❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu am de ales, îmi dau seama enervată. Mai bine nu veneam. Trebuia să-l las să plece singur, chiar dacă m-aș fi simțit vinovată. În sufletul meu știu că Blaise are nevoie de cineva și doar eu am fost prin preajmă, așa că eu trebuie sa fiu cu el. Chiar dacă ăsta înseamnă să merg într-un club de noapte, cu Blaise.
Închid ochii doar pentru o clipă, înjurând în gând, apoi oftând puternic, dându-mă bătută, mă oblig să ies din mașină cu o privire ucigașă specială pentru Blaise. El mă privește curios să-mi afle decizia, deloc deranjat de expresia mea.
,, Voi veni cu tine, dar să nu faci vreo prostie, Blaise! Te rog! " , scriu pe telefon, ca mai apoi să-i dau să citească.
Buzele lui pline se schimbă într-un zâmbet satisfăcut, iar după ce încuie mașina îmi face semn să pornesc în fața lui. Îmi dau ochii peste cap, dar merg în față, cu dorința de a se termina seara odată, sădită în sufletul meu.
― Mamă, ce fund bombat ai! exclamă dintr-o dată enervantul în spatele meu, făcându-mă să mă întorc spre el rușinată de observația neadevărată.
Îmi scot telefonul pentru a-l înjura, dar atunci numărul Lillienei îmi apare pe ecran și îmi dau seama că mă sună cu video. Inima începe să-mi bată mai tare, blocându-mi mintea, nici o idee nevenindu-mi. Ce-i voi spune? Nu vreau să înțeleagă greșit relația mea cu fratele ei, dar nici nu cred că este momentul să-i spun adevăratul motiv pentru care am făcut această nebunie. Cred că Blaise sau părinții ei trebuie să-i spună secretul familiei.
Telefonul încă sună, iar eu nu m-am hotărât ce voi face în continuare. Cred că Blaise îmi citește pe chip neliniștea căci în doi pași este lângă mine, uitându-se în telefon fără rușine. Dacă ar fi fost altcineva, iar el nu ar fi avut legătură?
― Am crezut că este iubitul tău când am văzut ce față ai făcut, îmi zice tărăgănat. Credeam că nu știai ce să-i spui ca să te scoți că ești cu un bărbat în club, mă rog, lângă club. În curând în club.
Între timp apelul se încheie. Inima mă apăsă din cauza vorbelor lui pentru că eu nu am un iubit. Iubitul meu a murit, iar asta mă doare atât de tare încât fiecare vorbă nelalocului ei deschide o rană adâncă. Hotărăsc că trebuie să-i spun asta, nu că mă dor vorbele lui, ci că nu am un iubit.
,, Nu am un iubit Blaise. Nu mai am." iar el citește în timp ce scriu, ochii lui albaștri mișcându-se frenetic. Aprobă din cap ca și cum ăsta ar fi un lucru evident.
― Când ai avut un iubit, vorbeai? mă întreabă, băgând și mai adânc cuțitul în inima mea. Oare el realizează cât de răutăcios este?
Probabil se gândește că nimeni nu ar sta cu o mută. Și bănuiesc că are dreptate, însă mie chiar nu-mi pasă de lucrul acesta. Nu am nevoie de vreun iubit sau ceva de genul ăsta, chiar dacă mă simt singură și mi-ar plăcea să am pe umărul cui să-mi pun capul, pe cine să îmbrățișez și buzele cui să le sărut. Dar nimeni nu poate fi acea persoană, decât Mike, iar Mike nu mai este. Se pare că voi îmbătrâni singură, concluzionez supărată.
