FIRUL VIETII

6

- Cris, imi pare rau... Sper ca maine seara sa fie mai bine. Iti multumesc ca ai ramas.

- Sa nu te aud! sopti el. Sa-ti ceri iertare pentru ceva, ar fi ultimul lucru pe care ar trebui sa-l faci pe pamantul asta. Nu ai de ce sa-ti ceri iertare... iubirea mea, sunt mahnit sa te vad asa... ma doare ingrozitor...acum, te rog sa te linistesti, nu se va intampla nimic...

- Are o arma...poate sa o foloseasca din nou...de la distanta...oricand poate sa o foloseasca...

- Nu o sa se intample asta...politia il cauta...nu va putea sa intre in sat. Esti in siguranta in sat. Sper sa nu te mai pornesti singura in padure.

- Nici nu ma gandesc sa ma mai duc vreodata singura in nici o padure. De asta sunt sigura.

Medicamentele incepeau sa-si faca efectul. M-a cuprins o moleseala dulce, si linistitoare. Mana lui imi cuprindea talia, tinandu-ma strans langa el. Ii simteam ridicarea ritmata a pieptului.

- Cris?

- Hm?

- Asa-i ca sunt urata cu vanataile astea? Nici nu am indraznit inca sa ma uit in oglinda. Ma tem de ce as vedea in ea. Sigur m-as speria de mine...

- Doamne, Mili, cum poti sa spui asa ceva...ce-ti trece tie prin cap acum! Pentru mine esti tot atat de frumoasa ca si inainte spuse el ridicandu-se pe jumatate, sprijinindu-si capul. Esti tot atat de apetinsanta ca si inainte, doar ca acum esti ingrozitor de fragila. Nu indraznesc sa te ating ca sa nu iti fac rau, dar am o pofta nebuna de tine, de asta sa fi sigura, scumpa mea. Insa voi stii cand esti pregatita...

- Oare voi fi vreodata pregatita? Crezi ca o sa reusesc? O sa pot trece peste asta?

- Sunt sigur, Mili. De asta sunt sigur. Acum inchide ochii si incearca sa adormi. Ai nevoie de odihna. In primul rand, corpul tau trebuie sa se vindece, pana nu esti pe deplin vindecata nu vei putea uita. Si abia apoi vei putea trece peste asta. Nu trebuie sa mai existe nici o urma fizica pe corpul tau, bineinteles nu punem la scoteala rana de la picior. Dar te-am urmarit azi, scumpa mea. Ai nevoie de timp. Intre timp o sa il prinda...sunt sigur de asta. Trebuie sa iasa odata din gaura unde s-a ascuns si atunci o sa dea ochii cu mine. Ultimele cuvinte le-a rostit cu atata cruzime incat m-am infiorat. Din vocea lui razbatea ura ce a adunat-o in el.

- Cristian, sa nu cumva sa aflu ca ...

- Nu vreau sa discut despre asta, Mili. Nu e ceva ce sa vorbesc cu tine...

- Cris, promite-mi, te rog promite-mi ca nu...

- Nu promit nimic in legatura cu asta! Mi-o taie el scurt. Nu e ceva ce sa ma poti opri. Mai spuse el strangand buzele.

Pleoapele mi se lasau greoaie, si nu mai aveam putere sa raman treaza. Am adormit in bratele lui puternice si protectoare.

Spre dimineata am inceput sa visez. Alergam printr-o padure deasa si intunecoasa urmarita de bestia care mai avea putin si ma prindea din urma. De disperare m-am aruncat intr-o mlastina urat mirositoare si neagra. Atacatorul a ramas pe margine si ma tintea cu pusca lui. De partea cealalta mlastinii ma astepta Cristian. Inaintam prin mlastina plina de tot felul de monstruozitati. Criminalul radea de pe margine, si nu ma mai tintea pe mine, il tintea pe el. Si incercam sa ajung la Cris. Si nu reuseam sa il strig, nu aveam glas, si mlastina era tot mai adanca. Apoi din spatele lui Cristian a aparut altcineva. Un barbat inalt si blond, mai in varsta, care semana cu cineva dar nu reuseam sa-mi aduc aminte de unde il cunosc, si il tintea tot pe Cristian, si eu nu mai puteam inainta. "Mili" ,"Mili" ma striga el facandu-mi semne cu mana. Brusc am realizat ca nu in visul meu sunt strigata. Cristian incerca sa ma trezeasca. Am deschis ochii buimaca, clipind des, si cand am realizat ca el nu era in pericol, ca eu nu eram in mlastina, usurarea care m-a cuprins a fost atat de mare incat am izbucnit intr-un plans cu hohote. De la soc, incordare si plans a inceput sa ma doara abdomenul din nou.