Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L X - Trecutul

Emoția mă cuprinde în timp ce îmi pregătesc bagajul. Nu pun multe lucruri, oricum, o mare parte din lucrurile mele încă au rămas acasă, mă rog, acasă la părinții mei. Voi dormi în patul meu. Voi mânca mâncare gătită de mama. Voi asculta poveștile tatei despre persoanele cu care a avut de a face în ultimile zile. Tata, polițist fiind, i-a plăcut mereu să îmi povestească tot felul de întâmplări amuzante sau chiar triste.

Îmi lipsesc toate astea. Însă, din păcate, asta înseamnă că îl voi mai vedea pe Blaise abia după Revelion, când mă voi întoarce. În ultimile zile am petrecut mult timp împreună, poate prea mult timp, având în vedere că nu am prea mai învățat. Se pare că giugiulitul cu Blaise, care până la urmă se transformă în ceva mai mult, dar niciodată sex, a devenit mult mai important decât cartea.

Nici nu știu ce simt în legătură cu asta, dar sunt absolut conștientă că va trebui să fac un echilibru între învățare și Blaise. Îmi va fi greu, mai ales că el, în ultimul timp, a fost la mine non stop, iar el, din păcate, nu prea are obiceiul să învețe.

Acum nu este, deși mi-aș dori. Și-a luat la revedere acum câteva ore, înainte să plece spre niște neamuri, căci acolo a decis să-și petreacă sărbătorile. Nu este pregătit să dea ochii cu părinții lui adoptivi, deși aceștia au încercat în repetate rânduri să-l facă să înțeleagă că este copilul lor.

Așez ultima bluză în bagaj și îmi verific telefonul. Poate am primit vreun mesaj de la Blaise și nu am auzit.

Oftez dezamăgită și mă gândesc dacă ar trebui să îi scriu eu. A plecat cam de două ore, probabil. A spus că o oră și ceva ar dura drumul, deci deja ar fi trebuit să ajungă.

Nu-i scriu. Probabil nu s-a văzut de mult cu neamurile lui, așa că poate acum se bucură unul de altul. Îmi va scrie el când va putea.

― Ești gata, scumpo? mă întorc spre ușă, acolo de unde mama mă privește cu drag.

Încuviințez. Trag fermoarul geamantanului și îl dau jos din pat.

Mașina s-a stricat acum câteva zile, așa că părinții mei au venit după mine.

― Este frumoasă garsoniera, scumpo. Dar totuși, de ce te-ai mutat de la cămin? Nu ne-ai spus niciodată până acum.

,, Păi, am avut niște neînțelegeri cu Lillien. " îi dau să citească.

― O, îmi pare rău, scumpo. Știu că îți plăcea de ea.

,, Suntem în regulă acum." o liniștesc, zâmbind.

Mama se încruntă, chipul ei frumos arătând nedumerit.

― Serios? Atunci de ce nu te-ai mutat înapoi?

Ridic din umeri și încerc să mă nu mă înroșesc în obraji. Motivul pentru care nu m-am întors este Blaise. Îmi place să vină aici și să știu că nu va intra nimeni peste noi.

,, Nu știu, nu a venit vorba despre asta."

Am o senzație ciudată de disconfort. Privesc casa din mașină, jumătate din trupul meu refuzând să iasă de aici.

O casă normală, aproape la fel ca toate celelalte din acest cartier. Este modestă, dar îngrijită.

Natalie se află acolo, probabil împreună cu familia ei, așteptându-mă pe mine.

Am făcut o greșeală că sunt aici? Am făcut o greșeală, de la bun început, sunând-o? Poate că am făcut o prostie încă de când am început să vreau să-mi cunosc trecutul ascuns. Dar acum sunt aici și nu voi da înapoi. Voi face față realității.