FIRUL VIETII

2

Ma simteam din ce in ce mai sfarsita, drept urmare, m-am intins pe canapeaua racoroasa de piele si am adormit...

...Alergam prin ceata, si nu stiam incotro ma indrept. Nu vedeam nimic in jur. Inima-mi batea nebuneste in piept. Ceata era densa, si umeda, si rece...am intins mainile in fata, ca nu cumva sa ma ciocnesc de ceva. Stiam ca nu puteam sa ma opresc. Ca trebuia sa inaintez, si nu vedeam nimic...apoi dintr-o data ceata s-a risipit, dezvaluindu-mi oroarea: mlastina. Aceeasi mlastina de alta data...si dincolo de ea era Cristian care ma astepta zambitor si ma chema la el. Fara sa sovai m-am avantat in malul scarbos si rece, simtind cum ma scufund incet dar sigur. Am incercat sa inaintez, dar mlastina incerca sa ma tina captiva in mijocul ei. Nu-mi luam ochii de la chipul zambitor al lui Cris, care ma chema in continuare...apoi din spatele lui aparu un alt chip...un barbat plin de sange cu fata schimonosita, mancata de sobolani. Gura lui fara buze, era cascata intr-un strigat mut. Jumatate din limba ii era prinsa intre dinti. Un ochi ii lipsea si din nas mai atarna o bucata. Groaza care m-a cuprins a fost insuportabila. Am simtit ca nu mai am aer, si ca nu mai am glas...s-a intors, diavolul s-a intors sa imi faca rau. Sa ma loveasca unde ma durea cel mai tare. Sa mi-l ia pe el. Asta era cosmarul meu. Sa-l pierd pe el.

- Mili, scumpa mea, Mili...trezeste-te, trezeste-te...haide, iubire...

Am deschis cu greu ochii. M-am uitat in incapere, buimaca, si mi-am dat seama ca a fost doar un vis urat, foarte urat, groaznic...si usurarea ca a fost doar un vis a avut acelasi rezultat ca si intotdeauna: plansul.

Cristian, m-a ridicat usor, si m-a luat in brate...ca pe un copil...si a incercat sa ma linisteasca.

- Sssst...sssst...draga mea, a fost doar un vis...gata, s-a terminat...gata...nu te mai gandi la el...

- Nu a fost doar un vis, Cris, a fost un cosmar groaznic! Am mormait eu printre suspine.

- Vrei sa imi povestesti? E asemanator cu cele pe care le-ai mai avut? Intreba el incet.

- Mhm! Doar ca l-am revazut pe criminalul acela...strivit...m-am cutremurat eu.

L-am simtit cum se incoarda si cum isi tine respiratia. Mainile lui s-au crispat brusc si respiratia i-a accelerat. Mi-am ridicat privirea inlacrimata spre el si l-am vazut incruntat, cu buzele stranse. Chipul lui chinuit de remuscari mi-a oprit brusc lacrimile. M-am ridicat, din bratele lui si mi-am sters obrajii, cu dosul palmelor, am inspirat adanc...

- A fost doar un vis! Ai dreptate. A fost doar un vis. Gata mi-am revenit, si tu ai treaba. Nu e nevoie sa ma mai linistesti. A fost doar un vis, am repetat eu dand convingator din cap, incercand sa nu ma gandesc la acea fata hidoasa. Multumesc ca m-ai trezit. Hai, du-te si fa-ti treaba. Nu vreau sa te retin!

- Emily, treaba mea esti tu! Si tu nu te simti bine! Si e din vina mea!

- De ce sa fie din vina ta? Nu esti tu vinovat pentru visele pe care le am eu!

- Nu? sopti el...Hm! Nu sunt de acord cu tine dar nu vreau sa discut asta acum. Mergem sa servim masa.

- Nu mi-e foame!

- Mie da! Vino! Ma lua de mana si ma trase dupa el la masina.

Imi deschise portiera, m-a ajutat sa ma asez apoi a urcat la volan si a demarat. Nu a spus nimic pana cand am intrat in restaurant si m-a condus spre separeuri. A asteptat sa vina chelnerul sa ia comanda apoi a inceput, hotarat.

- Mili, te rog sa ma ierti. Azi m-am purtat prosteste si imi pare foarte, foarte rau.

- Cristian, nu vreau sa vorbesc despre asta! Am spus ce am avut de spus si nu am ce sa adaug. Daca ai vrut m-ai ascultat, daca nu, nu! Depinde de tine de acum inainte!