M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

3: "Vocea de la capătul tunelului"

     Se întunecă treptat. Nu-mi iau ochii de la geam, dar aproape că nici nu-l văd, mă uit prin el mai mult. Nu m-am ridicat de aici de când am ajuns. E frig și n-am găsit vreun motiv pentru care să mă ridic ca să mănânc. Îmi bubuie capul. Vreau să dorm, doar să se facă liniște. Nu pot să adorm, o să îl visez pe Abel iar. Nu mai vreau.

     E târziu. Camera e îmbrăcată în întuneric și singura sursă de lumină e ecranul telefonului meu. Se aprinde. Se stinge. Se aprinde iar și se stinge. L-am pus pe silențios. E liniște totală în apartament dar mie-mi țiuie urechile. Bubuie ceva în mintea mea. Măcar de-aș exploda.

     Când m-am uitat ultima oară la ceas era 3 și jumătate. Nu mă mai ridic ca să văd cât e acum. O să se lumineze la un moment dat oricum. Nu mă duc niciunde.

     Mă holbează la tavan. Încerc să dorm de la 12. Până acum m-au vizitat și mama si James și Lily. Până și Hades și Seth și-au făcut timp să-mi facă mintea praf. Abel s-a mutat în capul meu cu totul. De fiecare dată când aud un zgomot de pe hol, am impresia că e el, venind spre mine. Nu vine. O să vină. Am încuiat?

     Merg să verific.

     Mă ridic cu greu, mă prind de canapea. Iar amețesc. Oftez puțin, pentru mine. Merg ținându-mă de ce prind, pereți, mobilă, orice. Mă sprijin de ușă de la intrare. Răsucesc cheia. Nu pot să încuie încă o dată. E deja închis de două ori și sus și jos. Mă las lângă ușă. E răcoare aici. Nu mă mai mișc.

     Las capul pe spate. Mă uit la tavan. Nu se mai termină odată noaptea asta.

     Mă ridic iar. Merg în dormitor. Deschid dulapul. Trag pe mine un hanorac larg și niște pantaloni de trening. Mă întorc în hol. Mă chinui să-mi leg șireturile. E foarte greu. Stau puțin să-mi trag sufletul după ce reușesc. Mă ridic iar. Ignor amețeala.

     Descui, ies, încui. De două ori sus, de două ori jos. Verific ușa. Chem liftul. Mă sprijin de perete. Intru. Nu mă privesc în oglindă. Apăs pe parter. Număr. Unu. Doi. Trei. Patru. Cinci. Șase. Pereții sunt lipiți de mine. Se oprește liftul. De ce s-a oprit? S-a oprit. S-a oprit. Deschid ușile, le închid la loc. Apăs parter. Nu pornește. S-a oprit. S-a oprit. Sunt între etaje. S-a oprit. Nu am bagheta. S-a oprit. Nu pot să respir. Oh, Doamne. S-a oprit. S-a oprit.

     Împing pereții cabinei cu palmele. Nu se mișcă. Nu pot să respir. S-a oprit. Îmi curg lacrimile. Apăs pe alarmă. Nu se aude nimic. Nu merge. Apăs iar. Și iar. Si iar. Țin apăsat. Nu merge. Nu merge. S-a oprit. Nu pot să respir. Nu pot. Nu pot. Nu pot. Lovesc cu pumnii, cu picioarele. O fata speriată mă privește cu lacrimi pe obraji. Sparg oglinda. Mă doare. Nu pot să respir. Cioburile cad pe jos. Mă ghemuiesc pe podea. Nu pot să respir. S-a blocat. M-am blocat aici. Totul se zguduie cu mine. Pereții cabinei tremură. Nu. Nu. Nu. Magia mea o ia razna. Îmi strâng părul în pumni. Liniște, vreau liniște. Lăsați-mă in pace. Vreau afară. Vreau afară. Nu pot să respir. Nu pot. Nu pot. Ajutor. Vă rog, orice.

     Nu pot să...

     Cineva șușotește. Aud pași. Voci peste voci. Uite cum arată. Ce-a pățit? A leșinat. Liftul... N-am mai văzut-o de mult, am crezut că s-a mutat. E bine? Chem ambulanța. Nu pare ok. Calmează-te, o să se trezească.

     Nu vreau să mă trezesc.

     Deschid ochii cu greu. Cineva mă ridică în fund. Nu mă atinge. Mă doare capul. Mă trag ușor. Sunt înconjurată de oameni. Nu pot să respir aici, mă sufocați. Sunt vecini, îi recunosc pe unii. Mă ridic ușor în picioare. Mă țin de perete. Mă ține cineva de braț. Mă trag.

— Te simți bine?
— Da.
— Bea niște apă, poftim!

     Beau puțin. Lăsați-mă. Vreau acasă.