FIRUL VIETII

7

M-am asezat in banca si mi-am pregatit lucrurile, apoi am facut ce faceam in fiecare zi de scoala. Mi-am luat manualul si am inceput sa citesc, pana am simtit miscare, in zona. Mi-am ridicat privirea, si l-am vazut pe Adrian, apropiindu-se de randul de la geam. Am inghitit in sec, insa nu am schitat nici un gest. Apoi mi-a trecut prin minte ca as putea afla celalalt nume. Mi-am aruncat rapid, dar discret, privirea prin sala de clasa. Cel care incasase banii de la Cristian ar trebui sa se agite. Nu poate fi un actor atat de bun incat sa nu se dea de gol. Intradevar, intr-o fractiune de secunda, pe cand Adrian, inca nici nu ajunsese in preajma mea, l-am vazut pe Andrei, tocilarul clasei noastre, un baiat cu ochelari cu dioptrii mari, cum il priveste agitat pe Adrian. Eram sigura, ca se intreba cum sa reactioneze. Am zambit satisfacuta. O fi Cristian destept, dar nici eu nu eram proasta. Mi-am indreptat privirea spre Adrian. Cris avea dreptate. Nu are ce sa-mi faca in clasa, insa normal ca m-am intrebat ce vrea. Nu a venit la banca mea, s-a indreptat spre banca din fata mea si s-a uitat urat la baiatul care-l privea nedumerit.

- Cara-te in fosta mea banca! De azi, asta e banca mea.

Baiatul s-a executat fara sa comenteze, si-a adunat in graba lucrurile, si s-a mutat in locul lui Adrian. M-am incruntat. Ce urmarea oare? De ce a facut miscarea asta? Ca sa ma necajeasca pe mine? Ca sa mai insiste? Nu am schitat nici un gest. Voi vedea ce vrea si apoi voi trage concluzia. Nu ma voi pierde cu firea. Voi fi diplomata asa cum isi doreste Cristian si ma voi purta ca atare. Gandurile mi-au fost intrerupte de profesorul care a intrat la clasa.

- Buna dimineata, voi incepe ora cu cei care urmeaza la raspuns: Filip, Lara si Maris. Va rog sa veniti in fata.

Fillip era numele de familie al lui Adrian, si Maris al Dianei. Ce coincidenta. Toti trei in fata clasei. Adrian Diana si eu, insa nu m-am gandit mult la asta. Trebuia sa ma concentrez sa pot raspunde si am reusit sa iau un noua. Adrian a fost total nepregatit. Era de inteles, dupa o asemenea spaima ca cea prin care a trecut el ieri, nici eu nu as fi fost in stare sa ma concentrez la invatatura. Ora a trecut repede si clopotelul a sunat pentru pauza. Am ramas ca de obicei in pauza in banca mea, pierduta in ganduri, acum mai mult ca oricand. Andrei a ramas si el in clasa, cu o carte in mana. Adrian se foia in banca lui. Dadea sa se intoarca spre banca mea si se vedea ca nu avea curajul. Inainte de a suna de intrare baiatul s-a intors brusc spre mine. Andrei s-a ridicat brusc din banca, inghitind de cateva ori.

- Emily, spune ceva!

- Hm! Lasa-ma te rog in pace! Nu vreau probleme.

- Daca tu nu vrei sa spui nimic despre ziua de ieri, voi spune eu. Si sa nu ma intelegi gresit sau sa incerci sa ma judeci. Imi pare foarte rau ca eu te-am judecat gresit. Sa stii ca nu o spun de frica lui, asta am spus-o ieri, recunosc. Nu mai vreau sa am niciodata de-a face cu el. Am trecut prin cea mai mare spaima din viata mea. Singurul adevar ce l-am spus ieri, e ca intr-adevar ma obsedezi. Nu, nu, nu! Nu te speria. Nu iti fac o declaratie de dragoste. Vreau doar sa iti spun ca nu ai de ce sa te mai temi de mine. Nu iti voi face probleme de acum in colo. Nu stiu cum am putut sa cred toate tampeniile scoase de Diana, insa nu inteleg de ce nu ai negat? De ce nu ai incercat sa te aperi?

- M-ai fi crezut? Am intrebat eu in soapta.

- Poate! Acum trebuie doar sa stii ca ma voi tine de cuvant. Voi avea grija de tine, in locul lui! Nu stiu cine este el cu adevarat, sau cine a fost, dar stiu un lucru: te iubeste periculos de tare! As vrea sa ajung sa am pe cineva care sa merite sa o iubesc atat de mult cum te iubeste el. Si inca ceva: o sa ma revansez! O sa te fac sa ma ierti! Stiu ca nu poti acum! Jignirea ce ti-am adus-o, e groaznica! Ceea ce am incercat eu sa fac este de neiertat. Repet, nu de teama iti spun asta.