FIRUL VIETII

6

- Ai fi sacrificat totul pentru ea?

- Cristian, cat de putin ma cunosti! sunt genul de om care spune ca mai bine plang eu decat altul. Si Eva, acum, nu merita sa sufere din cauza mea. De ce spun acum? Mama a avut grija pana acum sa mi-o arate intr-o lumina foarte proasta. Eva a fost oaia neagra a familiei. Dar am ajuns la concluzia ca e o fata extraordinara.

- Dar, nu suferea din cauza ta! Tu nu ai nici o vina. Chiar nici o vina. Tu nu ai stiut nimic. Daca ar trebui sa fie suparata pe cineva, ar trebui sa fie suparata pe mine.

- Asta a fost valabil pana sa aflu ca a fost ceva intre voi. Dar, sa revin, da, as fi fugit acasa.

- La mine, nu te-ai fi gandit?

- Daca as fi fost in situatia asta, mi-ar fi ajuns durerea mea. Sunt convinsa.

- Doamne, sa ma trezesc peste noapte, ca nu mai esti aici, nici nu indraznesc sa ma gandesc ce as fi simtit!

Ma stranse mai tare langa el.

- Promite-mi ca-mi spui daca pleci. Da-mi sansa sa imi iau ramas bun. Indiferent care ar fi motivul plecarii tale. Altfel cred ca as innebuni.

- Cererea asta trebuie sa o fac si eu, am soptit. Dar sper sa nu se intample asta. Acum esti totul pentru mine. Imi pare rau pentru ce am facut ieri. Nu am vrut sa-ti fac asta. Dar nu as fi putut sa fiu pe deplin fericita cu tine daca nu as fi stiut ce simte Eva. A fost atat de convingatoare! As fi vrut sa o auzi. Ar fi fost o usurare pentru tine sa stii ca nu toate te urasc, ca sunt persoane care au luat totul ca o experienta de viata din care au invatat ceva. Te-ai impaca mai usor cu trecutul.

- Hm, as vrea eu! Spuse el... apoi imi ridica barbia, uitandu-se in ochii mei. Stii, nu am mai avut cu nimeni discutii de genul asta. Este o diferenta uriasa de gandire.

- Ma crezi daca iti spun ca nici eu nu am avut asemenea discutii? am ras eu.

- La tine e de inteles, zambi el, aplecandu-se sa ma sarute din nou.

Fiecare sarut de-al lui era unic. Si simteam ca ma topesc in bratele lui. Da, si asta inseamna iubire. Pe langa durere, si deznadejde, si suferinta inseamna sa uiti de tine si de tot ce te inconjoara atunci cand esti in bratele lui. Asta e iubirea.

Se facuse foarte tarziu, cand s-a hotarat sa se dezlipeasca de mine.

- Imi pare rau, iubirea mea. Trebuie sa plec, imi sopti el la ureche. Maine, sau mai bine spus azi, ca e trecut de miezul noptii, am de rezolvat niste hartii la Oradea, ne vedem cand ma intorc. Pana atunci, te rog, ai grija de tine. Poti sa-mi promiti ca o sa ai grija de tine, sa pot pleca linistit?

- Da, Cris, iti promit ca o sa am grija de mine pentru tine.

- Asa te vreau! Somn usor, scumpa mea, mai spuse el in soapta iesind pe poarta si pasind in lumina lunii.

- Somn usor, Cristian. Este valabil si pentru tine. Ai grija, da?

- Ce poate sa mi se-ntample acum? Raspunse el increzator. Hai, du-te in casa, mai spuse razand si facand inca un pas in spate.

Am inchis poarta, si am intrat in casa. Eram foarte, foarte fericita. Au cazut toate piedicile. Eram libera sa-l iubesc. Aveam calea libera spre inima lui. Am adormit zambind, si am avut un somn adanc si intremator. Si m-am trezit foarte bine dispusa. Ziua a trecut destul de repede, avand in vedere ca pandeam din minut in minut poarta. Cand in sfarsit l-am vazut intrand cu zambetul pe buze, in curte, am simtit o bucurie imensa. Era aici. Nu s-a intamplat nimic neprevazut. Nimic nu la retinut. Era aici. Am alergat schiopatand usor spre el si l-am imbratisat.