Capitol 26

10.7K 620 53
                                    




                  Am vorbit cu Samuel mai devreme și mă anunțat că v-or ajunge în câteva minute . Mi-a spus și că a pus ochii pe o rochie dar a pus-o la loc când a văzut prețul , asta chiar ma amuzat când am auzit și mai târziu am realizat că încă nu îi dădusem cardul de credit pe care îl făcusem pentru ea , prost sunt doamne . Un fel de mulțumire pentru că și-a ținut gura luna asta și știu ca are nevoie pentru că e femeie și are nevoie de anumite lucruri .

De azi de dimineața m-am închis câteva ore în birou pentru a mai rezolva câteva din problemele firmei . Și pentru cealaltă firmă de care trebuie să mă ocup . De o săptămâna citesc încontinuu dosare cu diferite cazuri și semnez cu atenție unele parteneriate . În două zile am o conferință de presă pentru a calma spiritele și ca oamenii să mă vadă să se convingă că eu chiar trăiesc pentru că ultimele știri din presă m-au enervat rău  . Am și un plan pus bine la punct pentru data respectiva pentru că v-or fi și cei doi nemernici pe care îi voi anihila , chiar în acea noapte . Am totul bine pus la punct și v-oi face în asa fel încât să nu îmi patez tocmai eu mâinile de sânge , ar bate prea rău la ochii .

Doamna care mi-a oferit firma  , a mai avut grijă și m-a scăpat de treabă , dar tot trebuie să rezolv partea de contabilitate pentru că e in scădere foarte mult . La conferința va fii și noul director și v-om semna un parteneriat în fața presei , chiar dacă nu prea îmi convine . Prea multă publicitate pentru gustul meu dar acum este esențial pentru a-mi proteja firma .

Aud ușa de la intrare și mă grăbesc să ajung pe hol . Stă în mijlocul camerei cu pantofii în mână și înjurând ziua în care sau inventat . Este chiar comică , mai ales că vorbește singură dar ce mă uimește cel mai mult este faptul că războinică Xena poartă rochie și pantofi cu toc  . Mă sprijin de perete urmărind-o în continuare cum vorbește .

- Știam că ești nebună de fel , dar nu mă așteptam să ai și prieteni imaginari .

- Nu mai vreau să aud de cumpărături în viața mea , pantofii ăștia m-au omorât . Dar tu , nebunule , ce cauți aici parca trebuia să stai în pat .

- Am auzit ușa de la intrare trântindu-se și voiam să văd cine își permite să facă asta . Ușa aia costă foarte mult .

- Oh , îmi pare foarte rău . Nu am vrut să o trântesc , sper că nu a pățit ceva . Spune când se ridică să o verifice

- Am glumit ! Dă-o dracu de ușă , puțin îmi pasă de ea . Am venit să îți dau asta , azi de dimineață am uitat complet . M-am luat cu altceva și nu , nu accept un refuz .

- Ce e asta ?

- Un card de credit pe numele tău , ți-am transferat câțiva bani , dacă mai ai nevoie îmi spui .

Mai mult ca sigur nu va mai avea nevoie pentru că la cum o știu nu ar cheltui nici măcar o mie de dolari .

- Tu vorbești serios ? Damon , nu vreau să ne certam dar chiar nu am nevoie . Mă descurc și singură .

- Doar ia-l și folosește-l ca și cum este al tău pentru că ai nevoie de el , până la urma eu sunt capul răutăților .

- E prea mult , mă lași să stau in casa ta fără să fac nimic , iar acum îmi dai și un card de credit . Nu pot accepta , Damon !

- Și dacă ar fi un mod prin care m-ai putea răsplăti ?

- Te ascult .

- În două zile , am o conferință de presă și vreau să mă însoțești , să te dai drept iubita mea . Ca să îmi compensez lipsa spunând că am fost intr-o vacanță .

- Nu pot minți toată lumea , Sarp ! Nu pot fi iubita ta , nici măcar una falsa .

