FIRUL VIETII

13

- A primit scrisoarea miercuri. Nu a venit.

- Nu inca! Daca a asteptat sfarsitul de saptamana si apare maine in sat? Stii ce poate insemna asta? Ma poate lua acasa...pana in noiembrie are drepturi asupra mea.

- Nu cred ca va vrea sa faca asta!

- Mi-e foarte mila de ea. Ramane acolo, la sute de km distanta...eu sunt cea mai apropiata de ea. Sora si fratele meu s-au indepartat de mult. Cat am fost acasa tata, se mai abtinea cat de cat de la violente. E un om groaznic de violent! Pana intr-o vreme am fost fata lui preferata si in prezenta mea se mai controla...daca eu ma mut aici, ce va fi cu ea?

- Dar tu ma iubesti pe mine...sopti el ducandu-mi mana la buzele lui fierbinti. Si ma doresti pe mine...si mai devreme sau mai tarziu va trebui sa te desprinzi de ea...

- Stiu, dragul meu, stiu...

- O sa o ajutam cat putem de mult...o sa mergem cat putem de des sa o vezi. Vei vedea ca va fi bine...zambi el linistitor. Acum insa trebuie sa mergem la atelier.

Ziua a trecut fara incidente, dar foarte incet. Nu am mai vrut sa mergem sa mancam la restaurant cu toate insistentele lui. Am servit masa acolo la atelier...

Noile echipe se descurcau foarte bine. Cristian era foarte incantat de cum au inaintat cu comanda. Situatia nu mai era critica. Toate calculele dovedeau ca acel contract va putea fi onorat.

In jurul orei cinci, cand deja nu mai puteam de caldura si plictiseala, Cristian m-a anuntat ca plecam mai repede. Era vineri. Ultima zi de lucru pentru noi la atelier. Echipa care venea sambata la serviciu era formata din oamenii cei mai buni. Nu aveau nevoie de supraveghere.

In drum spre casa, Cris a adus din nou vorba despre mama. Discutia noastra de dimineata l-a afectat mai mult decat voia sa recunoasca.

- Mili, de ce nu s-a hotarat mama ta sa divorteze?

- Cris, stii cum gandesc cei din generatia lor. Ce a unit Domnul, omul sa nu dezlege.

- Chiar nu le inteleg pe femeile astea. Cum pot sa rabde la nesfarsit? Sopti el.

- Nu e doar asta, Cris. Se teme de el mult prea tare ca sa aiba curajul sa depuna actele. Mai era faptul ca eu sunt inca minora...

- Draga mea, sunt acum masuri de aparare impotriva unor asemenea oameni.

- Cris, te superi daca nu mai vorbim despre mama...inca am emotii. Ar putea aparea maine...

- Bine, iubire. Dar as vrea sa fi fericita suta la suta. Imi pare rau sa aflu ca nici tu nu ai avut o viata usoara. De aceea nu ai avut prieten pana acum? De aceea nu ai lasat pe nimeni sa se apropie de tine? De teama ca ar putea fi ca si tatal tau?

- Probabil in subconstientul meu asta a fost motivul...nu stiu. Stiu doar ca nu am mai simtit niciodata atractia ce am simtit-o in clipa cand te-am vazut pe tine. O atractie foarte, foarte puternica.

El zambi satisfacut. Raspunsul meu i-a atins vanitatea si era mandru de el.

- Ce norocos sunt! Draga mea a fost destinul care a hotarat pentru noi. O serie de conjuncturi intortocheate care au facut sa ne intalnim...din cate mi-ai povestit, tu nu ai vrut sa vii anul asta in sat si totusi ai venit la insistentele mamei tale. Hotararea mamei tale sa te lase sa stai la Eva. Eva, care e o fata plina de viata, careia-i place enorm sa se distreze, Eva care a fost hotarata sa te faca sa te distrezi si tu, Eva care a luat hotararea de a ne lasa pe noi sa ne descoperim. Sa stii ca nici eu nu tare am avut chef sa merg sambata aia la discoteca. Aveam de ales intre discoteca din sat, discoteca din satul prietenului meu cel mai bun sau distractie in Oradea. Eram dupa o zi grea de lucru, si am ales discoteca din sat din comoditate. Nu aveam chef sa fac atata drum. Mai ales pe motocicleta prietenului meu. Mama nu m-a lasat niciodata sa folosesc masina ei in scopuri distractive. E comoara ei. Masina cu care te-a adus de la spital vinerea trecuta. Hm. Am impresia ca au trecut luni de zile de atunci. Si abia a trecut o saptamana. O saptamana de cand am facut un scandal monstru acasa. Niciodata nu mi-am iesit asa din fire ca atunci. Biata mama...si biata Baby...