FIRUL VIETII

ZILE DE VARA

Tarziu in seara, am calcat pragul casei care de atunci in colo am considerat-o casa mea. De fapt nu am calcat eu personal pragul, ci Cristian. A tinut mortis sa faca gestul asta, cu toate protestele mele. M-a luat in brate si m-a trecut peste prag, simbol international al inceputului unei casnicii...

Am intrat razand in camera de zi, unde ne astepta Maia, zambitoare si nerabdatoare. Drumul lung de la intoarcere, mi-a prins bine. Cristian a condus fara sa se grabeasca. Stia ca am nevoie de timp ca starea mea sufleteasca sa-si revina. Stia ca aveam nevoie de timp ca moralul meu daramat sa se ridice, si a incercat sa nu intervina in procesul de refacere. Si acum ma simteam mult mai bine. Stiam ca am facut pasul cel mai important din viata mea. Eram constienta ca unii ma vor critica si vor spune ca a fost prea devreme sa fac acest pas, insa eu am fost convinsa ca nu am facut nicio greseala. Si in aceea seara am incercat sa imi oglidesc convingerea pe chipul meu...undeva in fundul sufletului, parca mai era o unda de indoiala, dar era mult prea mica sa poata iesi la suprafata. Si atunci cand am auzit glasul Maiei, plina de incantare ca ne vede acasa, vii si nevatamati, si atunci cand i-am vazut chipul frumos cu ochii in lacrimi de fericire s-a stins si unda aceea mica din fundul sufletului. Am facut repede cei trei-patru pasi care ne desparteau si am imbratisat-o strans.

- Bine ati ajuns acasa, dragii mei! Cum a fost? Foarte greu? A intrebat ea printre lacrimi.

- Mama, s-a terminat! E doar a noastra de acum! Irina nu a fost balaurul despre care am tot auzit... asta e cel mai important lucru. Am primit binecuvantarea ei. E o femeie extraordinara si e foarte desteapta. Nu degeaba a fost sefa de promotie. Insa a avut nesansa sa-l intalneasca pe tatal Emilyei.

- Cristian, ti-am facut mancarea preferata. Mili, sper sa-ti placa...veniti. Asez masa intr-un minut. Si apoi va las sa va odihniti. Avem timp destul de acum incolo...Baby a incercat sa va astepte dar somnul a doborat-o...a fost putin speriata ca nu te mai intorci...s-a dus la somn doar atunci cand i-am promis ca intri la ea in camera sa ii spui noapte buna.

- Pot sa ma duc acum, pana puneti masa?

- Da, draga mea. Cand vrei tu...

M-am grabit spre camera fetitei si am deschis incet usa. Micul ingeras, dormea cu mascota ei preferata in brate. M-am apropiat incet, m-am asezat pe marginea patului, si m-am aplecat spre fata ei, mangaindu-i obrajorul. Cand a deschis ochii ei albastri si m-a vazut a sarit fericita din pat direct in bratele mele.

- Mili, te-ai intors! Am crezut ca ramai acolo...am crezut ca mama ma minte, doar ca sa nu plang...a soptit ea strangandu-ma cu mainile ei micute.

- Baby, sunt aici, si nu mai plec. Sa nu te indoiesti niciodata de mine. Te iubesc... va iubesc pe toti foarte mult...pe tine, pe mama ta, pe Viola si pe Cristian...acum culca-te inapoi...maine cand te trezesti voi fi aici...

I-am sarutat fruntea si am ajutat-o sa se intinda in pat sub patura. Fetita s-a cuibarit cu mascota ei in brate, a mai zambit o data si s-a cufundat in somn...iar eu am iesit incet din camera.

In timp ce ma apropiam de sufragerie, am auzit vocea lui inceata si retinuta si m-am oprit, sprijinindu-ma de perete. Stiam ca nu era bine sa ascult dar nu m-am putut abtine. Am ascultat cu respiratia oprita ce spunea.

- Mama, a fost o incercare prea mare pentru ea...a fost oribil...Doamne, cat m-am temut pentru ea...mai ales cand i s-a facut rau in mijlocul muntilor...am crezut ca nu mai ajungem in oras...oh, mama, nu sunt sigur ca am facut ce trebuia...a durut-o mai tare decat am crezut...e mult prea tanara...sa se desprinda...ma tem ca va suferi de dor...si cel mai tare ma tem ca nu voi stii asta...ca va reusi sa ascunda...ca se va inchide in ea din nou...asa cum a fost inainte de a ne cunoaste...asta am aflat despre ea. Sunt persoane in jurul ei care nu stiu nimic despre ea...nu stiu nimic despre sufletul ei...stiu doar ca e incapatanata...si tacuta...hm, si foarte buna la sport...Ei, sportul a cazut acum...inima ei e mai slabita decat am crezut...vocea lui era acum o soapta trista, si foarte ingrijorata. Tatal ei e un demon negru. Mili a avut dreptate. Decat cu un tata ca al ei mai bine fara!