M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul 61

     Rahat!

     Un rahat imens!

     Ce pula mea fac acum?!

     Nu am nicio șansă de scăpare.

     Nu pot fugi.

     Magia nu e un avantaj, nu e nici măcar un element surpriză.

     Știe exact cine sunt. Știe de puterile mele.

     E vrăjitor și el?

     Doar gândul că ar putea să mă distrugă și în alte moduri, folosind o baghetă împotriva mea, mă face să mă agit și mai tare.

     Merg în cerc în jurul biroului de când a ieșit din cameră, încercând să găsesc o soluție pentru căcatul în care habar nu am cum dracu am ajuns. Tot ce se aude e bătaia tocurilor mele pe pardoseala din lemn și sunetul în sine îmi provoacă greață — sau e doar senzația pe care Abel o lasă mereu în urma lui.

     Pozele alea nenorocite îmi sunt salvate pe retină și nu pot să mi le scot din cap deloc, oricât aș vrea să mă prefac că n-au existat niciodată, că nu sunt și nici n-au fost vreodată acolo.

     Nu vreau să le vadă nimeni, sunt atât de... intime. Sunt personale — extrem de personale.

     Și extrem de detaliate.

     Futuți morții mă-tii de dobitoc!

     Lovesc biroul cu piciorul fix când ușa se deschide și, când îl văd pe Winston stând în pragul ei, cu ochii ațintiți asupra mea, îmi dau imediat seama că trebuie să fi și bătut, dar eram prea ocupată distrugând mobila ca să-l aud.

— Fetițo, ce faci? mă întreabă și îmi mușc buza — tonul vocii lui pare mai apăsat decât de obicei și mi-e groază de universul în care Charles Winston mă dă afară în șuturi din editura lui.

     Oare și-a dat seama că fac daune pe aici?

— Bine, domnule. Mergeam la toaletă, încerc să justific faptul că eram în picioare, deși nu m-a întrebat nimeni, și cuvintele pe care tocmai le-am scos pe gură mă fac să par un copil, nicidecum o femeie în toată firea, așa cum vreau să cred că sunt — așa cum vreau să mă vadă toți.

     Bărbatul cărunt mă privește în continuare și observ că are un teanc de foi în mână, așa că mă grăbesc să-i spun:

— Pudratul nasului poate aștepta, domnule. Spuneți, vă rog.

     Nu vreau să creadă că sunt prea ocupată pentru el.

     Nu mă plătește ca să fiu ocupată când are nevoie de mine.

     Râde la gluma mea proastă și mă așez odată la locul meu.

— Ți-ai revenit, gata? se interesează și aprob din cap zâmbind, deși mă simt cam prost că l-am mințit.

     Omul ăsta e genial. Când mă gândesc că și-ar putea schimba radical părerea despre mine dacă ar vedea pozele alea, îmi mușc buza, mă pierd printre gânduri și ratez începutul a orice mi-ar spune.

     Concentrează-te, Evelyn!

— ...din scurt, dar e o propunere extraordinară pe care am primit-o și pe care trebuie s-o valorificăm într-un fel sau altul. Editura așteaptă o asemenea colaborare de ani de zile, ar însemna un nou început pentru toți.