M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul 12

Aproape că-mi lipsise Londra.

Aproape — aici erau toate amintirile cu el și dacă, pentru câteva momente, îmi dădusem voie să nu mă mai gândesc la blondul cu ochi de furtună și să mă bucur de Seth și de Paris, îi fusese de ajuns o singură secundă cât să mă dea iarăși peste cap.

Îl văzusem în al doilea cel mai frumos loc de pe Pământ — după Verona, bineînțeles — și îmi amintisem fiecare motiv pentru care eram îndrăgostită de el.

Era mai fericit ca niciodată. Cu ea. Nu cu mine, nu cu altcineva. Cu ea. Iar eu știam prea bine că nu-i eram nici măcar la degetul mic.

Seth fusese tăcut la întoarcere, iar eu îi eram recunoscătoare pentru asta. Nu mă simțeam în stare să mai și spun ceva, doar mă ascunsesem în brațele lui și tăcusem, cu mintea și sufletul la el.

Și, dacă mi-era greu să-l port din nou cu mine fără să fac nimic pe deasupra, acum eram nevoită să merg la editură și să dau ochii cu...

Ah, la dracu!

L-am privit pe Abel venind spre mine, relaxat, cu același zâmbet uriaș pe care îl are mereu în preajma mea, ca și cum ar fi câștigat vreun premiu, ca și când faptul că mă...

— Gata vacanța, Lyn?

Am înghițit în sec, înainte să zâmbesc larg.

— Gata, momentan.

Sunt oameni aici, n-o să mă atingă.

Nu?

— Bun, mi-ai lipsit, a zis, răgușit, făcând un pas înspre mine.

— Păi, sunt aici acum, o să ne vedem zilnic, deci...

Mâna lui s-a așezat pe obrazul meu și am înțepenit.

— Așa e, nu mai ai unde să fugi a...

Un zgomot l-a făcut să se întoarcă brusc spre Charlie, studentul care făcea un stagiu la noi, și tânărul cu păr blond care privea cum își strânge puștiul cărțile de pe jos.

Ești aici!

— Iartă-mă, nu te-am văzut.

Ce ai zis?

Abel m-a privit o secundă, asigurându-mă ca discuția nu se terminase, apoi s-a întors pe călcâie și a plecat după Charlie. Era stagiarul lui, până la urmă.

Ești aici, ești aici, ești aici.

— Bună, am spus, dar vocea mea suna ca dracu.

Ești aici.

— Bună, a murmurat, dregându-și vocea.

— Ce faci aici? O cauți pe Brianna?

Sigur că de asta e aici, pentru ce altceva? Doar nu crezi că îi pasă de tine, nu-i așa?

— Nu, de fapt... am venit să vorbesc cu tine. Sau cu dumneavoastră, a ezitat, râzând puțin.

Am râs.

A venit pentru mine!

— Cu mine, de ce? E totul în regulă?

— Da, doar... voiam să-ți dau asta, am explicat, întinzându-mi caietul pe care îl ținuse strâns până acum.

— Ce e asta?