Vol 2. C A P I T O L U L XXXI - O amăgire

4.9K 550 78
                                    

       

         Singurul motiv pentru care aștept până dimineață, este pentru că am băut cu toții și nu am cum să plec

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

         Singurul motiv pentru care aștept până dimineață, este pentru că am băut cu toții și nu am cum să plec. Dar voi pleca cu prima ocazie.

          Stau întinsă în pat, alături de Lillien și, plină de amărăciune, privesc tavanul întunecat. Singura sursă de lumină din dormitorul pe care trebuia să-l  împart cu Blaise vine de la stele, mari și mai luminoase decât la oraș. Simt că ceva din interiorul meu s-a rupt, iar durerea este atât de mare încât abea o pot suporta. Nu pot să înțeleg de ce s-a ajuns aici, de ce am greșit amândoi atât de mult, dar știu că poate că deși am fost geloasă, nu am meritat cuvintele alea. Și probabil că părerea asta o are el despre mine. Mă doare să cred asta, mă doare să cred că poate nu s-a schimbat, mă doare să cred că poate pentru el femeile au rămas același lucru, iar eu am fost doar o ambiție prostească. Exact asta mi-a dat de înțeles cuvintele lui dure. Au fost ascuțite ca o lamă, iar acum simt că am inima tăiată în jumătăți. Simt că nimic nu mă poate alina.

           ― Știu că e o întrebare cam prostească, dar ești bine? mă întreabă Lillien cu o voce șoptită.

            Aproape că îmi vine să râd când aud întrebarea, a cărui răspuns este logic.

           ― Îhm, sunt bine.

           ― Amanda, nu ai cum să fi bine, știu asta. Totuși, este fratele meu și trebuie să spun că el te iubește cu adevărat, a spus tot ce a spus la nervi sau băutură, habar nu am, clar nu a fost în toate mințile, dar crede-mă, Amanda, el chiar te iubește! Toată lumea a văzut asta.

          ― Nu așa mi s-a părut, îi spun cu jumătate de gură, preferând să nu vorbesc despre asta acum.

          Știu că dacă încep să vorbesc, am să izbucnesc în plâns și nu vreau asta.

          ― Nu vrei să vorbești cu el? Să lămuriți lucrurile, sunt sigură că veți găsi o rezolvare. Știi cum este el, cum se comportă atunci când este nervos, iar băutura nu l-a ajutat deloc.

         ― Nu mai am ce vorbi cu el. Nu ai auzit ce i-a spus lui Alec? A fost cumva... Parcă mă credea o curvă. Era ca și cum râdea de mine că am făcut sex cu el. Adică, a dat de înțeles că oricine poate să aibă o șansă la mine. Că sunt o femeie ușoară. Eu nu am nevoie de un astfel de bărbat lângă mine, să nu pot avea încredere în el. În plus, m-a rănit prea mult. Mă crezi că nu mă așteptam la așa ceva? îi răspund o voce rănită care mă suprinde chiar și pe mine.

         O simt mișcându-se lângă mine, și imediat degetele ei îmi prind mâna cu blândețe.

          ― Știu, sunt conștientă, îmi recunoaște.

          Îi strâng degetele la rândul meu, simțind în asta un fel de alinare.

          ― Cred că... ar trebui să o lăsăm baltă, spun, iar cuvintele astea îmi provoacă atât de multă durere, încât simt cum ochii mi se umezesc.

Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum