Sunt aruncat într-un ocean . Apa învolvurată mă înconjoară , simt cum îmi invadează corpul și mă duc încet spre abis . Aud țipete în surdină și vocea mamei ca un ecou în urechile mele cum mă imploră să o ajut . Vreau să deschid ochii să îi spun că totul o să fie bine , dar nu pot , in fața ochilor îmi apare un bărbat cu o armă in mână , îmi zâmbește și sunt tras în întuneric de două mâini mari . Îmi aud numele iar și iar , încerc să mă zbat și într-un final reușesc , reușesc să îl strâng de gât până încetează să respire .
Mă ridic in șezut pe marginea patului . Mă uit în jur după mama , dar nu o văd nicăieri . Aici e doar micuța Xena care mă privește speriată dintr-un colț al camerei și cu mâinile tremurânde își freacă gâtul încercând să respire .
- De ce sunt aici ? Mă privesc după un timp îndelungat și sesizez că tot corpul îmi e transpirat .
- Eu te-am adus . Îmi raspunde încercând să vorbească normal și trăgând aer de parca s-ar sufoca .
- Melek , ti-am făcut ceva ? Realizez imediat de ce se ține de gât , visul meu cu acel om pe care îl strangulasem , era defapt ea cea pe care o strânsesem de gât .
- Trebuie să plec ! Se ridică cu greu fără să mă privească , tremura din toate încheieturile , mă ridic și eu din pat , înjurând de durere și fac pași mici spre ea .
- Te văd cum tremuri , spune-mi dacă ți-am făcut ceva !
- Nu te apropia de mine ! Tipă și aleargă repede pe scări în jos , merg cu greu după ea , iar când mă vede deschide repede ușa și alergă spre lift . Puteam sa jur că maxilarul ei a prins o nuanță închisă .
- Melek ! Strig după ea când o văd cum apasă butonul liftului . Ajung lângă ea o iau de mână chiar dacă ea protestează și o duc din nou în casă . Închid ușa cu cheia și o bag în pantaloni . Rana mă doare ca dracu după efort și mă aplec puțin din cauza ei .
- Lasă-mă să plec ! Tipă pentru a doua oară pe ziua de azi la mine
- Ce am făcut ? O privesc nervos când văd că refuză să mă privească și parcă are un atac de panică pentru că nu poate respira regulat , îi văd și lacrimile pe care le forțează să nu curgă pe obrajii . Am ajuns violent din nou din cauza coșmarurilor , asta e singurul răspuns ! Aprope am omorât-o , inconștient fiind . Nu am timp să mă gândesc la ce e mai rău că intr-o secunda îmi ia cheia din buzunar și dispare pe ușa . Aș vrea să merg din nou după ea dar cad pe jos de durere . Îmi pun mâna pe abdomen și îmi privesc din nou sangele curgând .
***
Opresc motorul în fața unei clăridi și privesc aceeași clădire in care am stat 3 luni . Nu am vrut sa merg nicăieri crezând că singur îmi pot rezolva problema dar nu , am făcut greșeli prea mult care m-au împins la ușa ei . O femeie cu chip de înger și o vorbă dulce , m-a scos din orice impas . A fost acolo când mi-a fost greu , in cele 3 luni , grija ei a fost bine venită . Am descoperit târziu , pe moment nu eram conștient de ceea ce fac . Eram un altul eu și numai ea a descoperit acest lucru . Nu am vrut sa știe cineva despre aceasta problemă dar se pare ca ea , Melek , a văzut și acea parte . Sunt bipolar și niciun tratament din lume nu mă poate vindeca .
Bat la ușa ei și aștept să îmi deschidă așa cum o făcea și în trecut , cu zâmbetul pe buze . Ușa se deschide și din spatele ei apare Jessie , o fetița mică de înălțime la vreo 6-7 ani cu parul blond și ochii albaștrii . Când mă vede îmi sare fericită in brațe , mă aplec să o iau și intru in casa .
