Capitolul 75

834 81 23
                                    

— De unde vă cunoașteți? întreb imediat ce părăsim editura și domnul Ochi Verzi râde cu gura până la urechi.

     Ești patetică!

     Râde de tine!

     Îmi aruncă unul din zâmbetele lui fenomenale și nu pot să nu-i întorc gestul.

— Chiar mă gândeam cât o să-ți ia până mă întrebi. A durat mai puțin decât credeam, râde din nou și îmi simt obrajii înroșindu-se.

     Te-ai făcut de râs!

     Nu-mi iau privirea de la el deloc, ba chiar savurez din plin felul în care vântul îi trece prin buclele șatene și îmi mușc buza cu putere pe măsură ce-mi amintesc cât de bine se simte gura lui peste...

     Nu acum!

     Pentru numele lui Dumnezeu!

— Haide, urcă, îl aud vorbind și scutur ușor din cap ca să mă desprind de fanteziile care-mi invadaseră mintea.

      Felul în care geme când se duce din ce în ce mai adânc și...

     Nu acum!

     Bărbatul cu ochi de pădure îmi ține deschisă portiera unei mașini argintii și urc fără să pun prea multe întrebări. Sunt roșie toată și ultimul lucru pe care mi-l doresc acum e să își dea seama la ce mă gândeam. Urcă la volan și îi simt ochii asupra mea, înainte să-i văd și zâmbetul care-i joacă pe buze.

     Îi susțin privirea și niciunul dintre noi nu spune nimic, doar ne uităm unul la altul zâmbind și deja mi se înmoaie picioarele la cum îi strălucesc ochii. Pare fericit.

     Sunt fericită lângă el.

     Momentan.

— Ești frumoasă, vorbește, răgușit, împletindu-și degetele cu ale mele doar ca să-mi ridice mâna la nivelul gurii și să-și lipească buzele de podul palmei mele.

     Roșesc și mai rău și jur: mă simt ca o adolescentă când se poartă așa!

     De unde ai apărut, Ochi Verzi?

     Cât mai durează până pleci?

— Mi-ai mai spus, mulțumesc, încerc să glumesc și mă relaxez când îi văd zâmbetul larg.

     Ce glumă proastă!

     Oricum te minte: nu ești frumoasă. Ai văzut-o pe Brianna?

      Tu ești oribilă pe lângă ea.

— N-o să mă satur niciodată din a ți-o spune, îl aud șoptindu-mi, cât se apleacă asupra mea ca să-mi cupleze centura.

     Nu reușesc să-mi controlez gândurile: într-o fracțiune de secundă îmi trec prin fața ochilor imagini desprinse dintr-un film porno — eu, complet dezbrăcată, cu încheieturile strânse deasupra capului de o funie și cu ochii acoperiți, sub un Ethan care îmi face tot corpul să tremure. 

     Întoarce-te la realitate!

     La dracu, nu e momentul pentru așa ceva!

— Știu că ai multe întrebări și o să-ți răspund la toate, spune bărbatul la costum de lângă mine, conducând cu o mână pe volan și cu cealaltă pe coapsa mea, dar mie unul mi-e foame și știu sigur că și ție îți e.

     Zâmbesc larg și îmi așez mâna peste a lui.

— Așa că hai să mâncam ceva înainte și după poți să mă legi de un scaun și să mă supui la ce interogatoriu vrei tu.

M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2 Where stories live. Discover now