M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul 6

         Când mama a bătut la ușa apartamentului meu, Seth deja se apucase de gătit pentru prânz, ca de obicei, iar eu îmi permisesem să cad pe gânduri, dacă tot nu mă lăsa să fac nimic.

          Ce face Hades?

         Blondul râdea cu gura până la urechi în mintea mea, cu Brianna strânsă la pieptul lui. Imaginea asta părea mai realistă decât toate celelalte cu el.

          De ce se comportă Seth așa frumos?

          În câteva clipe, un întreg complot se construiește în mintea mea, pornind de la noaptea de coșmar din Conacul Malfoy și felul în care tocmai Seth m-a ajutat, continuând cu apropierea lui de mine și încheind cu faptul că, din când în când, conștientizam că el știa mult mai multe despre mine decât știam eu despre el.

          Cine e Thana?

          Ar trebui să-l întreb?

          Era o prostie, Seth avea să vorbească atunci când și-ar fi dorit asta și eu nu îmi permiteam să mă îndoiesc de singura persoană pe care o mai lăsasem în viața mea.

          Oare Hades e fericit?

          Mi-am trecut mâna prin păr, oftând. Sigur că e.

          James... Cadunt... oh, Debesis...

  — Deschid eu, am anunțat, făcându-l pe Seth să dea scurt din cap, zâmbind mic, cât mă îndreptam spre ușă.

        Mă bucuram nespus că ceva mă scosese din gândurile mele. Nu ajungeam nicăieri așa.

        Am deschis-o păstrându-mi tentativa de zâmbet, ca mai apoi să-l măresc la vederea mamei.

   — Fetița mea, a spus ea, întorcându-mi gestul, ca să-și strângă brațele în jurul meu.

       Mami...

  — Mamă, am șoptit, ascunzându-mă la pieptul ei, inspirând adânc mirosul ei specific – de plăcintă cu mere și "acasă".

       Zâmbetul ei larg a dispărut ușor-ușor la vederea unui Seth la bustul gol care tocmai oprise focul de sub pastele care se păreau a fi gata, umplând camera cu un miros delicios.

        Mama m-a privit curios, analizându-mă, ca ulterior să-l observe atent pe șatenul care și-a trecut mâna prin păr, înainte să se prezinte:

   — Seth Miller, încântat să vă cunosc, doamnă, a zis, răgușit, cât eu mă întrebam tot mai mult cum de părinții mei mă vizitau de fiecare dată când aveam un băiat pe jumătate dezbrăcat în apartament.

Se numea noroc, pentru că erau fără tricou la mine în apartament, sau ghinion, pentru că nu se întâmpla nimic între noi?

        Bărbatul în toată firea părea un adolescent sub privirea pătrunzătoare a mamei. Se încordase cu totul și, recunosc, chiar era o plăcere să-l privești așa, cu mușchii la vedere.

    — Tu știi deja cine sunt, nu-i așa? Să trecem peste formalități, Seth, a răspuns mama, punând accentul pe numele său.

        Șatenul doar a aprobat scurt din cap, privindu-mă.

       "Vrei să plec?" a șoptit, fără să-și ia ochii de la mine, dar mama nu m-a lăsat să răspund.

    — Unde să pleci, Seth Miller? Avem de vorbit, doar nu crezi că mai scapi acum, dacă te-am prins, nu-i așa? Pari băiat deștept, a vorbit ea, înainte să guste din pastele făcute de acesta.