❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Stau pe scaun de jumătate de oră, fără să fac nimic. Blaise ma cam ignorat, lucru pe care-l apreciez, însă nu-mi place că după prima bere pe care a băut-o a mai urmat una, și asta în doar treizeci de minute. Blaise privește în gol, cu ochii sclipindu-i din cauza beției care mai mult ca sigur a pus stăpânire pe el. Își odihnește o mână pe masa dură de lemn, iar eu nu mă pot abține să nu i-o privesc. Are degete lungi, și o parte dintre ele sunt tatuate, ceea ce mă face să mă întreb de unde a plecat pasiunea lui pentru tatuaje.
Mă scoate din gânduri când văd că un băiat care pare în ultimul an de liceu, se oprește lângă Blaise și îi spune ceva la ureche, el ascultând cu interes. Mă uit curioasă la schimburile lor de cuvinte, însă nu aud nimic. Blaise aprobă din cap, apoi tipul se îndreaptă și arată cu degetul într-un loc din spatele meu. Tipul brunet pleacă spre locul acela pe care i l-a arătat, iar după ce dă lichidul din sticlă peste cap, Blaise se ridică și mă privește. Se aplecă spre mine și îmi strigă peste muzică:
― Vin imediat, Amanda. Să nu pleci de aici, îmi strigă cu o față serioasă. Ah, încă ceva, să ignori orice bărbat s-ar băga cu tine în seamă, continuă privind în jur.
Mă încrunt la el, venindu-mi să-i trag una peste cap. Adică nu am voie să fiu cu un băiat, dar cine este el să-mi spună mie ce să fac?
,, Nu-mi spune tu mie să nu vorbesc cu alți bărbați, Blaise! Sunt liberă să vorbesc cu cine vreau. " scriu pe telefon, iar apoi îi dau să citească, în timpul ăsta privindu-l nervoasă, cu piciorul bătând pe podea.
― Amanda, oftează el exasperat, aplecându-se la urechea mea, obligându-mă să-mi țin respirația în timp ce fiori mici pun stăpânire pe mine și gândirea mea. Sunt mulți ciudați pe aici, crede-mă, nu ai vrea să faci cunoștință cu ei. Lipsesc doar cinci minute, nu intra în belele.
Dar ce sunt eu? Un țânc gata să facă mereu o prostie? Îmi mijesc ochii, cu buzele strânse, iar spatele mi se încoardă. Nu am habar dacă din cauza spuselor lui mă simt atât de agitată ca și cum niște lilieci își fac veacul în stomacul meu, sau din cauza apropierii lui.
Îl împing ușor, simțind în vârful degetelor, sub materialul bluzei lui, mușchii puternici, iar un mic oftat îmi părăsește buzele.
Abia scriu pe telefon, degetele îmi tremură mult prea tare.
,, Pot să am și singură grijă de mine, mulțumesc oricum. "
El citește cu maxilarul strâns și văd că-și încoardă și pumnii, strâgându-i cu putere. Aproape că simt satisfacție din cauza reacției lui. Dumnezeule, ce se întâmplă cu mine? Am niște gânduri penibile, iar ceea ce simt este foarte ciudat. Dacă pe de o parte mă enervează la culme, pe de altă parte trebuie să recunosc pentru mine însumi că prezența lui îmi face și plăcere. Îmi este atât de rușine încât îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Oare ce ar spune Mike dacă m-ar vedea simțindu-mă așa lângă un bărbat, mai ales lângă un bărbat ca Blaise, rebel, tatuat și nepoliticos?
