FIRUL VIETII

11

Darius se juca cu un calut iar Daria era, ca de obicei neastamparata...si extrem de jucausa...Era prima in toate. Ea incerca deja sa prinda curaj, sa faca primii pasi, si dadea mereu sa se ridice in picioare. Nu a avut niciodata tendinta de a se tari in patru picioare...Nu! Ea, temerara, se inversuna sa porneasca cu piciorusele ei plinute, si rotunjoare...atat de dragalase...

Eu ma ridicasem de pe covorul moale si pufos, cautadu-mi de lucru, aranjand hainutele lor in sertarasele  colorate ale mobilierului pentru copii...Socul a trecut...Sara s-a razgandit si a hotarat ca micutii ei fratiori aveau nevoie de mine, mai mult decat avea ea nevoie acolo intre ingerasi...Palpitatiile disparusera, panica la fel, cu toate ca inca eram sub efectul imaginii sfasietoare din camera Maiei...

Eram cufundata in ganduri, cand de-odata am auzit clar si tare:

- Mama! Mama!

M-am intors brusc spre gemeni. Daria ma privea direct in ochi, incruntata, cu fetisoara ei haioasa, atat de hotarata incat mi s-a oprit respiratia.

- Mama! Repeta ea intinzand degetelul aratator spre mine...

Am scapat hainuta dintre degete si m-am repezit sa ingenunchez langa puiul meu care nu gasise un moment mai bun decat acesta sa rosteasca primul cuvant...Oh! senzatia de euforie care m-a cuprins m-a facut sa izbucnesc in hohote de plans...Fetita mea imi vorbise pentru prima data. Mai silabisisera ei si pana acum cuvinte fara noima si fara inteles dar niciodata nu rostise atat de clar si de direct vre-un cuvant. Am strans-o tare la piept cu toate ca ea se impotrivea cu ambele manute si se impingea in mine.

- Daria, mai spune o data! Doar o data! Am rugat-o eu, printre imbratisari.

- Mama! Raspunse ea, punandu-si palma micuta si moale pe obrazul meu. Apoi trase puternic de bluza cautand sanul. Mama! Repeta ea, vesela cand degetele ei calde au gasit ceea ce au cautat. Sfarcul cu sursa lui de bunastare...

- Iti dau ce-ti doresti daca mai spui o data, am insistat eu, imbatata de senzatia uluitoare ce o simteam in sufletul meu...Inima-mi batea nebuneste. As fi vrut sa alerg pe trepte sa-i spun si lui, sa-l trag de mana dupa mine, sa auda si el, dar ceva m-a retinut...Ceva mai presus de dorinta de a impartasi cu el acea imensa fericire ce o simteam in acel moment. El nu ar fi in stare sa simta la fel...

Eram in mijlocul camerei pe covorul moale, cu ea in brate, implorand pentru un cuvant. Dar nu orice cuvant. Era balsamul sublim! Era leacul natural ce-ti da putere sa induri orice pentru cel care l-a rostit...Stiusem dintotdeauna ca voi simti ceva deosebit in momentul cand voi auzi pentru prima data acest cuvant adresat mie. Fusese tortura cruda pentru mine acest cuvant cand Sara a plecat si crezusem ca eu nu-l voi auzi niciodata, ca eu nu voi simti niciodata efectul dumnezeiesc pe care acesta il are asupra unei mame...Si iata! In sfarsit sufletul meu era plin de acest cuvant...Oh! In acel moment am simtit dorul de sotul meu...As fi vrut sa impart cu el acest balsam, insa o mica parte din mine m-a retinut in camera...O foarte mica parte a reusit sa invinga impulsul de a alerga in bratele lui...

Asa ca am ramas acolo, cu micuta in brate, implorand dupa cuvantul vindecator.

- Mama! A mai spus ea odata, insa cu un alt ton. Acum era indignata de faptul ca eu intarziam sa-i dau ceea ce isi dorea. Mi-a ridicat bluza, cu o vointa teribila, si si-a lipit gurita calda de sfarcul sanului tragand cu sete din el...

Oh! Ea putea rosti acum acest cuvant stiind ce inseamna...Nu fusese o intamplare...Mi se adresase direct si eram sigura ca de acum ea il va rosti de fiecare data cand isi va dori ceva...Nu va mai arata cu degetelul, nu va spune silabe fara noima...ci ma va chema folosind cuvantul magic...Si eram perfect convinsa ca ea simtise ce efect a avut asupra mea si se va folosi de el...