Havana
Peisajul parcă este desprins dintr-un basm . Mii de culori dansează prin ochii mei și parcă sunt la capătul lumii , pare un alt tărâm . Nu mai conta situația mea de acasă , sufletul spulberat în bucăți mărunte de vești pe care niciodată nu mi le doaream să le aflu . Viața mea începuse să decurgă normal dar ceva iar mi-a distrus fericirea . Sunt dărâmată psihic și fizic în același timp . Mă durea sufletul să știu că persoanele care mi-au distrus copilăria nici nu sunt cu adevărat părinții mei . Am trăit intr-o nenorocită de minciună douăzeci de ani . S-au jucat cu inocentă mea după bunul plac . Nu mai știu cui aparțin , cine e cu adevărat Mama , cine e defapt Tata . Am ascultat de la început toată șarada , ascunsă în spatele zidului și voiam de atâtea ori să îmi fac simțită prezența . Interiorul meu striga de durere la fiecare cuvânt spus de acel Celal , acei nemernici , de Anette . Nu mai am incredere în nimeni ! Toți cei la care țineam cu adevărat m-au dezamăgit și ideea de a dispărea din nou îmi străfulgeră minte , dar mi-am mie că nu o să mai fiu slabă în fața nimănui . Trebuie să îi înfrunt , nu să fug .
Pentru câteva momente prinsesem culoare , dar acum m-am întors din nou la acel alb-negru . Lacrimi nu mai am și mă simt ca un om mort . Încerc să maschez durerea în fața omului care de ceva timp este preocupat de telefon , scriind de zor mesaje . Deși a vrut să mă ajute , nu îl simt cu adevărat lângă mine . Este prezent dar totuși absent . Fac câțiva pași în fața pe aleea pietruită , privind casele multicolore ce îți fură privirea și încerc să îmi eliberez mintea de gândurile negre care mă bântuie .
Arunc o privirea în spate și îl găsesc în același loc , privind atent telefonul . Îmbrăcat lejer , intr-o cămașa albă desfăcută la primi nasturi și suflecată până la coate lăsând la vedere multitudinea de tatuaje , completat de o pereche de jeanși scurti negri și o pereche de papuci . Îi ofereau un aer fresh , masculin . Nu îmi observase absența și nici nu vreau să îi atrag atenția . Mă pierd printre sutele de turiști care mișună prin preajmă . Se pare că mai jos spre centrul orasului se desfășura și un carnaval . Fete care mai de care să își etaleze frumusețea prin dans aveam costumații mulți colore . Era fascinant . Luau turiști de pe stradă și îi învățau mișcările complicate pe care nici într-un an nu aș fii in stare să le execut .
Încerc să mă eliberez din mulțime și comand un cocktail cu alcool și păsesc cu grijă spre pontonul ce se zâreste în fața ochilor mei . Atât de liniștit în comparație cu cealaltă parte a orașului . Vântul îmi făcea părul să danseze pe chip și ora târzie din noapte se face simțită prin prisma frigului . Iau o gură din băutură , o așez lângă mine pe balustradă și privesc în zare la linia subțire ce face legătura dintre apa și cer . Se vedeau atât de clar stelele , parcă și luna era mai plimă ca de obicei și mult mai mare văzută de aici .
Amintirile de acum trei zile revin din nou in liniștea nopții și lacrimile odată cu ele . Mă blestemam că nu eram in stare să trec cu nepăsare peste . Să am inima asta proastă de gheață , să nu mă mai doară că acum nu știu cui ar trebui să îi spun mamă și tată . Nu știu dacă mai am frați sau care sunt cu adevărat rudele mele .
Tind să cred că întâlnirea mea cu Anette a fost premeditată . Știa dinainte cine sunt și de-asta mi-a băgat pe gât firma . Cred că în capul ei asta era o răsplată pentru mine , un cadou . I-am dăruit sufletul meu pe tavă , am ascultat-o crezând că e o simplă femeie ocupată și pierdută in muncă , in schimb ea era mama mea biologică . Trebuia să intru la bănuieli când i-am văzut glotele de smarald identice cu ale mele , faptul ca avem aceleași gesturi . Atât de oarbă ! Lovesc cu putere bara de metal și îmi las suspinele să fie auzite . Le tineam de prea mult timp in mine .
