FIRUL VIETII

SURPRIZA VIETII

Din acea zi totul a inceput sa se limpezeasca in mintea mea. Cristian si-a reluat munca dupa cateva zile petrecute in intregime cu mine. Rabdarea lui era fara margini...M-a ajutat sa imi umplu golurile din mintea mea. M-a dus prin toate locurile incarcate de amintiri, indiferent ce duceau cu ele...Amintiri rele sau bune...imaginile si filmele locurilor revazute acum, prindeau contur...cei aproape patru ani de viata alaturi de el s-au limpezit, si puteam acum sa-mi amintesc mii si mii de ganduri si trairi interioare...

Cristian se comporta cu mine ca si cu o papusa fragila de portelan...Nu m-a obligat sa fac nimic din ce nu am vrut sa fac insa imi sugera subtil ce astepta el de la mine. De exemplu ura hainele negre acum...si incet-incet m-a convins sa nu le mai port, sau pentru ca nu imi mai doream sa ies nicaieri, venea cu idei extraordinare...Ma ducea in locuri superbe, singuratice. Insa sfarsiturile de saptamana si le rezerva pentru amintirile mele. M-a dus in poienita noastra, chiar daca era rece, doar eram in aprilie, cand abia se desprimavarase...Oh! Amintirile din acele locuri au fost atat de vii, incat abia am asteptat sa ajungem acasa, unde am tabarat pe barbatul meu care a stiut mereu sa ma faca sa ma simt pe culmi ale placerii, carora nu li se vedeau piscurile...Eram din nou sub un glob de cristal bine pazit de sotul meu. Asa s-a scurs o luna de zile...Viata si-a reluat cursul normal iar noi am inceput sa speram ca totul va fi bine de acum inainte, cu toate ca nu mai putea fi la fel...perioada de intuneric de la inceputul anului se simtea inca in aerul din casa, si in somnul nostru...

Nu odata ma trezeam noaptea din cosmaruri...si ce era mai greu de suportat, era faptul ca si Cris avea uneori cosmaruri...Il auzeam noaptea strigandu-ma in somn. Nu i-am spus niciodata ca l-am auzit de fiecare data...Somnul meu nu mai erat atat de adanc cum fusese inainte...Ma trezeam la fiecare zgomot...la fiecare tresarire de a lui...la fiecare geamat...si de fiecare data as fi vrut sa-l alin, insa nu puteam face asta. In timpul zilei el era atat de vesel si de exuberant si de plin de viata...Si era atat de convins ca eu nu ii cunosteam zbucuiumul incat nu am vrut sa sa-l intristez...In schimb, am incercat sa-l nu il mai supar si sa ma pot cu el cat am putut de bine. Ii faceam mancare mult mai des...ii puneam merinde, il imbratisam de cate ori aveam ocazia...

Incercarea asta ne-a schimbat. Am invatat sa jucam teatru...sa ne prefacem unul de dragul celuilalt...

La sfarsitul primei luni de cand ma externasem, totusi, ne-am mai linistit, si cosmarurile erau din ce in ce mai rare...El, se linistise mult mai repede...dormea din nou atat de lin...strangandu-ma la piept, incat si somnul meu era tot mai adanc...

Avusese dreptate. Timpul vindeca totul...si stiam acum ca nu mai eram in pericol sa recidivez. Sara era acum in sufletul meu, si uneori in somnul meu, insa nu o mai auzisem niciodata...si o pomeneam foarte rar. Era totusi un subiect sensibil.

Asa trecuse prima luna, pana cand, intr-o dimineata de sfarsit de aprilie, dupa ce-i pregatisem sotului meu mancarea pentru pranz, si ma asezasem in camera de zi, singura, la televizor, cu un ceai de tei in fata, am simtit o senzatie puternica de greata. Pur si simplu am simtit cum stomacul se strange brusc si abia am apucat sa ajung la baie. Dupa ce mi-am golit stomacul cu spasme deosebit de puternice, m-am lasat in genunchi langa closet, pe gresia rece, panicata, paralizata...Stiam ce mi s-a intamplat...Si groaza care m-a cuprins a fost terifianta.

Apoi mi-am dat seama ca trebuia sa-l sun pe Cris urgent. M-am ridicat anevoie, si am dat cu ochii de imaginea mea reflectata de uriasa oglinda de cristal. Oh! Chipul meu palid cu buzele stranse ma privea timorat de socul extrem in care eram si ma asteptam deja din clipa in clipa s-o aud pe Sara din nou in capul meu. Am iesit din camera de baie repezindu-ma spre telefon, rugandu-ma sa-mi raspunda...Rugandu-ma sa fie in birou...