❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îmi vine să le dau cap în cap, băga-mi-aș!
Care parte din ,, s-a terminat" nu au înțeles-o? Eu încerc să fac ce este mai bine pentru Amanda, iar ei distrug tot. Prefer să mă înec în suferință decât să o mai fac pe Amanda să sufere. Sunt un idiot și nu o merit, iar ei doi, proștii ăștia, ar trebui să lase baltă eforturile astea inutile.
Trec câteva minute, toți avem mâncarea în față, și deși Lillien și Noah înfulecă de parcă viața lor depinde de asta, eu și Amanda mai mult ne jucăm cu ea. Nu am chef de mâncare acum. Se pare că nici ea. Orice foame am avut, acum a dispărut.
Evit să mă uit la ea, preferând să mă încrunt în farfurie. Îmi este teamă că dacă aș privi-o nu aș putea controla focul dorinței din pieptul meu. Îmi este teamă că voi ceda și voi da dracu' tot planul de a o lăsa să fie fericită. Pentru că până la o a răni din nou este un drum scurt.
― Suntem la o înmormântare, ce naiba? a mormăit Noah, ștergându-și sosul de la gură cu un șervețel de hârtie.
― Știți ce? Am o idee și mai bună, a început Lillien să rânjească, dându-mi clar de înțeles că mintea aia diabolică a mers și mai departe cu planul de a mă împăca cu Amanda. Haideți să mergem într-un club!
― Lillien, o oprește blonda, aruncându-i o privire de implorare. Vreau să merg acasă.
Simt cum mă usuc pe dinăuntru gândindu-mă că nu o voi mai avea atât de aproape de mine, dar mă lup cu mintea pentru a-i aduce aminte ce am decis și cât de important este să o las în pace.
― Noah, hai să mergem și noi acasă, îi spun crețului, dar acesta clătină din cap.
― Îmi place ideea Lillienei.
― Haideți! se bagă și Aria, entuziasmată. Ne-ar prinde bine puțină distracție!
Ei trei se ridică de la masă, în timp ce eu și Amanda ezităm. Poate că și ea își dă seama că îi este mai bine fără mine. Am rănit-o atât de mult încât probabil nu vrea să mă mai vadă în fața ochilor. Poate că vrea să fugă de mine, așa cum a fugit de la cabană.
― Eu..., începe Amanda, dar nu mai termină ce voia să spună.
Pare nesigură.
― Nu primim refuzuri, ne amenință Lillien. Haideți, fraților!
Ne ridicăm cu toții de la masă, unii fericiți, alții mai puțin. Aș fi putut să refuz, dar inima asta idioată...
Clubul este aproape de restaurant, așa că o luăm pe jos. Este frig, dar cred că ne prinde bine puțin aer. Amanda merge în față cu Aria și Lillien, iar eu și Noah stam mai în spate. Nu-mi pot lua ochii de la Amanda. Îmbrăcată în paltonul ei roșu, cu părul ăla blond și lung în care se pierd fulgi de zăpadă, mersul timid, știind probabil că ochii îmi sunt lipiți de ea, toate astea mă fac să simt o nevoie uriașă să merg și să o ating.
