❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Jumătate de oră mai târziu sunt la ușa apartamentului lui Blaise, ezitânt să bat chiar daca sunt varză de îngrijorare.
Nu știu la ce să mă aștept.
Este trecut de două, iar peste câteva ore trebuie să fiu la cursuri. Blaise îmi complică existența, asta este clar.
Trag adânc aer în piept și bat de două ori, așteptând apoi să mi se deschidă.
Aud pașii care se îndreaptă spre ușă, iar degetele de la picioare mi se strâng în cisme în timp ce stomacul mi se contractă.
Ușa se deschide și se ivește Noah cu o expresie îngrijorată. Chiar pare cu adevărat îngrijorat, iar ăsta nu este un lucru bun, ba din contră, chiar am impresia că este incredibil de rău.
Mă invită înăuntru, iar după ce mă descalț îmi scot telefonul și încep să scriu cât pot de repede și de corect având în vedere agitația pe care o simt.
,, Ce s-a întâmplat atât de important, Noah? Este bine Blaise? "
Oh, Doamne, urăsc chestia asta ciudată care nu-mi dă pace și care se numește îngrijorare.
― Dacă bine înseamnă că nu este rănit fizic, atunci da. Este beat mangă și a aruncat și spart tot ce i-a ieșit la mână de prin casă.
,, Dar de ce? " scriu i încruntată.
Ridică din umeri.
― A venit o femeie și apoi a luat-o razna, îmi explică, neștiind mai multe nici el. Am încercat să îl fac să vorbească sau, cel puțin, să-l liniștesc, dar vorbește urât și mă scoate din sărite. Poate poți să te înțelegi tu cu el.
Pare o rugăminte.
,, Dar dacă nu vreasăvorbească cu tine, de ce m-ar asculta pe mine? " scriu, neînțelegând.
― Pentru că este îndrăgostit lulea de tine, de asta, Amanda.
Se aude o pocnitură, iar Noah își dă ochii albaștri peste cap, făcându-mi semn spre ușa lui închisă.
― Du-te, Amanda, du-te! mă grăbește, punându-mi o mână pe spate. Vor chema vecinii poliția în ritmul ăsta.
Încuviințez, dar nu mă mișc din loc. Am impresia că șosetele mi s-ar lipit de podea sau ceva mă ține de picioare, împiedicându-mă să o iau din loc. Inima îmi bate ca aripile unei păsări. Sunt copleșită de zeci de temeri și senzații care mă fac să-mi fie teamă să pășesc spre dormitorul lui.