- Ba sigur că o vei face și îți garantez că vei putea să te descurci minunat .

Am nevoie de ea pentru că face parte din planul meu . O voi prezenta ca iubita mea și lipsa mea sa datorat ei și " minunatei " noastre vacante și da , realizez că va fi in centru atenției mereu dar e un început bun pentru mine , pentru ai elimina pe cei doi .

- Dacă v-or afla părinți mei sunt terminată .

- Încă nu mi-ai spus problema ta . De ce îți e asa frică ? Știam destul de bine trecutul ei pentru că Derek a avut grija să îmi spună totul cu lux de amănunte după o ceartă , dar voiam să o aud pe ea spunând , să mă conving că nu este o minciună .


- Am fost promisă unui bărbat și ai mei au vrut să mă dea doar pentru că aceștia  le datora o sună mare de bani , tatăl meu a pariat pe mine la jocurile de noroc , îmi este rușine să îți spun pentru că sunt părinții mei dar există posibilitatea ca , după acea știre sa ceară banii pentru mine , pentru că asta sunt pentru ei , un obiect de vânzare sau poate mai rău , acel om de care m-am ascuns in tot acest timp să mă recunoască .

                 - Și despre acele bătăi pe care , javrele alea pe care tu le numești părinți ți le-au oferit ?

                 - De unde știi .. ? Îmi evită privirea și acum realizez că acel prost chiar a avut dreptate și că ea a fost chinuită in toți acești ani . Trebuia să îmi dau seama de prima data când mi-a cusut rana de pe abdomen , chiar a cu gura ei a dat de înțeles asta .

                 - Asta e important acum , de unde am aflat sau faptul că toată copilaria ta a fost numai cu bătăi !? Mă apropii amenințător de ea și îi văd teama din ochii .

                 - Asta e trecutul meu , Damon , nu îl dezgropa acum .. nu mai pot face față

- Calmează-te , o să am eu grijă de asta . Nimeni nu se va luat de tine și dacă îmi cer bani părinții tăi o să le dau doar dacă tu îți dorești , dar nimeni nu se va atinge de tine ! Încerc sa îmi calmez mie nervi dar și pe ea să o fac să înceteze din plans .

- Mulțumesc , Sarp ! Ești un prieten bun . Acum te rog să mă scuzi dar vreau să fac un duș și să dorm câteva ore bune pentru că am impresia ca leșin .

Își ia perechea de pantofi și cardul și se apropie de mine săruntându-mă pe obraz , un gest normal dar puțin ciudat venind acum din partea ei , când tocmai am făcut-o să plângă din nou . Revin in biroul meu și îmi deschid laptop-ul citindu-mi e-mailurile . Era unul chiar de la doamna Anette prin care îmi transmite faptul că dorește să o contactez cât mai repede . Mi-a lăsat chiar și numărul ei deși îl aveam deja . Formez numărul și astept ca persoana de la capătul firului să îmi răspundă .

                 - Dragul meu , mă bucur că mai sunat . Așteptam acest apel din partea ta .

                 - Bună ziua , doamna Anette . Îmi cer scuze pentru întârziere , s-au petrecut câteva evenimente între timp , dar acum am văzut e-mailul.

                  - Nu-i nimic , Damon . Peste două zile este conferința și voiam să îți dezvălui de pe acum numele fetei care îmi va prelua firma . Dar am rugămintea să ai grija de ea , este o poveste complicata din trecut .

                   - Desigur ! Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a o ajuta , tot timpul îmi țin promisiunile .

                    - Mulțumesc mult ! La ora 19 voi fi acolo cu contractele  pentru a le putea semna chiar în fața presei pentru a da o siguranță .

                     - La asta mă gândeam și eu . Acum îmi puteți spune cine va ocupă funcția de director a companiei  NewAttorneys ? Sunt tare curios să văd cine este persoană care în doua zile își va lua toate atribuțiile .

                      - Anah Melek Smith !

 I C E R D E R Donde viven las historias. Descúbrelo ahora