- Mama, uite ce am facut azi la scoala!
Daria alerga spre mine, sprintena si foarte vesela. Ducea in maini un desen plin de culoare. Darius o urma calm, ca de obicei.
- Ia sa vad! Uau! Ce frumos desen! Cum de nu ti l-a luat la expozitie?
- Nu am vrut sa il las invatatoarei! E prea furmos! I l-am lasat al lui Darius. El a fost de acord cu mine.
- Da! Sunt sigura de asta! Darius, maine urc si eu cu voi in clasa. Vreau sa vad si eu desenul tau...Sunt sigura ca e frumos.
- Nu e nevoie mama...Al Dariei e mai frumos...
Trecusera sapte ani de cand Maia se stinsese...Sapte ani de liniste...Au inceput greu. Maia fusese prezenta in fiecare ungher al casei. In lungile ore in care eram doar cu micutii mei, gandul ma ducea mereu la ea...In acele momente imi strangeam copiii la pieptul golit de lapte si plangeam fara zgomot. Stiu ca-i promisesem lui Cris sa nu plang in timp ce el nu era acasa insa nu m-am putut tine de promisiune. Imi lipsea glasul ei cald si plin de intelegere...Avusese mereu un cuvant bun la indemana, un sfat bun de urmat. Ea mereu fusese in stare sa-si calmeze fiul...
Apoi au fost zilele, lunile in care mi-am dorit sa nu-l fi ascultat si sa fi alaptat in continuare. Mi-a lipsit enorm. Si m-am intrebat adesea daca el isi dadea seama de trairile mele. L-am surprins de multe ori privindu-ma atent...insa nu a incercat sa aduca vorba despre asta...
Normal ca mi-am luat licenta in Stiinte Economice, iar acum eram o eminenta casnica cu foaia de hartie pusa in rama...si normal ca aveam si eu permis de conducere si conduceam acum masina Maiei...Fusese dorinta ei sa o conduc eu. Ziua in care am aflat ultimele dorinte ale soacrei mele mi-a ramas bine infipta in minte...Pentru ca m-a socat...
S-a intamplat la putina vreme de la moartea ei. Cris hotarase sa schimbe mobilierul din camera unde ea se stinsese. Era mult prea dureros pentru el sa revada interiorul camerei asa cum ramasese din acele zile. Insa au fost unele corpuri de mobilier de care nu s-a putut desparti. Biroul ei din lemn de nuc extrem de fin lucrat era unul dintre acestea. A schimbat doar pozitia lui. Manevrandu-l impreuna cu Eduard, a dat de un dosar negru intr-un fund de sertar. L-a deschis, curios sa vada ce contine. Eram doar noi trei in acea incapere in acel moment. Eu stergeam geamurile si ma chinuiam cu draperiile. Nu reuseam singura si m-am intors spre ei sa cer ajutor...
Cris sedea la birou cu capul sprijinit in cot, cu dosarul deschis in fata lui, iar cu cealalta mana trecea cu degetele peste foile scrise de mana...Eduard era cu ochii pe el, deci nu aveam de la cine sa cer ajutor.
- Mili, iubire, vreau sa citesti asta...
Vocea lui era de nerecunoscut...socata...Ma privea uimit...Ochii lui albastri erau plini de dragoste. Imi intinse dosarul cu coperta neagra. Se ridica de pe scaunul comod de piele si ma aseza pe mine, apoi ii facu semn lui Eduard sa ma lase singura.
Am deschis dosarul si ochii mi-au cazut pe scrisul ei elegant. Scrisul acesta o caracteriza perfect. O reprezenta.
DRAGA MEA EMILY
Probabil te intrebi de ce ti-am scris tie si nu copiilor mei si ai tot dreptul s-o faci. Iti voi raspunde simplu inca din primele randuri. Stiu ca ei sunt convinsi ca ii iubesc. Pe fiecare in parte, la fel de mult. Este in legea firii sa fie asa, nu? Si tu stii, nu trebuie sa ti se spuna sau sa ti se scrie ca mama ta te iubeste...Si copiii tai vor stii, daca inca nu sunt constienti de asta, ca tu ii iubesti...
Dar nu sunt convinsa ca stii cat de mult te iubesc eu pe tine. Nu stiu daca am reusit sa iti arat cat de mult te pretuiesc.
Daca in prima zi cand am auzit de tine am fost contrariata de efectul pe care l-ai avut asupra fiului meu, intorcandu-l pe dos, totul s-a schimbat in ziua cand ne-ai calcat pragul. In acea zi l-am inteles de ce s-a incapatanat sa te castige. A stiut sa aleaga...A ales o comoara...Pentru ca da, Emily, tu esti comoara noastra. Tu ai adus soarele in casa mea. Tu mi l-ai dat pe Cristian...Nu eu tie...Eu ti-am dat un baiat razgaiat, orgolios si crud si fara suflet, iar tu mi l-ai redat un barbat adevarat, un luptator si un familist...Un om cu suflet mare, iubit de toti si stimat de toti...Tu ai stiut sa scoti ce este mai bun din el...Te iubesc pentru el si te iubesc pentru Viola si te iubesc pentru Baby si te iubesc pentru tine...Te iubesc la fel cum imi iubesc proprii copii.
Nu stiu daca am reusit sa fiu o soacra buna asa cum ti-am promis, dar sa stii ca am incercat si mi-am dorit din tot sufletul sa fiu. Mi-am dorit sa pot sa-i tin locul Irinei...Irina, singurul regret din bucuria de a te avea in casa noastra. Mereu mi-a fost mila de ea, de cand tu te-ai decis sa-l urmezi pe fiul meu, si sa ne faci atat de fericiti...Am stiut ce pierde. Si Cristian a stiut...Mi-a spus-o nu o data...Este cea mai mare teama a lui...Sa nu regreti vre-odata ca l-ai ales...
Stiu ca nu este barbatul perfect, ca este greu de controlat dar mai stiu ca doar tu existi pentru el. Si mai stiu ca tu il cunosti cel mai bine, mai bine decat se cunoaste el insusi.
Emily, tie iti las mostenire cei trei copiii ai mei. Ai grija de ei asa cum ai facut-o pana acum. Nu-i lasa sa sufere mult dupa mine...Stiu ca poti s-o faci! Vezi ca te voi vedea de acolo de sus...Hei! Glumesc! Sa nu te sperii...Nu ai nevoie de supraveghere! Tu te vei descurca cu ei foarte, foarte bine.
Emily, nu vreau sa plangi pentru mine. Voi fi bine acolo unde ma duc eu. O s-o intalnesc pe Sara – Maria si o sa-i povestesc cat o iubesti...Dar sunt sigura ca ea stie deja...
Stii, uneori ma simt vinovata pentru tot calvarul prin care ai trecut tu atunci. In masina mea erai tu atunci...Soferul meu a fost la volan...Daca am putea intoarce timpul! Stii, eu nu am fost de parere ca Sara ar trebui ingropata inainte de a te trezi tu...Daca as fi stiut atunci cat rau iti voi provoca cu asta, nu il lasam pe Cristian sa o faca...Iti promit ca voi avea grija de ea, asa cum tu vei avea grija de ai mei...
Stiu ca tu crezi ca vor fi discutii cu privire la mostenirea lasata de mine. Cristian stie ce-mi doresc. Am iubit casa asta...si imi doresc sa nu se vanda...Cristian mi-a promis ca nu o va face...Dar daca vre-odata se va ajunge la discutii in legatura cu asta, m-am asigurat ca nimeni nu iti va contesta locul in aceasta casa. Am anexat in acest dosar un contract de vanzare cumparare, incheiat cu Cristian, ce nu poate fi atacat in instanta, in care tu ai drepturi egale cu ale celor trei copiii ai mei. Indiferent ce se intampla tu ai un sfert din casa asta...tu esti si copilul meu...
Nu stie nici Cristian inca, dar cand veti gasi dosarul asta nu ii mai ramane decat sa mearga la notar si sa-l semneze...Totul este aranjat...
Tie iti mai las ceva in plus. Volvo-ul meu. Cristian a spus ca este una dintre cele mai sigure masini. Vreau ca tu sa il conduci, drept multumire pentru tot ce ai facut pentru noi...Si, surpriza! E deja pe numele tau...Deci nu-l poti refuza...Foloseste-l fara frica! Stiu ca vei fi o soferita foarte buna...
Ai grija de nepoteii mei. Povesteste-le despre bunica lor...arata-le pozele pe care stiu ca le-ai facut in ultima vreme...Ei sunt mostenirea voastra pe acest pamant. De voi depinde cat de mare este aceasta mostenire...
Ramai cu bine, draga si scumpa mea fiica...Si iti multumesc pentru ei...
Te iubesc, draga mea Emily.
Maia
Nici nu am realizat ca lacrimile imi curgeau in liniste pe obraji...Priveam coala scrisa atat de elegant, si plangeam fara zgomot...Nu m-a interesat ca mi-a lasat o parte din casa ei, si masina luxoasa din garaj, insa restul scrisorii a fost socant de miscator...
Asa m-a gasit Cris cand s-a intors in camera, cu ochi senini si plini de dragoste. S-a apropiat incet, usor incruntat, strangand imperceptibil buzele. Nu s-a grabit nici cand mi-a observat obrajii plini de lacrimi...insa cand a ajuns langa mine, s-a aplecat, si-a asezat mainile pe umerii mei, m-a ridicat, apoi si-a mutat palmele cu degetele lui lungi si atat de atente cu nevoile mele, pe talia mea, strangand usor, din varful buricelor, apropiindu-ma de trupul lui, lipindu-ma de el...In momentul urmator una dintre maini si-a gasit locul in parul meu, cu degetele ingropate printre suvitele groase iar cealalta s-a inclestat pe talia mea...pentru ca in final sa-mi simt capul tras usor pe spate, ridicand spre buzele lui, fata mea inundata...
