M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul III

           "Nu știam că poți opri timpul, știi?

            E mai mult o întrebare retorică, o pun așa, de parcă ai putea să-mi răspunzi, de parcă ai vrea s-o faci.

           Chiar nu știam – la fel cum nu știam nici că primul nostru sărut n-o să coincidă deloc tiparelor mele de romantică incurabilă, nici că o să mă dea complet peste cap și că tu, dragul meu, aveai să stârnești în mine o parte despre care nu știam că există, cel puțin, nu așa de intens.
  
            Erai opusul tuturor așteptărilor mele. Niciodată nu mă imaginasem îndrăgostită așa de cineva, iubind cu toată ființa, simțindu-mi inima bătând pentru tine în fiecare secundă.

            M-ai dat peste cap, știu că știi asta. Mi-ai distrus toate principiile. Toate zidurile. Toate îndoielile. Toată rațiunea.

             Din momentul în care buzele tale s-au izbit de ale mele cu aceeași pasiune care-ți curgea prin vene mi-am dat seama că nu mai am nicio cale de scăpare: eram a ta, de atunci, dintotdeauna, pentru totdeauna, indiferent de ce avea să se întâmple sau nu între noi."

            Am zâmbit — fragmentul ăsta mă făcea să-mi amintesc de primul meu sărut cu ea, cea care îmi era iubită și fericire zilnică, cea care știa de fiecare dată ce să spună ca să mă facă să zâmbesc, care mă provoca în toate modurile posibile, în fiecare clipă când era sau nu prezentă lângă mine.

            Să-ți trăiești existența lângă iubirea vieții tale e ceva rar, iar eu mă bucuram din plin de fiecare secundă.

            Eram doar un copil când ea și-a făcut curaj și m-a sărutat — autoarea avea dreptate, timpul chiar se oprise atunci.

           Nu știam aproape nimic, eram un adolescent cu hormonii deja dați peste cap care nu înțelegea nimic din ce i se întâmpla. Tot ce știam era că mă înroșeam tot în fața ei și că inima mi-o lua razna.

           Mă privise intens, cât eu îi povesteam despre stelele care luminau cerul din noaptea aceea și despre cum mama îmi alesese numele special ca să semăn cu o stea, mă ascultase în liniște, fără să-și ia ochii de la mine și mă oprisem, la un moment dat, de teamă:

       — Te plictisesc? am întrebat-o încet, privind-o în ochi, cât îmi împleteam ușor degetele cu ale ei.

            Ultimul lucru pe care îl doream era să fac fata pe care o plăceam să moară de plictiseală de la trăncăneala mea. Aș fi renunțat chiar și la vorbitul despre stele pentru ea.

       — Nu, nu, sigur că nu, mi-a răspuns, zâmbind, apropiindu-se și mai mult de mine.

      — Oh, credeam că...

          M-a întrerupt brusc, lipindu-și scurt buzele de ale mele, ca mai apoi să mă privească zâmbind — și doamne, ce frumoasă era!

     — Te deranjează? m-a întrebat, aproape retoric, fără să-și ascundă zâmbetul.

         Era mulțumită peste măsură de reacția pe care o căpătase de la mine, mai mult ca sigur eram roșu ca focul și mă bucuram că era prea întuneric ca să se observe.

          Cel puțin, speram că nu vedea. Nu voiam să mă fac de râs în fața ei.

     — Sigur că nu, i-am răspuns, încercând să par curajos, ca mai apoi să-i iau fața în palme și s-o fac să zâmbească și mai larg.

         Habar nu aveam ce să fac. Nu mai sărutasem pe nimeni până acum, dar filmele romantice pe care le văzusem pe furiș, ascuns în camera mea, încordat la maximum, de teamă ca nu cumva să mă prindă cineva, nu ofereau prea multe detalii. Mă blocasem.

