Vol 2. C A P I T O L U L IV - Ești obraznică

4.1K 341 2
                                    

           ― Pot dormi la tine, iubitule?

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


           ― Pot dormi la tine, iubitule?

           Numai acel cuvânt mă zgârie pe creier. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, este ca și cum cineva și-a înfipt unghiile direct în creierul meu ― senzația asta mi-o dă.

            ― Lidia, nu sunt iubitul tău, răspund tăios.

            Încruntarea ei este evidentă.

          ― Pentru că ai văzut-o pe muta aia nu mai suporți nici măcar să-ți spun așa? vocea afurisitei este iritată, dar iritarea mea este și mai mare când aud cum o numește pe Amanda.

          ― Ai grijă ce cuvinte scoți pe gură! tonul pe care-l folosesc o avertizează că nu va ajunge prea departe dacă continuă așa.

          Suntem în fața casei lui Greg, tipul care ține petrecerea. Cheile mașinii zornăie când le scot din buzunarele jachetei, încă gândindu-mă ce să fac cu Lidia. Să o mai folosesc, să pun punct bătăii de cap... Credeam că-mi va fi mai ușor folosind-o, dar este un ajutor doar pentru moment, apoi dispare, durerea apare... tot tacâmul.

           ― Ce vrei de la mine, Blaise? suspină, încrucișându-și brațele la piept.

          ― Ce? întreb nedumerit.

        Își dă ochii peste cap.

         ― Crezi că sunt proastă? Nu sunt! Cred că ar trebui să fiu cu adevărat idioată să nu-mi dau seama că o iubești pe tipa aia, așa că, ce vrei de la mine? Mă folosești, știu și asta. Dar de ce tocmai eu? De ce nu cauți pe altcineva? Nu m-ai chinuit destul?

         Simt un junghi de vină, unul tare puternic.

         ― Tu ai fost mai la îndemână, mormăi. Bun, foarte bine, ești liberă!

         Îi zâmbesc strâmb, dar ea nu pare deloc mulțumită. Ochii îi sunt umpluți de lacrimi.

         ― Nu am fost păpușa ta, Blaise! Nu aveai nici un drept să te folosești de mine, știind că te plac... Stai departe de mine, da? ridică tonul, fugind în interiorul casei, ușa trântindu-se în urma ei.

         Privesc în pământ, plin de vinovăție și o stare aiurea de milă. Poate nu a fost tocmai în regulă din partea mea, este mai mult decât adevărat. Of, drace, fix de asta aveam eu nevoie acum! De mai multă dramă.

         Părinții mei biologici. Părinții mei adoptivi. Amanda. Lillien. Lidia. Chiar și Alec. Toată lumea mă lovește cu multă dramă, multe așteptări. Mult rahat. Mult, cu carul. Vreau doar să nu mai simt, asta este tot ce vreau.
         
            Când intru în casă mă izbește întunericul și singurătatea. Intrând în dormitorul meu, văd hârtia cu numărul de telefon lăsat de mătușa mea. În ultimul timp m-am gândit de multe ori la asta, la numărul ăsta. M-am întrebat dacă ar trebui să sun, să fac cunoștință cu viața în care ar trebui să fiu, cu viața în care m-am născut, la naiba. De fiecare dată am ajuns la concluzia că sunt un laș.

Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum