FIRUL VIETII

2

- Stiu, Mili, stiu...dar nu vreau sa ma gandesc pana acolo. Acum am ocazia sa te am langa mine zi si noapte...si am crezut ca vei fi fericita sa vii sa stai cu mine. Insa daca e prea greu pentru tine, te inteleg, iubire. Incep sa te inteleg. Dar uite cum facem. Mergem la Elisa. Discutam cu ea si daca se opune categoric nu o sa insist si nu o sa te expun. Daca va fi de acord, vii cu mine. E bine asa? Nu o sa ma cert cu ea asa cum aveam de gand, daca se opune. Insa te rog, te rog mult de tot, lasa prejudecatile. Globul de cristal s-a spart cand ne-am intalnit. Trebuie sa inveti sa respiri singura. Cosmarul prin care ai trecut trebuie sa aiba si urmari bune. Trebuie sa ne bucuram de ziua de azi ca poate maine...ai trecut prin doua incercari la distanta de o saptamana care te-au adus pe muchie. Nu mai ai voie sa ai prejudecati si principii invechite. Nu te va condamna nimeni daca vii sa stai la mine. Si chiar daca ar face-o nu ar trebui sa-ti pese. Suntem datori cu o viata. Depinde doar de noi cum ne-o traim. Si eu vreau s-o traiesc cu tine... de ce conteaza pentru tine atat de mult unde suntem? Ai fi fost de acord sa dorm cu tine inca din ziua cand am aflat ca eu sunt primul tau iubit. Nu te-ar fi interesat ce spune lumea. Insa esti atat de retinuta in a veni sa stai la mine acasa. Se cam bat capa in cap. Acum ai mult mai multe motive sa vrei sa fii cu mine.

- Dar vreau sa fiu cu tine, Cris! Asta nu s-a schimbat. Insa nu m-am gandit niciodata sa fiu cu tine acasa la tine. Niciodata nu m-am gandit atat de departe...era mult mai usor pentru mine...dar ai dreptate si tu...imi place sa te privesc cum dormi...imi place cum ma tii aproape de tine chiar si in somn...si m-as culca mai linistita stiind ca esti langa mine daca...dar crezi ca o sa ma simt confortabil acasa la tine stiind ca mama ta e la doi pasi de mine? ca poate isi inchipuie ca noi...si asta e adevarul, Cris, daca doamne fereste, s-ar intampla ceva intre noi...

- Nu se va intampla nimic rau intre noi! Te iubesc mult prea mult ca sa las sa se intample ceva intre noi! Nu o sa renunt la tine niciodata...

Era atat de sigur in ceea ce spunea. Si stiam ca asa simtea. Simteam asta in fiecare privire, fiecare gest...

- Bine, Cris, incercam. Hai sa ii spunem Elisei. M-am ridicat hotarata. Voi face pasul asta.

- Esti sigura? Ma privii in ochi pentru a incerca sa vada ce m-a determinat atat de brusc sa ma hotarasc.

Apoi s-a ridicat repede, m-a luat de mana si am pornit spre Elisa. Odata ce am luat hotararea ma simteam mai usoara. Voi incerca. Tot ce conteaza este ca voi fi cu iubirea mea. Trebuie sa fie bine. Va fi bine daca imi voi da silinta. Il iubesc si as face orice pentru el.

Cand am ajuns in fata portii l-am strans usor de mana. Cu toate ca eram hotarata, nu stiam cum va decurge discutia. Stiam ca Elisa e din generatia veche, deci era o avanpremiera pentru discutia cu mama.

- Nu te teme...va trebui sa inteleaga, sopti el mangaindu-mi fata.

- Nu ma mai tem, am incercat eu sa bravez. Doar ii aducem la cunostinta ce hotarare am luat, nu?

- Mili, nu incerca sa ma pacalesti. Ochii tai spun totul.

Am intrat in curte cu el de mana. Copiii se jucau sub cupola de vita de vie. Elisa nu era cu ei asa ca am intrat in casa.

- Buna Elisa, am salutat noi deodata. Ce mai faci?

- Buna, Mili, buna Cris, raspunse ea ridicand o spranceana. Nu se asteptase la vizita asta. Cum te simti, draga mea?

- Mai bine, mult mai bine.

- Cred ca ati venit cu un scop, din cate vad eu. Sunteti cam incordati. Da, Mili, am aflat si eu ce tot satul stie. As fi vrut totusi sa stiu si eu inainte. Dar, luati loc, serviti o cafea, sau un suc?