❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Este dimineață deja, dar nu am reușit să închid nici măcar un ochi toată noaptea, de când am venit de la clubul ăla. Soarele timid își strecoară razele pe lângă draperie, dar pentru mine încă nu este dimineață. În sufletul meu este tot noapte de când Blaise a plecat din viața mea. Totuși, lumea nu se învârte în jurul meu, cursurile nu se suspendă, așa că mă ridic din pat și încep să mă pregătesc. Mai sunt două ore până când începe primul curs, deci destul să fac un duș și să mă pregătesc, astfel încât nimeni să nu bănuiască cum mă simt. Nu vreau să mi se vadă cearcănele întunecate. Vreau să arăt omenește.
Însă, mai întâi, vreau să iau un mic dejun, așa că îmi fac o salată cu mult sos.
Când sunt curată, pieptănată și mâncată, mă așez pe pat și iau telefonul în mână, apoi deschid pe rând cele zece mesaje pe care Lillien mi le-a lăsat încă de când am ajuns acasă noaptea trecută. Nu sunt supărată pe ea, sinceră să fiu, doar că nu știu cum să gestionez toate astea și am vrut să fiu singură. Doar eu și gândurile mele haotice.
,, Cât de supărată ești pe mine?"
,, Mă urăști, nu-i așa? Ah, pe cine păcălesc?! Sunt prietena ta cea mai bună! Nu ai cum să mă urăști. Haide, Amanda, răspunde!"Citind mesajul ăsta nu pot să nu zâmbesc.
,, Am făcut-o pentru tine, știi asta! "
,, Haide, fată! "
,, Să ne întâlnim mâine după cursuri, noi două doar, să mâncăm o pizza. Ce zici? "
,, Ah, apropo, îmi pare rău că nu ți-am spus că m-am împăcat cu Aria. Mi s-a părut ceva banal, având în vedere cearta ta cu fratele meu. "
Ceartă? Mai degrabă despărțire.
Nu apuc să citesc toate mesajele, căci pe ecran îmi apare numărul ei. Mă sună. O, săracă, cred că a stat toată noaptea cu griji că m-am supărat pe ea.
― Amanda! Slavă Domnului că răspunzi! o aud oftând ușurată în telefon, dar tonul ei mi se pare cam agitat.
― Nu m-am supărat pe tine, o liniștesc. Am fost doar supărată pe situație, pe Blaise... Voi încerca să îmi revin, spun pe un ton hotărât.
― Mă bucur că nu te-ai supărat, dar există o problemă, o spune mai mult în șoaptă.
Se pare că nu a scăpa de tonul agitat. Îmi dau seama că ceva de întâmplă. Mă ridic în picioare și încep să simt o neliniște interioară.
― Ce s-a întâmplat, Lillien? Ce problemă? o întreb pe un ton precipitat.
― Este vorba despre Blaise, îmi spune tot pe un ton șoptit.
Simt cum inima mi-o ia la vale, iar o teamă oribilă îmi întunecă privirea pentru câteva secunde. Prin minte îmi apare accidentul pe care la avut și care mi-a declanșat vorbirea. Este posibil să se fi întâmplat ceva atât de oribil? Doar gândurile astea nejustificate face ca în inima mea să încolțească o durere mare.
