- In orice caz nu ai nevoie de mine in starea asta...
- Eu am nevoie de tine indiferent de stare...Cris! Te rog! Am murmurat eu imbratisandu-i capul...Te rog nu ma goni...
- Oh! bratele lui se inclestara pe talia mea...Nu pot sa fac nimic...nimic s-o salvez...Nimic...
- Stiu, dar poti sa-i faci ultimele zile cele mai frumoase din viata ei! Si tu ai puterea asta! Dar trebuie s-o faci acum! Nu atunci cand crezi tu ca poti sa suporti! Ea are nevoie de tine acum...Are nevoie sa te stie la fel de puternic ca intotdeauna...Cris, tu ai puterea sa-i inseninezi zilele...Asta e imensitatea puterii tale...Ea trebuie sa stie ca se poate baza pe tine...
- Dar nu pot s-o salvez! Repeta el cu disperare...
- Nimeni nu iti pretinde asta! Nimeni nu asteapta asta de la tine!
- Mili, scanci el, mama mea moare...
- Da...Cris, stiu! Asta este viata! Imi pot inchipui ce este in sufletul tau! Dar trebuie sa intelegi ca nu trebuie sa treci prin incercarea asta singur...Ma doare, ingrozitor de tare, ma doare, ca m-ai dat la o parte si ai ales sa treci singur...
- Mili, iubirea mea, nu te-am dat la o parte...scoate-ti asta din cap! Ma opri el dintr-odata, ridicandu-si capul. Doar ca, nu voiam sa treci prin tot ceea urmeaza! Nu voiam sa ai amintirea asta despre mine...Te-au chinuit atat de mult imaginile cu fata mea trista, te-au consumat atat de tare...Stiam ca trebuia sa refulez...Simteam asta prin fiecare por...Am mai trecut prin senzatia asta, si nu am vrut sa fii de fata...
- M-au chinuit atat de mult pentru ca eu am fost cauza tristetii tale...Asta m-a chinuit...Cristian, acum te pot ajuta. Putem face front comun...si putem s-o facem fericita pe Maia, in ultimele ei zile...Asta iti va fi alinarea...si asta iti vei aminti candva...Nu faptul ca nu ai putut s-o salvezi. Ai facut scoala de medicina, stii mult mai bine decat mine ce inseamna boala asta...Si stii ca nu ai cum s-o salvezi...
- Nu vrea sa se opereze, nici macar nu vrea sa incerce, Mili. Nu vrea sa faca nici chimioterapie...
- Stiu, mi-a spus si mie...si o inteleg...Este doar o amanare a inevitabilului...Nu cred ca nu ar fi incercat daca ar fi fost vre-o sansa. Si ce este mai important, operatia este un chin inutil...E dreptul ei sa aleaga daca se opereaza sau nu. E dreptul ei sa hotarasca daca pierde din timpul si asa scurt, zacand pe un pat de spital, operata.
S-a lasat o vreme tacerea...Noi am ramas in aceeasi pozitie: eu in picioare, iar el sezand pe marginea patului imbratisandu-ma strans. Stiam ca aburii betiei se vor risipi in curand, iar el va avea puterea sa se ridice...
Intr-un tarziu, s-a desprins de mine si s-a ridicat anevoie, cautandu-mi privirea:
- Iarta-ma, Mili! Imi ridica barbia, si ma privi indelung...Nu pentru ca nu te mai iubesc am ales sa pun distanta...Sper ca nu te-ai gandit serios ca asta a fost motivul?! Ci pentru ca te iubesc prea mult...Am vrut doar...Mili! Cum ai putut sa lasi copiii! Isi aminti el din nou. Mili, stiu ce inseamna asta pentru tine: o noapte nedormita...Puiul meu iubit, i-ai lasat la Eva, doar ca sa fii cu mine! Of! Hai sa mergem dupa ei! Nu poti sa mai faci vreodata asa ceva! Niciodata! Sa nu-ti mai lasi copiii pentru mine! Ei au nevoie de tine, iar tu esti dependenta de ei...
- Ai uitat? Nu mai sunt mama perfecta, am soptit eu, coborand privirea. Nu i-am vrut! Nu am putut sa ma abtin...Cu toate ca au fost spuse la betie, m-au durut...
- Mili! Nu ma baga in seama! Am spus doar prostii! Hai dupa ei!
- Cris, e tarziu...ei dorm demult...Sper...Si in primul rand ai baut peste masura!
- Nu mai sunt beat...pot sa conduc...sunt in stare sa te duc in siguranta acasa...
- Nu! Copiii nostri au nevoie de noi intregi!
- Mili, putina incredere...
- Nu! am repetat eu hotarata, cu toate ca grija pentru puii mei imi faceau mainile sa transpire. Am inspirat adanc...Apoi, ca sa ma linistesc putin, am continuat: vreau sa strang aici, si sa aerisesc bine...
- Urma sa strang eu maine dimineata, zambi el stramb...
- Dragul meu, tu ai nevoie urgenta de un dus. Pana il termini, curat eu aici...Haide, Cris, stii ca nu te voi lasa sa conduci masina in starea asta. Voi rezista o noapte fara ei...
