FIRUL VIETII

3

- Mili!

- Hei, nu ar fi ceva neobisnuit pentru mine. Nici acasa nu am avut bani de buzunar si, uite, sunt bine, traiesc! Mi-e si asa greu, stii bine! Vor fi cheltuieli. E ultimul an si urmeaza, albume, banchet, si toate celelalte! Am altceva sa te intreb.

- Spune, draga mea! Fara teama!

- Daca se vor face iesiri cu clasa, si excursii, pentru ca am inteles ca e vestita pentru excursiile facute, vei veni cu mine? Daca vei fi tot timpul cu mine, chiar ca nu vor mai indrazni sa incerce altceva!

- Dulceata mea! Abia astept!

- Serios?

- Da, draga mea! Vreau sa-ti schimb viata! Sa nu ma intelegi gresit nu vreau sa te schimb pe tine! Vreau sa fi fericita. Vreau sa avem amintiri! Vreau ca atunci cand vom avea nepotei sa avem ce le povesti despre noi. Altfel ce le-am povesti? Faptul ca eu am fost un seducator ticalos si fara suflet? Sau ca tu ai fost singura si retrasa? Nu este ceva care sa le capteze atentia!

Radeam acum din nou. Ochii lui erau albastri si senini din nou. Restul zilei a trecut ca prin farmec. Tensiunea dintre noi s-a stins...

Zilele urmatoare au fost destul de stresante. Mereu si mereu aceleasi intrebari din partea profesorilor, de unde am venit, ce parere am despre noul liceu, ce materii imi plac, asta pana cand am facut cunostinta cu toti profesorii care urmau sa-mi predea anul acesta. La sfarsitul celei de-a doua saptamani, abia daca se mai uitau colegii mei catre mine. Nu m-au asaltat cu intrebari, nu au mai incercat sa fie sociabili. Stateam singura in banca mea de la geam, atenta la ore, si tacuta in pauze. Cristian ma conducea pana la poarta liceului, ma saruta scurt, apoi zambind ma imbratisa, iar la sfarsitul programului ma astepta in parcarea liceului, rezemat de masina. I-am aratat geamul de la care il vedeam eu in fiecare zi cand pleca sau cand se intorcea in parcare, si mai ales cand pleca ii faceam cu mana pana demara. Era jocul nostru. Si imi placea. Abia asteptam sa ma ridic din banca la ultima ora, sa il vad cum ma astapta cu privirea ridicata spre ferastra, si cum zambea cand imi vedea mana.

Intr-una din zilele celei de-a treia saptamani de scoala, dupa ce l-am urmarit iesind cu masina din parcare, m-am asezat in banca asteptand sa inceapa ora. Profesorul intarzia, si eu mi-am gasit de lucru citind din manual. Intr-un tarziu, elevul de serviciu al liceului, a venit sa ne anunte ca profesorul nu vine la ora. Toata clasa a sarit in sus de bucurie si s-au adunat grupuri-grupulete la povesti. Eu stateam, ca de obicei singura in banca mea de la geam, privind pierduta pe fereastra.

- Emily? Am auzit la un moment dat, si mi-am intors capul. La banca mea s-a oprit una dintre colegele mele, recunosc, nici nu ii cunosteam bine numele, parca Diana. O bruneta focoasa, imbracata provocator.

- Da?

- Pot sa te intreb ceva?

Am dat doar din cap, ce puteam sa fac?

- Pe baiatul cu care umbli il cheama Cristian?

- Da? Am raspuns cu un ton intrebator, ridicand o spranceana. Nu stiam de unde il cunoaste, si unde vrea sa ajunga. Primul gand a fost ca poate e o "fosta" si mi s-a strans putin stomacul. M-am temut pentru un moment ca nu cumva sa-mi faca o scena...

- Nu te intrebi de unde stiu cum il cheama?

- Stiu ca il cunoaste multa lume, mai mult sau mai putin, am ocolit eu raspunsul.

- Are cumva un apartament in blocul turn din centru, sus la ultimul etaj? Insista ea, si stomacul meu se facea din ce in ce mai mic, acum eram aproape sigura ca e o "fosta". Am decis sa-i raspund totusi, cu calm, privind-o in ochi.