❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Blaise avea dreptate. Părinții lui iubesc Crăciunul. Parchează mașina în fața casei părinților lui, locul unde a locuit de când ne-am întors din orășelul meu. Trebuie să recunosc, arată minunat, colorată în mii de luminițe. Pe geamuri sunt diferite coronițe personalizate, iar pe casă se cățăra un Moș Crăciun mare.
Blaise mă privește curios, probabil văzând emoția de pe chipul meu.
Voi intra în calitate de iubită a fiului lor și, sinceră să fiu, mă simt puțin intimidată.
Îmi ia mâna în a lui și îmi zâmbește încurajator.
― Haide! Nu mai fă mocile astea! Nu este ca și cum ai veni aici pentru prima dată. Știi că ei te plac deja.
― Mocile? râd, dându-mi ochii peste cap.
― Sau ce? Te jenezi cu mine?
Habar nu am dacă vorbește serios sau dacă glumește, însă mă scoate din sărite pe loc. Îmi iau forțat mâna dintr-a lui și cobor din mașină, trântind portiera în urma mea. Cum poate crede așa ceva? Simt cum mi se urcă sângele la cap.
Nici nu mi-am dat seama când a ieșit din mașină, dar îl văd apărând deodată, ridicând o mână spre fața mea. Mă feresc nervoasă și îmi continui drumul spre casă, lăsându-l să înjure în urma mea.
― Iartă-mă, Amanda! strigă din spate, apărând lângă mine exact când ajung la ușă.
Mă întors spre el și-l privesc cu buzele strânse într-o linie dreaptă.
― Te tachinam, blondo.
Oftez, dar renunț în a mai sta supărată. Îi ofer o urmă de zâmbet și îl las să mă sărute cast pe frunte, buzele lui trimițând fiori prin pielea mea.
Blaise apasă pe clanță și îmi face loc să intru prima. Imediat ce fac asta mirosul dulce mă izbește în față. Trag aer în piept pe săturate, înghițind în sec.
― Miroase apetisant, îi șoptesc lui Blaise care închide ușa în urma lui.
― Știu, dar nu primești decât diseară, la cină. Mama este destul de strictă, își dă el ochii peste cap.
― Voi face o excepție pentru Amanda, o aud pe Alyson chicotind.
Vine spre mine cu un zâmbet mare și strălucitor și mă trage în brațele ei unde mă ține câteva secunde bune.
― Îmi pare bine să vă văd! îi spun cu sinceritate, zâmbind larg.
― Și mie îmi pare bine, se desprinde de mine. Și mă bucur atât de mult că îți aud glasul! Nici nu ai idee, mă strânge ușor de mână. M-am bucurat foarte mult când Lillien mi-a spus. Haideți, intrați! își privește fiul cu dragoste.
