❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Durerea pe care o simțeam până acum se adâncește, iar lacrimile sunt pe cale, din nou, să-mi alunece pe obraji, dar sunt conștientă că trebuie să mă abțin dacă nu vreau să mă fac de rahat.
Mă observă, într-un final. Tocmai se uita în jur când ochii lui s-au fixat într-a mei, iar expresia plictisită i se schimbă, luându-i locul încordarea.
Lidia îi spune ceva, dar el nu-i răspunde. Nici măcar nu cred că o aude. Cumva, am senzația că am rămas doar noi doi, timpul oprindu-se. Dar asta durează doar până când Blaise își întoarce fața de la mine. Un fior rece mă trece, iar picioarele mele fac cale întoarsă înainte de a gândi ceva.
Cineva mă prinde de mână, dar nu este Blaise. Este Alec. Privirea lui este supărată, iar maxilarul îi este încleștat.
― Nu pleca din cauza lui, nu-i da satisfacția asta, Amanda! Rămâi și arată-i că ești puternică.
Mă uit din nou la Blaise, la felul pervers în care o privește pe Lidia și cuțite par să mă lovească în inimă fără milă. Nu cred că sunt destul de puternică încât să-l pot privi pe Blaise cu alta și să nu izbucnesc în lacrimi de crocodil.
Am venit aici cu speranța să-l văd pe Blaise, de fapt, cu speranța de a vedea măcar o singură privire care să-mi dovedească că simte ceva pentru mine, dar nu am găsit ce speram. Din contră, am găsit ceva la care nici nu mă gândeam. Poate că nu m-a iubit niciodată. De aici s-ar înțelege și de ce a renunțat la mine când nu am putut să-i dăruiesc trupul meu pe deplin. Pentru că Blaise nu se schimbase, poate. Poate că rămăsese la fel și s-a jucat cu mine. Exact cum mi-a spus în ziua în care ne-am sărutat prima dată ― că sunt una dintre multele lui fete. Există posibilitatea să o fi păstrat și pe Lidia când a fost împreună cu mine... O parte din mine asta spune, însă o mare parte spune că gândesc prosti.
― Amanda..., începe Alec, iar eu mă grăbesc să-i scriu.
,, Bine, rămân puțin, apoi mă duci acasă. Dar nu pentru a-i demonstra ceva lui Blaise, ci pentru căvreausăvorbesc cu Lillien. "
Mint, dar el nu are de unde ști.
Următoarele minute stăm pe o canapea în compania unor prieteni de ai lui Alec, dar în celălalt căpat al sufrageriei. Râsetele, zgomotele specifice petrecerii de studenți, sunt acoperite de gândurile mele gălăgioase și stresante.
Lillien a dispărut cu Aria de vreo cinci minute. Habar nu am dacă mi-a observat prezența.
Blaise încă este în compania Lidiei, fiind la fel de apropiați. Însă, de câteva ori i-am simțit privirea asupra mea, dar când m-am întors spre el observam că mă înșel. Sau că nu am prins momentul... Oricum ar fi, nu i-am prins privirea nici măcar o dată. Lidia nu mai este în brațele lui, dar este lipită de el, iar un picior i se bălăngăne peste genunchiul lui.
