentru tot...Cand va veni clipa nu-i lasa pe micuti sa ma vada...nu voi arata prea bine...Imi doresc sa nu ma vada nici copiii mei, dar asta nu pot ocoli...o sa incerc sa nu va chinui prea mult...