Valurile oceanului parcă dansau sub privirea mea , reci dar totuși calde aduceau cu ele o parte din lume spre țărm . E atât de liniștitor încât îmi pot auzi gândurile care se bat prin capul meu . Unele îmi spun că am ajuns în vârful piramidei și trebuie să lupt pentru a rămâne în vârf , altele îmi spun că nu merit să primesc torul de-a gata ci trebuie să muncesc pentru visele mele iar altele sunt despre el . Bărbatul care stă acum în fața mea cu spatele drept , și privirea pierdută în zare . Pare măcinat de gânduri , era prea liniștit , ceva nefiresc pentru el . În mașina era nervos dar când m-a adus aici parcă ceva se schimbare .
Simt că tăcerea lui va aduce un nor negru peste noi . Învățasem să îl cunosc prea bine . În tot acest timp era imposibil să nu o fac , îi știam până și cele mai întunecate trăiri . Ceva îl el se schimbase , nu era cel de la început și se vedea că încearcă o schimbare . Comunica mai mult cu persoanele din jur deși nu îi plăcea , pe Derek l-a acceptat în viața lui , au devenit mult mai apropiați .
- De ce nu ai plecat până acum ? Întreabă privind scurt în spate unde mă aflam eu de mult timp . Ochii îi sunt mai negri ca de obicei și expresia feței pare încercată de gânduri și sentimente .
- Vrei să o fac ? Am rostit cuvintele încep și fac câțiva pași până în dreptul lui . Nu voiam să aud răspunsul la această întrebare dar am ales să o pun , acum cât suntem amândoi , cei reali și fără măști pe fața . Și totuși tăcea . Tăcea cu totul trupul și mi-am răspuns singură la întrebare . Voia să plec .
- Și tăcerea este un răspuns , Sarp ! Le dau glas gândurilor mele și îi iau mâna în palma mea strângând ușor . Acesta mă privește din nou , dar privirea îi e prea goală ca să îmi pot da seama de ce simte . Se întoarce puțin și caută ceva în buzunarul jachetei , când revine ține în mână un inel . Nu inteleg de unde la procurat dar îmi ia mâna drepată și mi-l așează pe inelar .
- Am pierdut lupta , micuță Xena . Sunt ultimele lui cuvinte pănă să mă lase singură pe malul oceanului .
Priveam nedumerită inelul de pe mâna mea și înțelesesem într-un final ce se întâmplase defapt . Povestea noastră neînțeleasă luase sfârșit aici . În acest loc ne luasem adio de la noi . El pierduse lupta iar eu pierdusem încă o persoană din viața mea .
Nu se schimbase deloc , jucase doar un rol de om normal , prea mult timp iar eu îl crezusem . Lacrimile îmi apar pe obraji dar nu îmi doresc să le indepartez prea curând , ele sunt realitatea în care trăiesc acum . Cruda realitate în care mă atașasem de un om fără inimă care a făcut ce a știut el mai bine , a plecat .
Se spune că un om trece prin multe în viața , dar totuși își păstrează integritatea .
De la el am învățat un singur lucru . Tăcea are multe forme și multe fețe , iar una din ele este atât de întunecată încât te acaparează și te pierzi în infern . Se pare că regele Hades nu a văzut niciodată lumina cu adevărat .
***
Mă căutam pe mine în întunericul nopții . Eram pierdută și nu îmi mai găseam drumul . Un pui de rândunică ce pleacă pentru totdeauna din cuibul său și uită de toți . Încercam să mă refac , să îmi lipesc bucățile lipsă din mine , dar acestea dispăruseră . Eram goală când mă priveam în oglindă . Dispărusem ..
Viața mea era un du-te - vino continuu . M-am rezumat doar la du-te , am ales să plec . Chiar dacă am făcut-o târziu , am plecat . Mi-am ridicat scutul și am dispărut . Îi respectasem dorința omului pe care înțelesesem într-un final că îl iubeam . Iubeam nenorocirea ce se afla în sufletul lui .
Nimeni nu mă observase , niciun om nu citea durerea din ochii mei . Toți treceau pe lângă mine fără să mă observe , parcă eram o umbră a societății . Mi-a fost greu , aveam nevoie de cuvinte , de șoapte dar cel mai mult de tăcerea lui . Nu am primit nimic . Cuvintele rănesc oamenii , mă rănesc pe mine .