- Nu sunt beat! Se incapatana el.
- Cristian, te rog! Ai mancat ceva azi?
- Da!
- Mhm! Vrei sa te cred? Poate, daca tu consideri coniacul asta mancare, atunci esti imbuibat!
Criza trecuse, si asta mi-a dat puterea sa pun piciorul in prag. I-am mangaiat fata nerasa, si l-am privit in ochii lui cenusii...
- Cris, trebuie sa mananci si trebuie sa iti revii! Este nevoie de tine acasa! Nu a prins sarada aia de la telefon...Ea si-a dat seama ca nu vrei sa vii acasa, din cauza ei. Nu o supara mai rau...S-a intristat azi...Cris, putem sa o facem impreuna putem sa-i inseninam apusul...Cea mai mare grija a ei nu este ca pleaca, este ca voi ramaneti fara ea.
- Ai vorbit cu ea?
- Da. Eu am insistat sa-ti spuna. Poate ca fetele nu ar trebui sa stie inca, dar tu trebuia sa afli. Trebuia sa ai timp sa faci tot ce tine de tine, sa fii impacat...
- Dar oricum nu mai pot face nimic! se incrunta el.
- Nu? Eu cred ca poti face multe...
- Spune-mi tu, ce as putea face?!
- Sa o scoti din casa, Cris! Sa vada locuri pe unde nu a fost! Cu atitudinea asta a ta, ii grabesti finalul! Sunt sigura! Sa te vada impacat. Sa ne vada impreuna cat mai mult timp posibil...Va rezista mult mai mult.
- O! Iubirea mea! Ce dor mi-a fost de tine!
- Nu s-a vazut! Dragul meu!
- Mili, scumpa mea, nu ma certa...
- Aseara am iesit sa te caut, Cris! Cu toate ca habar nu aveam unde sa dau de tine! A trebuit sa joc teatru, s-o mint pe Baby...
- Ai fost ieri in sat?! Noaptea! Ai lasat copiii, si ai iesit in sat? Ai intrat la bufetul din sat, la ora aia?
- Nu! Nu m-am gandit ca tu iti gasesti alinarea in alcool! Mi-ai promis odata ca nu o vei face! Cris cobori privirea. Copiii au ramas cu Baby. Am pandit toata noaptea farurile masinii, sperand ca vii acasa...Apoi convorbirile de la telefon...Cand mi-ai spus ca ma mai asteapta o noapte fara tine...Cris, daca nu erau copiii, as fi facut drumul pe jos din momentul in care Radu mi-a spus ca i-ai interzis sa ma aduca...Cum ai putut face asa ceva?! Stii ce urmeaza sa fac, nu? Ma inscriu la scoala de soferi! Nu voi mai fi la cheremul nimanui! Nu ma voi mai simti niciodata atat de neputincioasa ca si in acel moment...
- Mili, ai innebunit? Sa vrei sa te pornesti pe jos pana aici? Sa nu indraznesti vre-odata s-o mai faci!
- Iar tu sa nu indraznesti sa mai pleci de acasa! i-am replicat eu repede. Dar nu am glumit. Vreau sa-mi recomanzi cea mai buna scoala de soferi...
- Cu asta sunt de acord...E vremea sa conduci o masina. Vei fi o soferita foarte buna! Vei vedea, zambi el, apropiidu-se de mine, vei fi o soferita sexi...Mmmm! Se lipi de mine, cautandu-mi buzele...
- Cris, nu-mi place barba asta! Ma inteapa! Am chicotit eu, impingandu-l usor. Te asteapta dusul! Cu cat termini mai repede, cu atat iti primesti sarutarile mele mai repede...
Cris si-a revenit si s-a hotarat sa ma asculte. A intrat in dus, in timp ce eu am curatat bucataria si am deschis larg toate geamurile. Trebuia sa scap de mirosul care-mi amintea de zilele cu tatal meu...Curentii de aer s-au simtit rapid in toata casa si apartamentul s-a racorit brusc, cu aerul inghetat de ianuarie...Oh! Si Cris acum face dus...Va ingheta de frig, cand va iesi din baie...In acel moment, parca l-am vazut sub jetul de apa, gol, acoperit doar de spuma gelului de dus, care imi placea atat de mult. Mmmm! Imaginea m-a infiorat...Am inchis geamurile, inspirand prospetimea aerului, si m-am grabit sa iau halatele din dormitor, apoi am intrat in baie. El era inca sub dus, asa cum mi l-am inchipuit. Nu am stat pe ganduri. M-am dezbracat si am deshis usa de la dus...
Cristian m-a privit, o clipa, uimit de aparitia mea. Nu se gandise ca, voi lua eu initiativa. Zambi seducator, apoi a intins mana spre mine, invitandu-ma in interiorul cabinei...respirand mai rapid, privindu-ma de parca acum m-a vazuse prima data. Isi ridica coltul buzelor, intr-un rajet de satisfactie, si isi miji ochii...
In momentul urmator ma trase brusc langa el, lipindu-ma de pielea lui uda, cu un marait ce-i trada dorinta...