     — Sărută-mă, haide, a spus, privindu-mă cum mă pierd în fața ei, înainte să-mi lipesc buzele de ale ei, ușor, nesigur, deloc experimentat.

         Nu voiam să fac nimic greșit, nimic care să distrugă momentul ăsta minunat. Eram îndrăgostit de ea de prea mult timp ca s-o dau în bară acum.

          Fata pe care o plăceam mă săruta! Era mai mult decât visasem vreodată. 

          Țin minte că m-a dominat din prima secundă, că imediat rolurile s-au inversat și cea care conducea sărutul era ea, trăgându-mă mai aproape de fiecare dată.

          Hormonii din mine o luaseră razna când îi simțisem mâinile în părul și pe gâtul meu, dar mă limitasem la a o săruta. Mama mă învățase că nu trebuia să sar calul. Nu voiam să-i greșesc cu nimic.

      — Iubitule, sunt acasă, am auzit-o cântând, gata să mă scoată din amintirile mele – ele doar veneau în completarea fericirii mele.

         O aveam pe ea, cu totul, era a mea și doar a mea, iubindu-mă așa cum o iubeam eu, cu totul, făcându-mă să zâmbesc — nu aveam de ce să mă agăț de amintiri.

     — Bună, frumoasa mea, am vorbit, răgușit, deschizându-mi brațele pentru nelipsita îmbrățișare.

    — Hei, a murmurat, lipindu-se de mine.

    — Cum a fost azi? am întrebat-o, cât îi desfăceam fermoarul rochiei, ca mai apoi s-o dezbrac cu delicatețe — era obosită, iar eu plănuiam s-o ajut să se relaxeze cât mai mult.

        Acum, lucrurile erau diferite. Nu mai aveam nicio ezitare în a o dezbrăca, iar ea nu se opunea niciodată. Și, totuși, nu aș fi insistat dacă nu și-ar fi dorit asta la fel de mult ca mine.

    — Bine, am avut o grămadă de chestii de făcut, a zis, zâmbind în colțul buzelor pe care le-am sărutat scurt.

    — Nu-i nimic, iubito, acuuum, am vorbit, zâmbind larg, înainte s-o așez pe umărul meu, o să te relaxezi și tu, am continuat, mergând cu ea râzând spre baie.

     — Și cum plănuiești să mă faci să mă relaxez, huh? a întrebat, privindu-mă provocator imediat după ce am lăsat-o jos pe gresia rece, cât învârtea pe degete breteaua sutienului alb pe care îl purta.

          De fiecare dată când mă privea așa, redeveneam un adolescent în călduri. De atât era nevoie: de o privire.

     — Pai, pentru început, am zis, răgușit, dându-mi tricoul peste cap, va trebui să faci o baie fierbinte, am continuat, lăsându-mi pantalonii să cadă pe podea, înainte să mă apropii și mai mult de ea și să-i deschid capsele sutienului cât o sărutam scurt.

          Nu mă mai săturam de buzele ei.

     — Și apoi? a întrebat, jucăuș, cât mă ajuta să-i dau lenjeria din dantelă jos.

     — Apoi o să improvizez, i-am explicat, încercând să mă abțin să nu o sărut acum, pentru că știam amândoi cum s-ar fi terminat.

         N-ar mai fi ajuns niciunul dintre noi sub duș.

    — Improvizează, a șoptit, dându-mi boxerii jos ca să mă tragă lângă ea în cabina de duș.

        Am pornit apa fierbinte, închizând ușa cabinei în urma mea, ca mai apoi să iau buretele plin de spumă în mână și s-o fac să se strâmbe.

      — Ce-i? am întrebat, amuzat de reacția ei.

      — Nu ai nevoie de ăla, iubitule, m-a lămurit, așezând buretele la locul lui înainte să-și strângă picioarele în jurul meu și să mă sărute apăsat.

           Oh, Doamne!

V-ați prins ce se întâmplă? Aștept teoriile voastre în comentarii!