FIRUL VIETII

21

- Voi incerca, draga mea. Voi incerca...Mili, cum te simti? Intreba el brusc ingrijorat. Vei putea sta pe cal? Ti-am facut mult rau? Ce te-a durut mai tare? Nu pot sa cred ca ti-am facut asta...Of! Fapta este consumata...Indiferent ce as mai spune acum nu ar ajuta cu nimic...Imi pare atat de rau!

Imi mangaia acum obrajii, cu dosul palmei, atat de fin si de grijuliu incat mi s-au inmuiat picioarele...M-am intins pe varfuri oferindu-i buzele. El nu a asteptat nici o secunda in plus. Si-a mutat degetele in parul meu, apropiindu-mi capul de gura lui pentru un sarut lung, si plin de iubire...Simtind acum sarutul lui cu atat mai nedumerita am fost de scaparea lui...

Cand intr-un tarziu s-a desprins de gura mea, si-a impletit degetele cu ale mele si ne-am indreptat spre Blaky. L-a apucat de capastru, si l-a tras dupa noi...

- Nu mergem calare, ne plimbam pana acasa. Ma tem sa nu te doara din nou...E ok? Vei suporta drumul? Daca vrei te duc in brate...

- Cris! Nu exagera!

- Nu mi-ai spus ce te-a durut?

- Nici nu-ti spun. Tu duci totul la extrem...Ai tendinta sa exagerezi.

- Serios, te rog sa-mi spui, insista el cu vocea rugatoare.

- Nu!

- Of! Tot incapatanata esti! Vreau sa stiu de ce sa ma feresc de-acum!

- Ei, vezi? De aceea nu-ti spun...Am raspuns zambind. Te vei comporta altfel decat pana acum si eu nu vreau asta. Ceea ce s-a intamplat in aceasta seara a fost o scapare, si sunt sigur ca nu se va repeta! Nu te reprezinta, Cristian...Stiu asta! Si nu te condamn, si nu ma tem. Si am incredere in tine. In situatii atat de tensionate cum a fost acum avem scapari. Cris, cine s-ar fi gandit vre-odata ca eu voi ajunge sa ma imbat...si sa fac ceea ce am facut dupa aceea...Si acum imi vine sa mor de rusine...

- Hm! Mili! Trebuia sa stiu ca tu vei minimiza tot ceea ce fac eu, si vei face din tantar armasar cand o faci tu...Daca nu vrei sa dezbatem in detaliu chestia cu alcoolul, atunci nu o mai pomeni, altfel iti demonstrez foarte usor ca si pentru coniacul baut de tine, tot eu sunt vinovat. Ajungem acasa si incheiem acest capitol. Tu te intinzi in pat, iar eu am grija de micutii nostri, daca nu au adormit deja, adauga el ducandu-mi mana la buzele lui...

- De acord. Nici eu nu vreau sa-mi amintesc ce am facut...

- Mili! Tu nu ai gresit cu nimic! Te rog sa incetezi...

- Bine! Iubire...daca asa vrei tu...

Am ajuns acasa, impacati, tinandu-ne in continuare de mana. In camera de zi nu era nimeni. M-am panicat putin si am urcat repede treptele. Am deschis usa incet atat cat sa vad cele doua fete intinse in fata televizorului cu micutii mei adormiti intre ele. Fetele au intors de-odata capul spre usa, speriate. Am dus incet degetul la buze, si le-am zambit, apoi am inchis usa si am coborat zambind usor.

- Cris, ar fi trebuit sa le vezi pe surorile tale...

- Ce? Sunt amandoua acolo la noi in pat?

- Mhm! Cu gemenii!

- Bun! Am timp de un pahar de coniac.

- Cris!

- Mili, nu te speria...Doar un deget de coniac. Daca tot mi-ai inceput sticla de colectie, ar trebui s-o golim repede...Sa nu ne mai tenteze...