In clipa urmatoare, s-a dezlantuit, cu o intensitate care m-a luat prin surprindere. M-a avut salbatic si primitiv, eliminand toata frustrarea adunata de cand a aflat cumplita veste. Sarutarile lui erau mai apasate, dintii lui parca mai ascutiti, degetele strangeau mai tare ca de obicei...insa, ciudat, nu simteam durere, simteam o satisfactie imensa la gandul ca eram in subcontientul lui, ca ma dorea cu salbaticie, fara sa-si mai poata controla pornirile, starnind valuri, valuri de placeri sublime, cu undele lor fantastice simtite pana in varful creierului...Cand, intr-un final, se elibera exploziv imi sopti numele cu vocea joasa, gatuita, printre dintii inclestati de pasiune.
Sedeam acum in bratele lui in cabina de dus, cu apa siroind pe trupurile noastre, cu trupurile aburinde, revenindu-ne dupa acea clipa de extaz pe care o vaneaza toata lumea si doar putini stiu s-o atinga...
- Mili, iubire, ma poti ierta pentru ceea ce ti-am facut si ceea ce ti-am spus?
- Cris, totul va fi bine, daca vom fi impreuna...am mumurat eu, lipindu-mi fruntea de umarul lui...Asta trebuie sa intelegi! Niciodata sa nu-mi mai faci asta!
- Mili, nu am vrut decat sa te protejez pe tine. Ma tem pentru tine...Ma tem ca la un moment dat ceva va fi prea mult pentru tine...si se va repeta...
- Acel ceva se va intampla daca ma lasi singura, asa cum ai facut-o acum! Tu esti cel mai important pentru mine, si am crezut ca imi pierd mintile pana te-am sunat...
- Am crezut ca, daca ii ai pe gemeni langa tine, nu iti va fi greu sa treci de noapte...
- Nimeni nu te poate inlocui! Te iubesc atat de mult incat ma doare.
Cris ma mai stranse odata la pieptul lui, apoi se ridica, impreuna cu mine.
- Vino, draga mea, trebuie sa te odihnesti...
Ne-am intins in patul mare, cu asternuturi albe, din dormitor. M-am strans langa el. Inca era racoare in urma aerisirii, insa trupul lui era cald si reconfortant...
- Mili, cum ti-a venit ideea sa apelezi la Eduard...
- Am avut la inceput trei posibilitati: sa vin pe jos, sa vin cu autobusul sau sa chem un taxi, dar toate insemnau sa-i las pe gemeni cu Maia, si ar fi trebuit sa ii spun tot, si nu am vrut s-o intristez si mai tare...Trebuia sa gasesc o alta cale. Atunci m-am gandit ca ei ma pot ajuta. Eva e mama, si stie la ce sa fie atenta...
- Le-ai spus ce s-a intamplat?
- I-am spus lui Eduard, si banuiesc ca ii va spune Evei, dar nu cred ca va spune altcuiva, l-am rugat sa nu o faca...Cris inspira adanc, muscandu-si interiorul obrazului.
- Eduard nu a incercat sa te opreasca?
- Nu!
- Despre ce ati povestit?
- Cred ca stii deja!
- Clar! Despre mine!
- Nu te-am barfit! I-am spus doar ca nu vrei sa vii acasa, si ca nu ma vrei langa tine...Atat! El ti-a luat apararea, dragul meu. El te intelege foarte bine, si ce este mai frustrant intr-un fel, el te cunoaste mai bine decat mine...
- I-ai spus ca nu te vreau langa mine? se indigna el.
- Da...dar el nu a fost de acord cu mine! A spus exact ceea ce ai spus si tu...Nu cu aceleasi cuvinte...dar acelasi inteles.
- Hm! Eduard mereu m-a citit ca pe o carte deschisa. Pentru el totul a fost limpede de la bun inceput. Nu inteleg cum a putut Ana sa il schimbe cu mine. E atat de inteligent si atat de intelegator...Ana a facut greseala vietii ei cand a renuntat la el pentru mine...
- Pierderea unora, castigul altora, dragul meu. Eva este fericita cu el. Se vede de la o posta!
- Am terminat pe azi. Somn usor, pentru ieri seara, si somn usor pentru acum...Iti multumesc ca ai venit! Murmura el strangandu-ma la pieptul lui, invelindu-ma cu trupul lui puternic si protector...
Am adormit aproape instantaneu. Oboseala si-a spus cuvantul. Noaptea nedormita si grijile din acea zi m-au epuizat.
M-am trezit candva in noapte, speriata ca nu-i simteam pe gemeni...Pulsul mi s-a acceparat, si mi-a luat ceva vreme pana sa ma dezmeticesc si sa-mi amintesc ca gemenii sunt la Eva. Am simtit o neliniste care mi-a fugarit somnul. Imi lipseau si ganduri nebune imi strabateau mintea...Mi-am inchipuit tot felul de scenarii: poate ca au febra, poate ca plang speriati, poate ca...Am incercat sa ma ridic fara sa il trezesc, insa bratele lui ma tineau strans lipita de el.