- Ingerul meu drag, nu asta am vrut sa fie efectul acestei scrisori...susura el zambindu-mi cald...depunand un sarut senzual si tandru pe buzele mele...
- M-a iubit, Cris, m-a iubit ca si pe voi...
- De ce te miri? Nu cred ca nu ai stiut! Nu cred ca nu ai simtit!
- Am stiut ca ii sunt draga, ca e multumita de mine, dar nu am stiut niciodata cat de mult m-a iubit...
- Acum stii...Si acum stii si ca ai exact aceleasi drepturi in casa asta ca si noi...Nimeni pe lumea asta nu iti va contesta dreptul. Tu ai jumatate din casa asta!
- Hei, nu e jumatate...e un sfert...am chiocotit eu printre lacrimile care se uscau incet pe fata mea...
- E jumatate, pentru ca eu iti dau partea mea. Deci tu esti stapana, tu decizi de acum inainte! Mili, stiu ca vei lua mereu deciziile cele mai bune si te voi sustine...Deci, apropos la discutia noastra de la stejar, si din punct de vedere legal tu esti stapana!
- Dar nu-mi doresc asta...Nu vreau...
- Stiu, iubire, stiu...Dar vreau sa fii linistita din punctul asta de vedere. Orice mi s-ar intampla, tu nu ajungi in drum...
- Cristian, opreste-te! Nu vreau sa vorbesti asa ceva! Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva! M-am alarmat eu inspaimantata de cuvintele lui...NU se va mai intampla nimic! Nu as mai suporta nici o alta pierdere, Cris!
- Ssst!...Mili, nu te alarma...Vom fi bine...Trebuie sa fie bine...Mili...
- Da! Trebuie! Apoi am izbucnit: Oh! Cristian, Maia m-a iubit...Iar eu nu-mi aduc aminte sa-i fi spus cat de mult am iubit-o...Nu-mi aduc aminte...Si acum ea a plecat, si nu mai pot sa-i spun...
Criza de plans s-a declansat brusc si exploziv. M-am agatat de umerii lui puternici si am dat drumul durerii incredibile ce o simteam in piept. Ma uram in acel moment! De ce eram atat de slaba? De ce il chinuiam cu lacrimile mele? De ce nu ma puteam bucura de moment? Maia mi-a lasat ceea ce avea ea mai de pret: familia ei! Copiii pe care ea i-a iubit...Iar eu acum il chinuiam pe unul dintre ei...Pe cel mai de pret dintre ei!
Am inspirat adanc, ca sa imi revin si sa imi recapat puterile, si mi-am ridicat privirea spre chipul lui perfect...Ochii lui erau din nou cenusii...
- Iarta-ma, iubire, nu am vrut sa te intristez...Doar ca sunt socata si sunt impresionata de scrisoarea asta...
- Stiu...de aceea nu am incercat sa te opresc si sa te contrazic...Acum, insa, ca te-ai linistit, o pot face! Stia! Mama stia cat o iubesti! I-ai aratat-o de atatea si atatea ori, draga mea! Doar i-ai citit scrisoarea. Nu vrea sa plangi! Nici eu nu vreau sa plangi...Dar stiu ca tu acum nu plangi dupa ea, plangi din cauza acestor randuri...Stiu ca sunt emotionante...tulburatoare...Mama a stiut mereu cum sa vorbeasca...Dar mai stiu ca ti-a lasat o mostenire grea, Emily...Stiu ca tu vei fi mereu cu gandul la ea, insa mai stiu ca noi suntem pe maini bune. Mama a stiut intotdeauna ce face! A plecat linistita. O sa incerc sa nu-ti ingreunez misiunea. Ai de facut primul pas legal...
- Adica?
Cris a inspirat adanc, apoi m-a asezat pe scaun, si s-a aplecat, punand un genunchi in podea.
- Va trebui sa fi declarata tutore legal al lui Baby...
- Ce? Nu! Nu eu trebuie sa ...
- Mili, scumpa mea, e ultima dorinta a mamei...
- Dar...
- Hei! Nu ai voie sa dai inapoi...
- Nu dau inapoi, dar nu eu trebuie sa...Tu esti acela! Tu ai acest drept...Tu ai crescut-o de mica, tu ai leganat-o...Mi-a povestit Maia cat de devotat i-ai fost surioarei tale...Nu poti sa faci asa ceva! Nu e dreptul meu...Daca nu vrei, atunci e Viola! Ea e majora, e cu capul pe umeri...Poate lua decizii la fel ca si mine...
- Oh! Mili! Iar te subestimezi...Tu esti persoana cea mai potrivita pentru asta!
- Dar, aveti unchi, matusi...