❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Alec reușește să pornească mașina și să iasă din parcare chiar când Blaise ajunge lângă mașină și trage un pumn în capotă. Evit să-l privesc, dar îl aud cum mă strigă. Știu că poate exagerez, însă mă simt oarecum lăsată baltă, mă doare faptul că m-a lăsat singură ca să și-o tragă cu aia când știa că este un loc periculos pentru o fată.
― O să-mi spargă dinții, mormăie Alec dând brusc cu spatele, ca mai apoi, printr-o mișcare bruscă să o întoarcă pe șosea, plecând cu viteză, Blaise rămând în urma noastră.
Nu mă pot abține să nu mă întorc să privesc în spate la el, iar imaginea lui privind cu nervi mașina mă face să tresar. Nu-l văd bine pe Alec, absolut deloc. Mă simt vinovată că din cauza mea Alec a fost nevoit să-i întoarcă spatele prietenului său. Dacă nu veneam cu Blaise, nu s-ar mai fi întâmplat toate aceste lucruri, îmi repet în minte din nou, simțind că mă apucă disperarea.
Încă simt locul unde mâna drogatului a fost încleștată pe brațul meu și sunt mai mult ca sigură că s-a învinețit sau cel puțin s-a înroșit. Mereu am avut pielea sensibilă.
― Este un nemernic, șoptește Alec,referindu-se la Blaise. Te simți bine, Amanda? mă întreabă, conducând cu viteză și arucându-mi o privire fugară.
Îmi scot telefonul și butonez rapid. Realizez că degetele îmi tremură. Îmi este și frig, tot trupul îmi tremură.
,, Sunt bine, datorită ție. Îți mulțumesc Alec, însă am o curiozitate. Cum de erai și tu în club?"
Îi dau să citească, așteptând curioasă răspunsul. Mi se pare prea mult să fie doar o coincidență.
― M-a sunat Lillien. Părea îngrijorată de faptul că ești singură cu Blaise, așa că m-am gândit să vin să verific. Bine am făcut.
,, Adevărat, bine ai făcut! Ce să zic, ești un erou, Alec." scriu încercând să zâmbesc.
― Nici chiar așa, râde el citind. Și, unde te duc? Acasă la părinții lor sau la cămin?
În nici un caz nu voi merge înapoi la părinții celor doi frați. Sunt sigură că Blaise se va duce acolo și nu vreau să dau ochii cu el.
,, La cămin, re rog."
El aprobă din cap și virează la intersecție spre stânga, mergând tare, însă fiind și atent. Îl privesc, așa cum el se uită în față, și trebuie să recunosc că este chipeș, părul negru fiind des și ușor lunguț. Buzele subțiri sunt strânse, părând încordat, iar ochii închiși la culoare i se mișcă vigilenți. Nu arată la fel de bine ca Blaise, dar clar este mai cu capul pe umeri.
