❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Primele ore s-au derulat liniștite, profesorii știau deja de problema mea, fiind anunțați încă dinainte de a începe universitatea. Nu m-au întrebat nimic și am avut noroc că nici un student nu mi s-a adresat, așa că nu m-am făcut de rușine. Lillien și-a petrecut pauzele dintre ore alături de mine, iar pentru asta îi voi rămâne mereu recunoscătoare. Nu-mi vine să cred că ne-am apropiat atât de mult în doar două zile, uneori am impresia că este un dar de la mama natură. Dacă în ultimii ani eu am rămas singură, acum sunt împlinită doar cu un singur om alături.
Intru în sala de spaniolă și mă așez în ultima bancă, fiind singurul loc în care nu se așază multă lume și astfel poate am norocul să nu intru într-o situație stânjenitoare. Aș vrea să scap de prima zi cu bine.
Mi-ar fi plăcutsă fie și el aici, îmi spun, privind pe geamul de lângă mine, melancolică. Am fi fost atât de fericiți! Nu-mi vine să cred că sunt aici fără el! Era visul nostru, iar acum va trebui să îl împlinesc singură. O mare de vinovăție pune stăpânire pe inima mea, arucându-mi inima în toate părțile, smucindu-mă și frângându-mă.
Adâncită în gândurile mele, nu am observat că cineva s-a așezat lângă mine, decât atunci când profesoara a intrat în sală, sunetul tocurilor ei auzindu-se cu ecou. M-am uitat în dreapta și m-am trezit privită de un băiat. Acesta îmi zâmbește radiant și se aplecă spre mine, invadându-mi spațiul.
― Salut, ai cumva un pix în plus la tine? mă întreabă, parcă prea aproape de urechea mea.
Este atât de aproape, încât îi simt parfumul invadându-mi nările. Îi analizez în doar două secunde părul șaten, tuns scurt, ridicat cu gel în partea de sus, ochii deschiși la culoare, care mă privesc așteptând un răspuns și nasul mic. Nu cobor spre buze doar pentru că nu vreau ca el să observe asta. Rup contactul cu el și dau ușor din cap, începând să caut în micul rucsac în care nu mi-au încăput nici cărțile. Știu că am pus pe aici pe undeva încă un pix...
Degetele mele întâlnesc un băț mic și subțire, și zâmbesc triumfătoare. Îl pun în mâna băiatului, iar apoi îmi întorc privirea spre profesoara de spaniolă care s-a așezat la catedră și se uită peste carte, mușcându-și buzele rujate cu roșu aprins.
― Apropo, numele meu este Zayn, aud spusele colegului de bancă prin liniștea care s-a așternut în așteptarea începerii cursului.
Îmi întorc privirea spre el, neștiind ce gest să făc. De când mi-am pierdut glasul nu am mai avut genul acesta de probleme doar pentru că toți din orașelul din care vin mă cunosc atât pe mine, cât și pe Mike, iar ei știau situația mea. Dar, aici, în Portland nu cunosc pe nimeni, nimeni nu știe încă cât de ciudată sunt sau care este povestea mea. Sunt doar o simplă fată pentru ei.
