M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul 3

Cu Brianna lângă mine în fiecare secundă petrecută la editură, timpul meu de lucru devenise un haos permanent, abia ținut sub control.

Dacă nu s-ar fi descurcat așa de bine la ce avea de făcut, m-aș fi asigurat că viața ei în apropierea mea ar fi fost iadul pe Pământ, cu speranța că nu mi-aș fi amintit la timp cât de mult o iubește Hades.

Blonda, oricum, nu îmi dădea nicio șansă s-o sancționez în vreun fel. Toate sarcinile pe care i le dădusem fuseseră executate cu un profesionalism desăvârșit și, oricât de mult mi-aș fi dorit să mă răzbun pe ea pentru că îl luase pe Hades de lângă mine, trebuia să recunosc că era cea mai bună secretară pe care și-ar fi dorit-o cineva.

           Și, până la urmă, ea îl luase de lângă mine sau Hades plecase de bună voie?

De fiecare dată când o vedeam pe ea îl vedem pe el, fericit, ținând-o de mână, sărutând-o, iubind-o așa cum mi-aș fi dorit să mă iubească pe mine.

Era extrem de greu să mă obișnuiesc cu ideea că un asemenea lucru nu s-ar fi putut întâmpla niciodată între mine și blondul cu ochi de furtună. Îmi lipsea enorm de mult, dar trebuia să accept, într-un final, că pentru el nu fusesem nimic mai mult de o aventură întinsă pe câteva nopți și zile bune.

            Povestea noastră se terminase.

Pe Brianna mă trezeam analizând-o atent în fiecare zi, încercând să-l găsesc pe blondul de care eram îndrăgostită oriunde în prezența ei — voiam să miroasă a el, doar ca să-i mai simt o dată parfumul, voiam să aibă semne făcute de el pe gât ca să-mi pot aminti cât de bine se simțea când făcea asta.

Îl voiam pe el, aproape obsesiv, dar tot ce-mi oferise Universul era o reamintire constantă a faptului că Hyperion nu mai strălucea pe cerul meu, că oricât de mult i-aș fi dus dorul, nu avea să se întoarcă și că toate speranțele mele legate de un "noi" se năruiseră imediat ce ea îl salutase, la cununia lui James, ca și cum nu ar fi plecat niciodată.

Îmi aminteam la perfecția ziua aia blestemată.

           Mă trezisem cu presentimentul că ceva oribil avea să se întâmple, dar mă obligasem să-l ignor din toate puterile. Hades mă făcuse să uit, la brațul lui, dar apariția Briannei făcuse ca golul din stomacul meu să crească din ce în ce mai mult.

Îmi aminteam încordarea blondului, felul în care nu scosese niciun cuvânt pe drumul de întoarcere și felul în care mă sărutase în lift, apăsat, pasional, cu o intensitate pe care o savuram la maximum.

             Fusesem a lui din toate punctele de vedere, ba chiar mă mințisem de una singură că Hades avea și el nevoie de mine, cum eu aveam nevoie de el.

Fusesem doar o distragere la îndemână și moartea lui James ștersese cu buretele realitatea din mintea mea.

Îmi era dor de fratele meu. Îmi lipsea mult și de fiecare dată când mă gândeam la Brianna și Malfoy ajungeam să-mi amintesc de el, de cât de fericit fusese în ziua aia și cât de repede dispăruse, de cât de crud fusese Universul cu el — cu ce greșise?

De ce să dispară așa?

            De ce să nu apuce nici măcar să-și țină copilul în brațe?

Ce scop măreț putea să scuze o tragedie ca asta?

— Evelyn?

Vocea ei pătrunzătoare m-a făcut să ridic privirea și să-mi ațintesc ochii asupra blondei din fața mea — la dracu, ce frumoasă e!